Acest minidosar se vrea a fi un instantaneu a ceea ce timp de 4 ani a însemnat o serie de ateliere de scriere creatoare ce stau sub titlul comunității noastre – Mornin’ Poets. Antologia Doppelgänger, ce urmează a apărea în această toamnă strânge materialele lucrului creativ al acestei echipe în constantă transformare. Au fost, până la momentul redactării volumului de față, 29 de ateliere. 19 sunt cuprinse într-un fel sau altul în această carte. Au fost de asemenea două lecturi publice.
Revenind la titlul volumului, un Doppelgänger a fost și mutarea atelierului Mornin’ Poets în online, în contextul pandemiei de coronavirus. Ne-am adaptat și acolo, iar cea mai importantă recompensă primită a fost aceea că am adus alături de noi poeți și mai ales poete din Sibiu, Iași, Vrancea, Cluj sau Piatra Neamț. Pe o parte dintre ei îi regăsim chiar în antologia ce ne dă o imagine relevantă asupra demersului acestei (deja) familii poetice. Pentru că fie offline (Ceainăria de la Lente), fie online, Mornin’ Poets a fost mereu o comunitate și a vorbit despre ideea de a fi împreună prin poezie.
Andrei Zbîrnea
LENTE – 10 Martie 2019 – poem colectiv
Ei stau pe canapea, ceaiul s-a răcit
iar eu trec prin fața lor, ducând un morman de haine
le arunc pe geam, lovind în treacăt
un cactus neudat de aproximativ 12 zile
în căderea lor, hainele iau cu ele toate cuvintele
pe care aș fi vrut să le spun.
Am săpat după bulbii ghioceilor
ca să îi replantez în stânga, la intrarea în curte,
la distanţă de locul unde este îngropat câinele.
Blana lui era încreţită ca un guler elisabetan.
În acel lac îmi imaginam, ca-n filme,
o oglindă curată – mă apropiam și-n ea vedeam clar
salcia cu umbra ei
de copil neiubit.
Îmi amintesc de cutia cu nasturi
Copilul îi întindea pe patul de gheață
̶ cei fără formă au zăcut într-un amanet obscur din Christiania ̶
apoi îi punea la loc acoperea
cutia cu un capac îndoit din tablă.
Îmi amintesc scaunul și lumea care se clătinau cu mine
de unde era să știu eu unde e nordul
și cât mai durează până la aterizare.
“Tu ești cea care complică lucrurile”,
îmi spuneai de la capătul țigării.
Duminica
E ziua în care
Meșterii își repară mesele.
Mama s-a cuibărit în mormanul de fluturi și calendare.
Ridică-te și mergi.
Treci de o ușă. Treci de a doua. Ieși din clădire.
Urcă-te în mașină și pleacă.
Treci de casa ta. Treci de bar.
Treci de casa iubitei tale. Ieși din oraș.
Mergi până ajungi la o apă de care nu mai poți trece.
Era o zi ca oricare alta
și tu cu ochii închiși
mi-ai zis
că nu îți mai e frică de nimic.
Adorm întotdeauna cu mâinile pe piept
Cerurile nu sunt umane nici măcar pentru cei slabi.
Timpul se scurge ca o dronă pe care învăţ să o folosesc
mami ne priveşte din prag îmbrăcată ca-n povestea slujitoarei.
Îți voi scrie despre nuanțele si straturile apei,
despre blocurile ei de transparență.
Mă vei învăța împletirea luminii
printre florile de osmanthus.
Îți voi povesti despre spațiile vaste ale întunericului.
Mă vei învăța liniștea si ireversibilul.
On ne voit bien qu’avec le cœur,
l’essentiel est invisible pour les yeux …
Și eu chiar cred în aceste cuvinte.
pentru că ai știut să vezi în mine
ceea ce eu nu am știut.
Frica primară a trecut
după ce am văzut că mai ai
puterea să zâmbești.
Peste fața de pernă
O altă față trece
Dislocată şi ȋntoarsă
Spre peretele rece.
Vina e a celor ce
Vorbesc doar ȋn şoaptă.
(colaj de Simona Popescu, pornind de la versuri din poemele – în ordinea intrării – următorilor autori: Ioana Lungu, Dana Dilimoț, Patricia Stan, Alexandru Lăcătușu, Ioana Hodor, Nadina Nicolov, Călin Grigorescu, Andrada Yunusoglu, Andra Berilă, Iulia Stoichiţ, Letiția Provian, Tereza Kortusova (Prymak), Sorin Voicu, Dan Tecucianu).
