O conciliere a termenilor comparației ce atenuează presupuse asperități, relativizează punctele de vedere prea tranșant și reductiv exprimate la noi, despre noi înșine și despre acel „afară” idealizat
Cărțile Ioanei Drăgan de până acum – povestirile de debut de sub titlul Vietăți și femei(1997), apoi romanele Poveștile Monei (1999) și Mafalda (2009), Gripa. O poveste de Crăciun (2021) au fost întâmpinate foarte pozitiv de critică, fiind, unele, distinse cu premiiliterare importante. S-a remarcat la fiecare apariție capacitatea scriitoarei de a individualiza pregnant personajele, fie și cele mai secundare, o cu totul remarcabilă acuitate analitică în conturarea unor psihologii, cu precădere feminine, iar la nivelul limbajului un talent deloc obișnuit de a surprinde și recrea silistic comportamente umane de un realism frapant, sugerat la nivelul expresiei verbale,o volubilitate în manevrarea limbii perfect adaptate universului uman evocat. Experiența foarte bogată a autoarei, ca jurnalistă de radio și televiziune, și-a spus evident cuvântul aici și se dovedeșteprofitabilă și pentru romancierul care propune acum o proză mult mai întinsă decât precedentele, cu deschideri problematice și existențiale îmbogățite, cum este narațiunea de peste trei sute de pagini În căutarea nefericirii. Titlu îndeajuns de paradoxal, într-o epocă precum a noastră, în care sloganul dobândirii fericirii e afișat la toate răspântiile, devenind obsedant în reflecția oferită abundent de noile „cărți de învățătură” omului anxios și nesigur al vremii noastre.
Universul pe care îl construiește aici Ioana Drăgan este unul al omului comun, al marginalilor angajați în munci modeste, cum este cea a controlorului de bilete de pe trenuri din zona Focșani, ales caloc principal al acțiunii, aflat într-un prelungit proces de divorț cu o Mimi ambițioasă și cu pretenții, cosmeticiană ce-și caută mereu relații în lumea bună. Protagonistul nu are nimic atrăgător: este gras și păros, respins de soția frivolă, cheltuitoare, și cu ifose de cucoană, trăiește mediocru pe drumurile reluate zilnic cu trenul, pe care încasează ca „naș” taxe necuvenite, dar foarte răspândite în practica momentului, petrece la fel de mediocru cu câțiva prieteni de același calibru, bând zilnic cantități apreciabile de alcool. O colegă de serviciu,casierița Dana, pe care o frecventează amoros, dar mai ales atras de talentele ei de bucătăreasă, îi mai îndulcește viața. Fratele lui Gelu Poienaru, Dorel(Dorian, în viața publică), este un afacerist prosper, cu relații nu tocmai curate cu lumea aproape interlopă, devine amantul fosteisoții a acestuia. Locuiește, într-o garsonieră de bloc comunist foarte modestă, își nemulțumește părinții decepționați de lipsa lui de ambiții sociale etc.Mediul său uman,complet dezinteresat de cultură (nu se citește nicio carte în afară de mersul trenurilor, în cazul lui Gelu, interesează doar meciurile de fotbal și televizorul, adică tot ce poate caracteriza niște existențe fără mare relief intelectual, cum au fost și mai sunt atâtea în deceniile postcomuniste. Este, însă,o parcelă de umanitate excelent pusă în evidență deprozatoare, într-un discurs prozastic plin de culoare, ce asociază prezența auctorială omniscientă cu stilul indirect-liber, cu monologul interior, limbajul propriu cu cel al personajelor, împrumutându-le modurile pitorești de exprimare, identificându-se stilistic cu cu ele, cu recursla oralitate, valorificat acum mai mult decât oricând, cu un firesc deplin. Este factorul ce conferă cărții o autenticitate și prospețime ce nu admit nicio intruziune de elemente artificiale. Ne aducem aminte, apropo de această veridicitate a lumii evocate, că Ioana Drăgan a scris și o apreciată teză de doctorat, susțiunută la Universitatea din București,cu tema Romanul popular în România în secolul al XIX-lea, tipărită până acum în două ediții.
Dar noua cartea Ioanei Drăgan este incitantă și pentru că abordeazăo temă recurentă în opinia publică de la noi, aceea a confruntării realităților românești post-decembriste cu cele ale lumii occidentale, într-o ecuație mereu dezavantajantă pentru noi. Și nu putea fi mai bine ales un termen de comparație decât mica Finlandă, țara considerată în toate statisticile europene ca fiind „cea mai fericită”. Personajul care o reprezintă în carte este, așadar, un finlandez, Onni, om de rând și el, ca și Gelu, muncitor într-o fabrică din Nordul extrem finlandez, îndeajuns de apropiatca poziție socială marginală, doar că ceva mai cultivat, pe care acesta îl găsește în suita propunerilor de prietenie de pe Facebook, devenite curente în vremea din urmă. Bea și el destul în orele libere, încât dialogul dintre cei doi se leagă repede, cu schimburi tot mai frecvente de mesaje. Biografia lui Onni nu este nici ea prea luminoasă: are un tată despărțit de familie, bețiv, o mamă nefericită, prieteni puțini,momente de destindere petrecute la fel de mediocru, pe fundalul unor ierni geroase și cenușii; este în multe privințe o viață asemănătoare cu cea lipsită de strălucirea amicului de chef virtual din România. Dialogul dintre cei doi confruntă realitățile focșenene cu cele din Oulu, orășelul unde viețuiește Onni. Contactul direct cu lumea restârnsă a acestor locuri – o călătorie în Finanda, la invitația prietenului –,se dovedește a fi foarte dezamăgitor pentru Gelu: nopți ori zile interminabile sub soarele nordic, mâncare lipsită de variație („pește și iar pește”), reacțiile de respingere a străinilor din partea unui grup de naționaliști extremiști, sunt departe de a-l satisface pe românul pornit în căutarea fericirii prin aceste locuri.
