Puiu Manu – seniorul graficii românești!

Puiu Manu – seniorul graficii românești!

La începutul lunii ianuarie 2023, maestrul Puiu Manu a primit un telefon: „Bună ziua! Vă sunăm de la Administrația Prezidențială a României!” „Aoleu, ce am făcut?” s-a arătat surprins domnia sa. „Numai fapte bune! De aceea ați fost propus să fiți decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria „Artele Plastice”!”

„Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, v-am conferit înalte distincții ale statului român pentru îndelungata dumneavoastră carieră de profesioniști, prin care ați adus aproape de tineri educația, filmul, literatura, istoria, științele, patrimoniul cultural, printr-o excelentă comunicare a culturii către publicul larg”, a declarat președintele României la ceremonia de decernare a decorațiilor. După care a ciocnit un pahar de șampanie cu invitații.

„Eu, domnule Președinte, desenez de 70 de ani!”, a mărturisit, sfios, Puiu Manu, când i-a venit rândul. „Cum, domnule, păi câți ani aveți?” s-a mirat președintele. „Anul acesta aniversez 95 de ani!” „Și mai lucrați la această vârstă??”. „Domnule Președinte, eu nu am stare dacă nu desenez la planșetă în fiecare zi”.

95 de ani, din care 70 de ani de carieră artistică, este un eveniment nu-i așa? De aceea am mers în atelierul domnului Puiu Manu și am stat de vorbă pe îndelete cu domnia sa. A rezultat următorul dialog.

Puiu

             Am văzut lumina zilei pe 14 septembrie 1928, la București, într-o căsuță din spatele Patriarhiei. Când m-am născut, mama i s-a adresat tatălui meu spunându-i: „Uite pe puiul nostru drag!” Și tata a hotărât să mă cheme Puiu. Așa am fost declarat la primărie.

 

Mai țineți minte când ați început să desenați ? Părinții v-au încurajat în această direcție?

Eram mic, încă nu mergeam la școală și părinții m-au dus la circ. Cel mai mult m-a impresionat un clown, arăta amuzant cu costumul lui năstrușnic și fața pictată. Când ne-am întors acasă, am luat un creion în mână și am desenat clown-ul pe hârtie. „Puiule, tu o să fii mare pictor”, mi-a zis tata, când a văzut desenul.

 

Și a avut dreptate. Ați făcut totuși și studii de artă.

 

Da, între anii 1951 – 1956 am studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, absolvind secția de pictură monumentală. Am avut ca profesori, printre alții, pe Ștefan Constantinescu și Nicolae Labin și am fost coleg cu  Romeo Voinescu și Val Munteanu. Inițial am făcut doi ani de grafică cu profesorul Ivancenco, după care m-am îndreptat spre pictura monumentală.

De lucrat însă, am lucrat cel mai mult tot în domeniul graficii, indiferent că era vorba de grafică de revistă, ilustrație de carte, bandă desenată sau afiș.

 

Debut

 

Ați debutat încă din anii studenției, cu desene apărute în ziarul Scânteia Pionierului.

 

Era o perioadă de sărăcie lucie, bursa era mică, iar desenele din reviste și ziare destul de bine plătite, așa că mi-am propus colaborarea la publicațiile pentru copii. Când au văzut cum desenam, m-au primit numaidecât și mi-au dat de lucru.

 

Din 1953, ocazional, și după 1956-1957, în mod sistematic, găsim desenele dvs. în paginile revistelor pentru copii ale vremii – Scânteia Pionierului, Cravata Roșie, Luminița, Arici Pogonici. Ați ilustrat povești și poezii, ați creat benzi desenate, ați semnat și foarte frumoase coperte de reviste.

 

Da, Burschi, Duldurescu, Nobilescu și cu mine practic am ilustrat aproape complet publicațiiile enumerate de dvs.

