Retras în umbra echivocă a actorilor vorbirii, prin ambiguitatea identității lor (eu, tu, noi, voi), poetul Marcel Mureșeanu țese sensuri metaforice grave, în tușe dure de conotații contextuale și inflexiuni ale rostirii. Asertivul tăios al unei sentințe („Ca un brici fulgerul pe gâtul nopții…” PD, 16) sau sec, indubitabil, al definiției („… deșertăciunea? / Nimic… Citește mai mult