Se produce, însă, și mișcarea inversă: invitat în România, Onni are sentimentul unei adevărate renașteri: iarna bândă, aproape primăvăratică din preajma Crăciunului, oamenii mereu primitori, bucătăria excelentă patronată de Dana, îi dau personajului o stare de bine pe care n-o mai cunoscuse. Se simte foarte la locul lui între amici lui Gelu, este chiar tentat să se stabilească în România, pătrunde și în lumea afaceriștilor dubiosși din jurul lui Dorel, fratele prietenului său (interesat de posibile afaceri cu finlandezul), va deveni chiar amantul fostei soții a acestuia, pe care-o părăsește chiar cu ocazia unui somptuos ospăț de Crăciun, promis de Dana… În final îi vedem pe cei doi despărțindu-se, finlandezul o ia cu el pe frivola Mimi, românul apare bolnav după excesele prea numeroase și e obligat, ironic, în final,să țină un regim alimentar strict asigurat de devotata Dana… Toată confruntareadintre cele două „Europe” invită convingător, dar fără nicio urmă de „tezism” la înțelegerea mai nuanțată a realităților comparate. Ceea ce contează este umanitatea acestei lumi aflate în căutarea de soluții de viață, fără să reușească deplin. Pe ambii versanți, prozatoarea reușește admirabil să contureze eșantioane de viață reprezentative, fie că este vorba despre surprinderea atmosferei întunecate a nordului baltic, cu regulile sale de viață perfect ordonată, cu respectarea legilor de conviețuire socială fără cusur, fie că, în sud-estul nostrune confruntăm cu o lume de „descurcăreți”, de profitori ai situațiilor confuze din epoca de prelungită tranziție dinspre comunism spre capitalism, ori cu oameni rămași în marginalitatea lor amară. (Veridicitatea prezentării vieții finlandeze, descoperită de Gelu Poienaru are, desigur, la bază, cum se știe, foarte buna cunoaștere a țărilor nordice, – romanciera a fost vreme de câțiva ani reporter radio pentru Suedia; în romanul Gripa, unul dintre protagoniști va fi tot un străin, Adam, personajul de care se îndrăgostește… o Eva româncă într-un moment sufletesc festiv).
În ambele micro-universuri, prozatorea stăpânește deplin construcția epică, creionează rapid și expresiv și cele mai fugitive siluete umane (prietenii lui Gelu), dar mai ales oferă imaginea unei mici comedii umane, pe măsura modestiei lumii în care se mișcă Și se mișcă dezinvolt, asigurând la tot pasul un fel de amibiguitate a expresiei, cu fin subtext ironic, căci ne aflăm adesea la un pas de melodramă, al schematizării stărilor de spirit într-un univers uman mediocru de fapt, însă unul care își trăiește… autentic mediocritatea și marginalitatea. Personajele sunt lăsate, ca să zic așa, în voia lor, fără „proptele” auctoriale care să sprijine din exterior, „metatextual”,comportamente și psihologii. Naturalețea se impune permanent ca notă fundamentală a viziunii și scriiturii. Sunt calități pe care Paul Cernat, cititor fidel al cărțilorIoanei Drăgan, le pune pregnant în evidență în postfața romanului, scriind că: „Autoarea se mulțumește să prezinte, amuzat, comportamente și situații ca-n viață, fără tezisme politico-ideologice sau etico-morale, într-o narațiune plină de naturalețe și nerv (plus oralitatea, o calitate maîtresse)”. Și adaugăo observație la fel de importantă: „Nimic tehnic sau ostentativ livresc, deși aluziile culturale presărate ici-colo nu pot scăpa unui ochi avizat…” În fine: „Dacă proba de foc pentru un romancier realist o reprezintă crearea unor personaje feminine credibile, pentru o prozatoare realistă e valabilă… viceversa. Iar Ioana Drăgan trece cu brio proba.” Paul Cernat nu scapă din vedere, citind atent acest „ roman intercultural”,nici fapul că „dincolo de anecdotica irezistibilăși de scvențele de moravuri surprinse cu o jovialitate mușcătoare, de simetriile jucate și de qui pro quo-urile împrumutate literaturii populare, cartea reușește să scaneze, eficient analitic și convingător literar, două tipuri greu compatibile de umanitate. Pe parcursul lecturii, cititorul realizează că modelul finlandez nu e atât de, cum să-i spun?, dezirabil,iar antimodelul românesc, cu talmeș-balmeșul său etic și hedonismul său, nu-i de disprețuit”. Este o conciliere a termenilor comparației ce atenuează presupuse asperități, relativizează punctele de vedereprea tranșant și reductiv exprimate la noi, despre noi înșine și despre acel „afară” idealizat. Prozatoarea găsește, cu subtilitate, calea de mijloc, sugerând cu o doză de ironie și umor controlată o suită de momente de viață grave în fond – căci ieșirile din situațiile de criză nu sunt deloc sigure – dar le înfățișează cu un soi de îngăduință față de actorii de pe scenă, care sunt, nu-i așa, oameni și ei.