 

Debut BD

 

Prima dvs. bandă desenată, Comoara lui Montezuma, a fost realizată după un scenariu semnat de Mircea Sântimbreanu, și a apărut în revista Cravata Roșie, în 1957. A fost, de fapt, un dublu debut, și tânărul scriitor fiind tot la prima sa lucrare grafică de acest fel. Era prima BD de aventuri din timpul socialismului și prima BD desenată realist.

 

Pe vremea aceea, știți că se făceau schimburi între redacțiile revistelor pentru copii din țările socialiste și, uneori, erau traduse și publicate lucrări dintr-o țară în alta.

Comoara lui Montezuma a plăcut atât de mult încât a fost tradusă și publicată într-o revistă pentru copii din Uniunea Sovietică. Dar nu mi-au dat nici un ban pentru asta. M-am dus la ambasada URSS cu revista sovietică și i-am rugat să se intereseze ce trebuie să fac ca să mă plătească. Mi-au răspuns: „Să mergeți la Moscova”. Am fost în toată lumea, dar nu m-am dus niciodată în Uniunea Sovietică, deși, în facultate, au vrut să mă trimită la studii acolo.

Cărți ilustrate

 

Prima carte ilustrată de dvs., în 1960, s-a numit Sportul Velelor, fiind scrisă de George Nor.

Da, era coleg cu mine la yachting.

 

???

Eu am făcut armata la clubul Dinamo, la secția canotaj-yachting. Ulterior am fost membru în lotul național de yachting și, în 1956, am câștigat locul trei la marea competiție internațională de la Warnemunde – stațiune la Marea Baltică, în fosta Republică Democrată Germană.

Foarte rapid v-ați făurit o reputație solidă în domeniul ilustrației. Ați colaborat cu tineri autori precum Octav Pancu-Iași, Ovidiu Zotta, Iuliu Rațiu, scriitori care vor fi foarte apreciați mai târziu de o întreagă generație de copii. De altfel ați semnat coperte sau/și ilustrații la peste o sută de cărți, pentru copii – apărute la Editura Ion Creangă, sau cu tematică sportivă – apărute la Editura Stadion, ulterior Sport Turism.

 

Una din cele mai frumoase reușite grafice a dvs. este seria de 8 cărticele scrise de Octav Pancu-Iași, serie publicată în 1972 de Editura Ion Creangă: A fost odată un băiețel pe un gard, O veste mare despre un băiat mic, Ura! Elefantul mănâncă, Fetița și steaua, În pădure toate-s bune, Fetița și mingea, Povestea cu măseaua, Povestea cu mătura noastră.

 

Da, eram bun prieten și am colaborat foarte bine cu răposatul Țuțu Pancu. Seria  de care vorbiți a fost premiată la Târgul de Carte de la Leipzig, iar cărțile au fost traduse în anii următori în spaniolă, suedeză, germană, rusă, cehă, italiană și chineză.

 

Revista Cutezătorii

 

În 1967 a apărut o nouă revistă pentru școlari, Cutezătorii și dvs. ați colaborat cu ea încă de la început, în special cu seriale de benzi desenate.

 

Ovidiu Zotta fusese numit secretar general de redacție și chiar a vrut să mă angajeze și pe mine. Dar eu am refuzat, pentru că nu voiam să fiu membru de partid – pe vremea aceea era obligatoriu ca redactorii de la edituri să fie membri P.C.R. În plus, așa cum v-am spus, eram sportiv, vara făceam yachting pe Marea Neagră, iar iarna schiam la Poiana Brașov, așa că nu voiam să mă leg singur de mâini și de picioare și să semnez condica în fiecare zi.

Eram colaborator extern… Joia Zotta îmi dădea scenariul iar eu sâmbătă predam planșa de bandă desenată. Trebuie spus că erau vremuri bune, primeam pe o planșă echivalentul unui salariu lunar, iar eu publicam cel puțin o planșă pe săptămână.

