La 70 de ani mă întreb dacă n-ar trebui să port pălărie, dacă n-ar trebui să îmbrac mai des costumul cu cravată, sau un sacou elegant, iar prin casă, un halat de mătase închis la culoare. Eu, blugi, adidași, tricouri, cu părul mai mult alb, cu barba mai mult albă… Parcă nu se prea potrivesc,… Citește mai mult
Anul 1985. Primesc în lagărul de la Unna Massen o carte poștală cu Turnul Eiffel… prima corespondență pe această adresă a lagărului în care mă aflam de la începutul lunii aprilie. „Bine ai venit, sora noastra! Suntem atât de fericiți să te știm în siguranță, în libertate, să te știm aproape de noi. Te așteptăm… Citește mai mult
Aniversarea a nouăzeci de ani de la nașterea lui Nicolae Breban are o semnificție importantă în cultura noastră. Am avut romancieri a căror operă s-a înscris în panteonul cultural românesc în mod neechivoc, dar nu sunt mulți cei care să fi atins vârste care să le egaleze pe cele ale lui Lev Nikolaevici Tolstoi (82… Citește mai mult
Contemplat de la distanța dintre capitala Transilvaniei și cea a Banatului, Mircea Mihăieș îmi apare ca un cuceritor de culmi inexpugnabile. Vastele sale cercetări consacrate operei lui James Joyce sunt comparabile cu acțiuni literare de anduranță ce implicau susțineri instituționalizate, sau grupuri solide de experți (cum ar fi, să zicem, Dicționarul scriitorilor români… Citește mai mult
Marcel Mureșeanu, ajuns la aurita vârstă a înțelepciunii, este un poet al prezentului, neobosit iscoditor pe tărâmul ideilor și prieteniilor literare. Năzbâtiile textuale se țin lanț de poeții ludici, pătrunși de necesitatea de a menține mereu productivă spontaneitatea și suplețea versului, colorată în nuanțări ironic-umoristice. La… Citește mai mult
cred că s-a simțit și s-a știut purtătoare de mesaj și, într-un fel, și-a luat răspunderea celui care clamează în pustiu Pentru a înțelege singularitatea unei existențe individuale, ar însemna în mod normal să-i „problematizăm” actele și comportamentele. În cazul destinuluicelei care a fost Doamna Doina Cornea, așa se cuvine să o numim și… Citește mai mult
În sala mare este fum să-l tai cu cuțitul, fum și un miros acru, greu, de transpirație, de haine și corpuri nespălate, de băutură. Cei de acolo se obișnuiesc și nu mai simt duhoarea, doar fumul le irită ochii. Mulți sunt mușteriii casei și-și fac veacul acolo… Citește mai mult
Petru Poantă opera întodeauna cu migală, cu o atenție maximă nu pentru a face mari delimitări, ci pentru a impune mici despărțiri. Zvelt, aproape invariabil cu jeanși, cămașă albă și un sacou negru sau, mai des, o vestă cu tentă vînătorească (astăzi se spune tactică) de culoare întunecată, cu ochelari cu ramă groasă neagră, avea… Citește mai mult
(Petru Poantă desenat de Marin Sorescu) Bătăios, ironic, necruțător cu mediocritatea încrezută, dar apt de dialog, Petre avea o fire pasională, mai degrabă decât una rațională, vreau să spun una de poet, nu de critic. Deși prenumele său era Petru, toată lumea, inclusiv soția, Irina, îi spunea Petre. Petru Poantă. Se născuse într-un sat… Citește mai mult
Nimic nu este mai straniu într-un ziar decât această rubrică, în aparență inofensivă și modest intitulată, Mica publicitate. Ea reprezintă pentru mentalitatea bunului cetățean substitutul confortabil al bazarului de odinioară, mai fabulos însă, incredibil aproape, plin de haz, dar și cutremurător. Într-un spațiu restrâns, la un preț derizoriu, găsești aici de toate: vile, mașini, apartamente,… Citește mai mult
Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.