Andra Berilă
Băltocul verde cu cinci picioare
Când ieși în ploaie la plimbare
Ai mare grijă,
Să nu te calce-n pas de alergare
Băltocul verde
Cel cu cinci picioare.
Se spune că-i demult pe lume
Că are chipul plin de spume,
E aprig și lipsit de glume.
Nu știm atât de clar ce-l scoate
Din ierburi și tufe îmbibate,
A fost văzut în rânduri repetate
În parcuri și grădini murate.
La primul strop căzut din cer
Se-aude un freamăt gros în aer
Și simt cum se apropie, și sper
C-ai luat umbrela din cuier.
De unde nici nu știi țâșnește
În prima baltă te-nghiontește,
Iar dacă fugi te urmărește
Și-apoi dispare cât ai spune ‘pește’.
Așa că-n fiecare zi
udă și destul de gri,
Băltocul stă la pândă,
Îți vede pașii grijulii.
Iar cel mai bun
Mijloc de apărare
E să începi un dans nebun
În prima baltă de pe drum!
Maria Cârstian
ascult de pe un site
zgomot de mașină de spălat
mă calmează mă ajută să dorm
uneori ascult zgomot de cafenea și espressoare
care huruie
de ploaie pe cort
de coaste irlandeze
de oameni care vorbesc
unii peste alții
azi ascult sunet
de uter
glisez cu mouse-ul peste
blood – breath – fluid – heart – mom
schimb frecvențele cum vreau eu
slide-urile să fie cât mai aproape
de ce trebuie și privesc în ecran
au toate datele să fiu din nou în burtă
au toate datele
Dana Dilimoț
te visez în toate locurile în care nu am călătorit împreună
berlin expoziţia auto sfârşit de februarie 2017
mâna ta caldă presează perfid lângă un motor mercedes fabricat în 1961
plusezi pe hotărârea de coridă
râzi, râzi până aproape te îneci adorm corpul mă trădează în aşternut
roma câteva luni mai târziu îmi şopteşti că eşti singur
în plic dovezi nedevelopate
pe pereţi fetele tale cu submissive collar îşi dezvăluie caninii în crăpături
anafură mucegăită
februarie 2018 floating market undeva lângă bangkok
frunze uscate sub un acoperiş erodat mai ai ceva să îmi spui mă sufoc în mătasea queen thai
tendoanele întinse în plin trafic
te arunci râsul tău zgomotos zguduie barca fetele tale valsează în mijloc
corpul mobilizat încă periculos
Ruxandra Gîdei
vlog1: o zi productivă din viața mea
astăzi sunt fix cine vreau eu să fiu
sunt fata dintr-un thumbnail clickbait
destul de convingător cât să apeși, să lași
reclamele non-skippable să bubuie în boxe
cu nivel minim de vinovăție
șmecheroaica șmecheroaicelor, la curs apar
direct din Vamă sau orice fundal liniștitor
alternez între aceleași aplicații ca turbata
și nimeni nu mă poate sancționa
o voce obosită turuie-n fundal eu doar
mimez contact vizual cu vreun coleg
îl împung în diverse puncte cu cursorul
și mut imaginea în cercuri tot mai mari
până amețește
nu pot spune că mă simt prost, de fapt
mă simt destul de fresh. am actualizat
profilul meu virtual și youtube
îmi trimite mailuri încurajatoare
lunar
Ioana Hodor
carnaval de rio
am văzut lumea de pe cealaltă parte
mi-au promis multe la aterizare
n-a menționat nimeni de ploaia de la tropice
de picioarele goale grătarele din fața porții
de cei pe saltele pe sub poduri
în față hotelul cinci stele
un țânc murdar vine spre mine
un zâmbet cât o frunză de-aia mare
obrigado, preafericitule
tu cel fără prejudecăți
în cinci ani vei râde cu toți dinții