 

Pe lângă Pompiliu Dumitrescu, dvs. ați semnat cele mai multe seriale BD din CutezătoriiArcașii lui Ștefan cel Mare, sc. Costache Anton, Noile isprăvi ale lui Dan Buzdugan, sc. Dumitru Almaș, Băieții de pe strada mea, sc. Octav Pancu-Iași, Cavalerii aerului, sc. Radu Theodoru, Baladă valahă, sc. Al. Mitru, Implantul, sc. Tudor Negoiță, Eroii de la Plevna; sc. Vasile Mănuceanu, La porțile Severinului, sc. Ion Grecea, Uriașa putere, sc. Ilie Tănăsache, O victorie dintre atâtea victorii, sc. Mihai Stoian, Enigmele lui Dorel, stripuri pe scenariul lui Sandu Alexandru, Escadrila nemuritoare, sc. Ovidiu Zotta & Dinu Alexandrescu, Vitejii căpitanului Scridon, sc. V. Bârna & C. Diaconu, Tudor, sc. Alexandru Mitru, Operațiunea „Cer senin”, sc. S. Alexandru, Mesajul, sc. Sandu Alexandru, Comoara din cetatea Ilidia, sc. Ileana Pița, Torentul, sc. Petre Luscalov, S-a petrecut acum 2500 de ani, sc. Sandu Alexandru, O echipă pentru locul întâi, sc. Sandu Alexandru, Secretul tabloului, sc. Sandu Alexandru, Raliul, sc. Dumitru Lazar, Jurnal de bord, sc. Mircea Novac, sunt câteva dintre titlurile unor benzi desenate care au fermecat copilăria mai multor generații de copii.

Atât de multe au fost? Nu mai știu, am uitat, nu puteam să țin minte atâtea lucrări. Cu siguranță însă, cel mai mult mi-a plăcut să desenez BD-urile istorice, chiar dacă necesitau mai multă documentație dar erau și mai greu de desenat, uneori scenariștii inventând scene de luptă cu zeci de personaje. Este adevărat că, de cele mai multe ori, ei îmi dădeau scenariul sub forma unei povești și îmi lăsau mână liberă să fac eu decupajul paginii, să așez personajele în planșă după cum simțeam etc. După care le dădeam planșele și ei așezau dialogurile, bătute la mașină, în spațiile libere pe care le lăsam în casete.

Vacanțele unui tânăr liniștit

 

Ați rămas însă în memoria afectivă a cititorilor de atunci cu primul (și singurul, de altfel), detectiv socialist, Dim Dunăreanu.

Dimitrie Dunăreanu – „Dim” pentru prieteni – era un tânăr fizician, dar și campion la decatlon, care aspira „la onoarea de a face parte din Clubul Cutezătorii”. Pentru aceasta el „trebuie să ducă la îndeplinire 12 misiuni denotând curaj, perseverență, fermitate, cutezanță în a etala virtuți intelectuale și fizice…”.

Seria de benzi desenate se numea Vacanțele unui tânăr liniștit, iar scenariul și desenele erau semnate de două nume de care nu se mai auzise vreodată: Alexandru Bogdan – scenariu și Vasile Baciu – desene??!

 

Alexandru Bogdan era pseudonimul lui Ovidiu Zotta, iar Vasile Baciu era numele unui amic al meu. Vedeți dvs., în acei ani eram bine plătiți per planșă dar, dacă se depășea un anumit plafon anual, trebuia să plătim un impozit mult mai mare pe drepturile de autor. Așa că autorii care depășeam acel plafon, nu eram mulți, să nu credeți asta, nu erau mulți autori care puteau să deseneze o planșă și într-o singură noapte, foloseam pseudonime sau numele unor prieteni care semnau pentru noi ștatele de plată, dar pe urmă ne dădeau banii, iar noi le făceam cinste la restaurant.

 

Între 1968-1974 au apărut în Cutezătorii mai multe episoade cu aventurile lui Dim Dunăreanu, unele fără titlu, altele cu titluri incitante precum Manuscrisul pierdut, Expedițiile Cutezătorii, Efectul „G”, Baladă eroică, cu scenarii semnate de diverși redactori de la revistă.

