În urmă cu aproape șase decenii, balică fiind eu, adică studentă în anul întâi, ieșeam din Librăria Universității în colțul de stradă unde, zicea un jurnalist interbelic, se întâlneau mereu „filosofii ageri ai răspântiilor”. Colega cu care eram mi-a șoptit: „Îl vezi pe domnul ăla de acolo? E Constantin Cubleșan!” Eu am mimat o uimire… Citește mai mult