în zece vei dansa pe străzile încinse
vei rupe orhidee de pe scoarța palmierilor
le vei duce mamei tale
vei trăi mereu ploaia în picioarele goale
Diana Ilie
dacă deschid geamul
încheieturile orașului trosnesc
mi-am pus o alarmă pentru sfârșitul lumii
locuiesc în tine ca într-un corp părăsit,
București
văd moștenirea mea gratuită
o frică indicibilă, ca un seism interior
când stai în casă și funcțiile
vitale rămân în urmă
ridul dintre sprâncene sapă
exact cum anticipam
viața de adult
cearcăne și clickuri-viteză
mamă, buricul tău
era ocheanul lumii
sunetul își făcea loc
prin lichidul vâscos
important era să deschid gura,
să măsor distanța dintre mine și oameni,
în caz că era cineva care putea auzi
în caz că voia să audă
Alexandru Lăcătușu
V
găsesc interes pentru algoritmii platformei de streaming
un singur scaun un calculator vechi un birou
demodat balta ascunde șerpi păsări mormoloci
tati îmi arată câți dinți are lipsă își freacă limba de cei rămași
barieră rudimentară tehnicile de respirație benefice
gunoaie și pisici acolo fuseseră case și oamenii avuseseră pisici pisicile nu plecaseră
să ne gândim dacă:
– putem rămâne impasibili
– putem reacționa
– putem da un exemplu
– e doar un spam
tranzit printre inimioare care diversifică orizontul
pulsează ca un sonar pastă între /noapte bună/ și /sărut-mâinile/
când în fața mea vânzătoarea laudă
punguța cu făină ceea ce
îmi doresc este ca feriga de la geam să rămână
în viață
Oana Elena Nasta
Amintire
Dimineață,
pantaloni scurți,
pielea de găină,
mâna mamei,
bluza ei răcoroasă,
cu buline,
soarele care trece munții,
ca o RATĂ întârziată,
abia după 11.
Îmi bag capul în această amintire
ca într-o căciulă din blană de iepure.
Mă lungesc lângă ea, în lumină,
cu voluptatea degeratului,
care-și afundă mâinile
în niște buzunare calde.
Nadina Nicolov
Dimineața III
Topindu-te într-o cană de cafea
cu lapte
vechi de trei zile
te lași îndulcită ca o acadea
cu lapte
și caramel
te lași mângâiată de sforile ucigător de fierbinți
te lași adorată de el și de Zeus
și te lași sărutată de buze și dinți
de dulceața și gemul de căpșuni
pe care le ai în frigider
și le mănânci zilnic
când micul dejun și cafeaua devin singurul motiv pentru care te ridici din pat.
Letiția Provian
Poem pentru bunica
zgomotul oraşului se face mic,
atât de mic încât se ascunde
în poşeta de piele întoarsă a bunicii.
bunica mergând pe calea victoriei,
cu pantofi peep-toe nr. 35.
februarie îşi cântă lumina
pe trotuar.
iar bunica îl serveşte cu bomboane de cacao
pe călinescu.
timpul se adăposteşte în pungile de hârtie,
pe şpalturile de ziare.
bunica e tânără, mignonă,
priveşte în ochi războiul:
capete de cai se ciocnesc de ziduri
ca nişte proiectile.
e ceva în jur care muşcă din oameni
şi lucruri şi îi umple de găuri,
de uitarea vocilor, chipurilor, nuanţelor clipelor.
bunica îmi apare în vis,
călăuzită de rugăciuni,
ea risipeşte demonii
ca atunci când îmi descânta
în paharul cu apă rece şi tăciune de chibrit.
când eram mică, în poşeta bunicii
găseam rujul ei, câteva monezi din RPR,
verigheta ei cu safir bombat.
acum, în geanta neagră a bunicii,
moale ca mâinile ei care aveau răcoarea nopţii,
se ascunde zgomotul raiului.