 

Da, se pare că personajul a fost îndrăgit de cititori, care trimiteau scrisori pe adresa redacției. Zotta însă nu avea timp să scrie toate scenariile și atunci le-a dat ca sarcină de serviciu colegilor săi. Mie mi-a plăcut să desenez personajul, era ca un fel de James Bond, care însă nu împușca dușmanii ci îi bătea cu pumnii sau cu forța minții.

 

În celebra colecție de benzi desenate a editurii Stadion ați publicat și două albume cu peripețiile lui Dim Dunăreanu, Tânărul și marea și Busola nu arată nordul.

Când cei de la editură mi-au solicitat să colaborez cu ei, l-am rugat pe Țuțu Pancu să-mi scrie scenariile. El a preluat subiectele de la niște episoade publicate în Cutezătorii, le-a dezvoltat și eu le-am desenat în câteva luni. Albumele, tipărite în tiraje de câte 35.000-40.000 de exemplare, s-au epuizat în câteva săptămâni, dovadă că exista un mare interes pentru benzi desenate pe atunci.

 

Toate pânzele sus!

 

La fel de bine s-a vândut și albumul Toate pânzele sus, publicat în aceeași colecție. De altfel, când eram mic, a fost printre primele albume BD pe care le-am citit și de aceea am rămas pasionat de banda desenată!

Eu eram bun prieten cu Radu Tudoran, iubeam amândoi navigația cu pânze, dar când i-am propus să scrie scenariul pentru banda desenată a fost uimit: «Puiule, cum să concentrez eu 800 de pagini de roman în 30 de bandă desenată?». «Păi, alege doar scenele de acțiune» i-am zis eu.

«Dacă nu erai tu, nu făceam albumul Toate pânzele sus!» îmi va spune ulterior Radu Tudoran.

Romanul său a fost, de fapt, «Speranța» vieții lui. Practic, aventurile lui Anton Lupan sunt de fapt aventurile pe care visa să le trăiască Radu Tudoran…

Își construise o goeletă, la Brăila, cu care intenționa să plece într-o călătorie în jurul lumii, dar rușii i-au confiscat-o când au venit în țară. S-a supărat foarte tare. Pe atunci, fratele lui – Geo Bogza –  era mare în Comitetul Central al P.M.R., și a vrut să îl facă și pe Radu să adere. «Să nu aud de comuniști!», a explodat acesta. Călătoria visată de el a făcut-o până la urmă, dar pe hârtie.

În anii 70 s-a făcut și serialul TV Toate pânzele sus!  și cred că regizorul s-a lăsat inspirat de cartea mea, fiindcă am recunoscut foarte multe dintre scene, decoruri, personaje, cum ar fi Martin Strickland… Singura deosebire este că Anton Lupan, la mine, n-are barbă.

America

 

După schimbarea de regim ați continuat să publicați o vreme benzi desenate în noile reviste Universul Copiilor și Bucuria Copiilor. Dar apoi numele dvs. a dispărut la un moment dat de pe scena presei pentru copii.

În primul rând, aceste reviste de care pomeniți au dat faliment și și-au oprit apariția. În al doilea rând eu am ieșit la pensie și am început să călătoresc prin lume, că știți că în vremea comunismului nu puteai să pleci unde și când voiai Am călătorit prin toată Europa, am fost în America de Sud, în Asia – în Thailanda.

Am avut ocazia să călătoresc și în cealaltă parte a lumii, în America. Am fost la New-York de două ori, având acolo un foarte bun prieten, cu o istorie a vieții lui foarte interesantă. Am fost la Philadelphia și Washington, pe coasta estică.

Apoi am stat doi ani în California – la Los Angeles – unde locuiește fiica mea cea mare, Dana. Soțul ei este „dockmaster” (căpitan de port) la cea mai mare „marină” din lume (Marina Del Rey) care poate adăposti zece mii de  yachturi de diverse dimensiuni.

Ei au  un yacht de toată frumusețea,  cu care am făcut croaziere în  niște insule din Pacific. Cu diverse aventuri, cum se întâmplă în asemenea ocazii, am prins în undiță și un rechin.

În acești doi ani am fost la San-Francisco, la San Diego, unde am vizitat cel mai mare acvariu din lume. Am fost și în Mexic, am vizitat Grand Canyon, am fost de trei ori la Las Vegas și am făcut și o mulțime de mici excursii în jurul Los-Angeles-ului (Santa-Barbara, Long-Beach, Holywood etc.

 

Marius Leștaru și Adrian Cioroianu, scenariști BD

 

În toamna lui 2006 ne-am reîntâlnit la Salonul Internațional al Benzii Desenate din România, organizat în acel an la Sala Dalles de pe bulevardul Magheru și de atunci ați devenit invitat permanent al majorității manifestărilor BD din țara noastră, de la Constanța la Brașov și, evident, din București. La unele dintre aceste saloane v-ați cunoscut și împrietenit cu doi profesori universitari: Marius Leștaru și Adrian Cioroianu.

 

Da, doi oameni pe care îi apreciez și îi respect foarte mult.

Marius Leștaru a venit mai întâi la mine ca să-l învăț să deseneze. Dar când am văzut ce frumos știa să povestească, în special întâmplări din istoria României, i-am spus să-mi scrie scenarii BD.

Mai întâi a imaginat un nou episod din aventurile lui Dim Dunăreanu: – Sarabandă la Golful Aden, despre niște pirați din Marea Roșie.

Pe urmă a scris povestea unui haiduc din București, despre care nu mai știa nimeni de la noi, Ioniță Tunsu.

În fine, luând modelul emisiunii TV „5 minute de istorie” a profesorului Adrian Cioroianu, am desenat, după scenariile lui Marius, 25 de scurte episoade mai puțin cunoscute din istoria țării noastre. Ele au fost publicate în noua revistă Cutezătorii, editată la Ploiești de doi profesori inimoși, după care au fost editate, sub formă de album, de dl. Nicolae Pepene, directorul Festivalului de benzi desenate istorice din Brașov. Domnul Pepene, care este un excelent manager cultural și un om cu suflet mare, mi-a organizat și o expoziție extraordinară la Muzeul de Istorie din Brașov.

 

Albumul se numește Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate.

 

Da, titlul este inspirat tot de Adrian Cioroianu. Eu îi priveam cu multă admirație emisiunea de la televizor și am rămas uimit când mi-a declarat, prima oară când mi l-ați prezentat, la salonul BD de la Constanța, că este mare admirator al meu. La un moment dat, după ce am citit și niște cărți ale dumnealui, i-am propus să-mi scrie scenarii de benzi desenate. Știind cât este de ocupat, știți și dvs., profesor, diplomat, emisiuni TV, cărți, nici nu credeam că va avea timp să scrie și scenarii BD, când, după doar câteva săptămâni, m-am trezit că-mi pune pe masă un scenariu complet, în care a inventat primul super-erou român, pe Căpitanul RO. Am desenat deja două episoade care, se pare, s-au bucurat de succes. La Comic Con mereu mă întrebau cititorii când apare un nou episod.

 

Domnule Puiu Manu, îmi dați voie să vă ântreb ce proiecte de viitor aveți?

Desigur, doar le știți la fel de bine ca și mine.

Pentru cititori…

Am terminat de desenat un nou album, Pilotul de pe Dunăre, după romanul lui Jules Verne. Acum prietenul Octav Ungureanu pune textul în casete și baloane. Apoi mă pregătesc să încep lucrul la un nou album, cu viața regelui Mihai în benzi desenate, după un scenariu de Adrian Cioroianu.

 

Vă mulțumesc, domnule Manu pentru răspunsurile dvs. Pentru noi sunteți un adevărat model de viață un artist complet și un om cu O mare.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.