Florin Spătaru
Richard la clape
colecționez poeți care s-au sinucis
de preferință foarte tineri
dar am o slăbiciune pentru cei care trag pe nas nori
ai fost internat ca georg
cel pierdut printre zarzăre galbene
ai înotat în japonia
ai băut peste tot
aș fi vrut să beau ultimul whiskey cu tine
să-mi arăți cum se folosește
magnumul 44
care te scutură ca pe dirty harry
apoi să ne uităm pe geam
să simțim focul curgînd
să mîngîiem buza paharului
așteptînd clipa de carbid
Angelica Stan
Trecutul pe limbă
gustul lui are o definiție neclară
scrisorile lui și scrisorile ei
simetric netrimise
vântul forțând tâmplele
memoria mea împingând o ușă metalică
foarte grea
în cerul gurii
în stația de metrou într-un oraș
pe jumătate îngropat în zăpadă
brusc
mirosind a scorțișoară
și a urină de copil
Iulia Stoichiț
Nonlinear Alana Payne (fragment)
sunt într-o încăpere mare
cu mai mulţi oameni
sunt într-un bar
cafenea pub restaurant
sunt la tine acasă
în camera ta living room
sunt într-un aeroport
aşteptând îmbarcarea
privirea mi se fixează
pe prietenele noastre comune
Hof Cafe (când mai exista)
ne vedem după mai bine
de un an în care nu o mai făcusem
îţi plâng în braţe tolănită peste tine
aştepţi să mă calmez
Cristina Ștefan
martie
fără aer, mă opresc la trecerea de pietoni, încremenită
un joc crud, fără-ndoială
de vreme ce nu mai sunt mașini
nici librării, nici discuri de vinil
nici thom yorke noaptea pe covor
nici cinematografe cu scaune plușate
în locul lor, pe mijlocul bulevardului înaintează lent
fanfara inimilor frânte
escortată, pe ambele părți, de poliția călare
la șapte seara, corcodușii înfloresc toți odată
degetele lor lungi pătrund prin ferestrele deschise
primăvara asta-i un necrofil flămând
femeile și bărbații se adună s-aplaude
unele vieți s-au încheiat, dar oamenii încă trăiesc
îmi recapăt suflarea
mi-ating încheietura mâinii și iată-l
pulsul
singurul lucru bun la carantină
e că mi-e interzis să rătăcesc pe străzile unde
mă plimbam înainte cu tine
Dan Tecucianu
Doppelgänger
Kathy dă note reclamelor.
alege tabloul potrivit pe care se sprijină
atunci când vorbesc tare,
priveşte
trupul pe canapeaua amorțită
ȋnțeapă fără suflare la fiecare țipăt
pielea noastră dezlipită.
doar brațele lui pot stoarce
compostul din umbra omului care tunde iarba
dar şi ce rămâne ȋn urmă
– zice ploşniţa lingând cuticula
din jurul nostru.
Alina Timofte
Sonntag
Aaron se plictisește tot timpul.
Bagă capul pe ușă.
— Hello! Am venit să te salut.
Se duce apoi să fumeze.
— Cred că am să mă culc puțin.
I-au crescut din nou
dimensiunile burții.
— Un diavol mă apasă
pe piept, zice el.
— Nu există așa ceva!
— Vrei să spui că mint?
Simona Voica
Umbrela
Doamna Samsa
ofta mereu
văzându-şi fiul
stând seara
în fotoliu
cu umbrela deschisă,
din care ploua mărunt
cu noctuide,
fiindcă nu-i bine
să ţii o umbrelă
deschisă în casă.
Sorin Voicu
Păduchele
Întors din război,
străbunicul meu
își găsește soția și cei patru copii
morți de tifos exantematic,
se recăsătorește cu mama bunicului meu
și iată-mă.
Dumnezeul meu e păduchele
sărăcia, lipsa de săpun,
glontele care nu și-a nimerit ținta,
Dunărea trecută noaptea înot
în drumul spre casă.
Alexandra Voiv
Îmi amintesc
cum îţi plimbai cracii lungi și revista missy pe plaja de la sfântu gheorghe
unde am fost împreună de trei ori
deşi locuim în whatsapp
2000 de kilometri
între noi
ştiu cum ți se mișcorează ochii când râzi
cum te enervează activiştii #rezist când se ruşinează să împartă aceeaşi limbă cu boschetarii de pe strada ta
cum se înșiră literele tale egale pe plicuri în care ascunzi trei poze din altă viaţă şi-o carte de may ayim
În bucătăria noastră unde era lumină deși afară mereu gri berlin
Într-o zi ai spus:
O familie înseamnă și două prietene care își asumă responsabilitatea una pentru alta.
Andrada Yunusoglu
mă întind
pe jos și încerc
să-mi aduc aminte
cum e să respiri
aici unde nu mai vedem decât
izolare totală
în minte
imaginile în mișcare
prietenii ies la o bere
fără mine
iubitul meu își plimbă
degetele
pe corpul meu
saliva lui un gest de iubire
vorbim despre lucruri
esențiale
anestezie
perfuzii
haine de schimb
picăturile de apă
se scurg pe parbriz
ăsta e settingul perfect în care
nu mă mai gândesc la nimic
abia dacă mai exist.