Între 1754 și 1760 iezuitul român Ladislau Dobra din Zlatna a predat etică, drept natural, logică, metafizică, fizică generală și specifică, iar între 1767 și 1773 teologie la Universitatea Iezuită din Cluj.
Cunoscând faptul că un număr însemnat de tineri români au studiat în instituțiile iezuite, putem presupune că printre aceștia se găsesc și absolvenți cu înalte titluri academic. Presupunem că unii au ajuns profesori în cadrul învățământului superior iezuit. Fiind vorba despre perioada de dinainte de desființarea Ordinului Iezuit (1773), ar fi vorba despre identificarea primului sau primilor profesori universitari români.
Cunoscând structura sistemului de învățământ iezuit, putem schița traiectoria studiilor unui tânăr din momentul în care a intrat, ca elev, în prima clasă a studiilor de gimnaziu, și până la obținerea titlului de doctor în teologie, capabil și autorizat să predea și în cadrul învățământului de nivel superior.
Principalul obiectiv al Societății lui Isus a fost crearea unui sistem de învățământ internațional, construit pe o singură limbă de predare, cea latină, pe un curriculum centralizat, cu programă, structură a claselor și metode de predare unice, care să fie aplicate în mod identic în toate școlile ordinului din toate țările lumii. Altfel spus, profesorii predau cu aceeași metode aceeași programă, indiferent că școala se afla în Italia, Transilvania sau Peru. În asta s-a aflat succesul sistemului de învățământ al acestui ordin monastic: profesorii-călugări puteau să fie trimiși oricând în orice colț al lumii și acolo se integrau fără probleme în procesul didactic. Era asigurată astfel și mobilitatea elevilor și studenților, care se puteau deplasa ușor printre diferitele instituții iezuite, își puteau continua studiile în orice academie sau universitate a ordinului.
Poate cea mai importantă inovație structurală a învățământului iezuit a fost definirea precisă a studiilor de nivel superior. Între gimnaziu, concentrat pe învățarea limbii latine și aprofundarea culturii clasice de expresie latină și studiile de teologie, a fost intercalat sistemul de discipline a studiilor de filosofie. S-a născut astfel modelul academiei iezuite, construit pe șase clase de gimnaziu, trei clase de filosofie și patru de teologie.
În clasele de gimnaziu predau iezuiți cu gradul academic de magister. Acest titlu academic se putea obține după finalizarea celor trei clase de filosofie și a unui curs special în cadrul căreia s-a repetat întreaga materie sub coordonarea unui profesor de rang superior. În clasele de filosofie, sau altfel spus, în cadrul învățământului de nivel superior al facultății de filosofie predau profesori care au absolvit și cele patru clase ale facultății de teologie, au obținut titlul academic de doctor, după care au recapitulat întreaga materie învățată în cadrul unui curs special de doi ani, numit Collegium repetentium.
⁕
Un mic volum, tipărit în 1737 la tipografia Academiei Iezuite din Cluj, intitulat Aureum Philosophiae caelestis – Compendium (Splendoarea filosofiei cerești – Compendiu) ne aduce în atenție numele unui tânăr iezuit român, cazul familiei sale, și un răspuns la tema de cercetare formulată mai sus.
Pe pagina de titlu este menționat faptul că în volum a fost publicată opera Circulus menstruus apărută prima dată în Gallia. Este vorba despre exegeza Circulus menstruus Christianarum cogitationum a iezuitul francez Dominique Bouhours (1628-1702), operă folosită în instituțiile de învățământ catolice. A apărut prima dată în limba franceză sub titlul Pensées Chrétiennes pour tous les jours du mois, și a fost tradusă în multe alte limbi. Volumul mai conține și un alt text utilizat în procesul didactic: micul tratat de ascetism al iezuitului francez Jodocus Andries (1588-1658), Facile certumque praesidium adversus omne peccatum, publicată pentru prima oară în anul 1629. Adică au fost retipărite opere cunoscute, utilizate în procesul didactic iezuit. În acest caz însă, opera publicată în volum are o mai mică importanță. Mai intersantă este persoana amintită pe pagina de titlu a micului compendiu.
Volumul este un libellus promotionis tipărit pentru examenul public al unui student originar dintr-o familie cu situație materială bună, care a tipărit o carte pentru a ridica fastul propriului examen public. În astfel de situații, pe pagina de titlu era menționat atât numele studentului-mecena, cât și al profesorului care a prezidat examenul public. Pe o altă pagină erau aduse mulțumiri celui care a asigurat apariția cărții.
Pe pagina de titlu este menționat faptul că volumul a apărut cu ocazia susținerii publice a tezelor de logică a nobilului și eruditului domn Ladislau Dobra de Zalathna din Convictul Nobiliar al Academiei Claudiopolitane. Examenul era susținut la finalul clasei de logică, care era primul an de studiu din cadrul Facultății de Filosofie. În urma acestui examen Ladislau Dobra nu a obținut niciun titlu academic. Abia după încă un an de studiu și alte examene publice obținea titlul de baccalaureus. Disputa publică a fost prezidată de părintele iezuit Ladislau Nedeczky, profesor de filosofie al Academiei Claudiopolitane, amintit și el pe pagina de titlu.
Pe verso-ul paginii de titlu găsim omagiul adus distinsului domn Petru Dobra de Zalathna, sub patronajul căruia s-a înfăptuit publicarea volumului. Din opera baronului Péter Apor despre familiile nobile din Transilvania aflăm că Petru Dobra a fost tatăl lui Ladislau Dobra. Despre Petru Dobra se poate afla că era român nobil originar din Zlatna (de unde și-a luat predicatul nobiliar de Zalathna), și că a murit în 1757. Din 1709 era elev al Gimnaziului Iezuit din Cluj, iar în 1714 a absolvit clasa de logică a Academiei Claudiopolitane. Probabil nu și-a continuat studiile. Nu a aderat la Ordinul Iezuit, dar s-a convertit la confesiunea romano-catolică. A avut o carieră de succes în administrație, ajungând în funcția de causarum fiscalium director, altfel spus, procuror al principatului. A jucat un rol important în întărirea Bisericii Unite, și în mutarea centrului acestei biserici la Blaj. Purta și înalta dar ingrata demnitate de „protector al Unirii”. Nu a renegat națiunea din care se trăgea, fapt subliniat de Samuel Klein în Historia Daco-Romanorum sive Valachorum (Foaia pentru Minte, Animă și Literatură, 1862, nr. 11, p. 85) și oferă una dintre cele mai interesante biografii al unui român ardelean care a reușit să fie omul de legătură între elitele române, grupate în jurul episcopului Inochentie Micu-Klein și centrul de decizie al imperiului.
Fiul său, Ladislau Dobra de Zalathna, a devenit iezuit. Din evidențele anuale ale personalului și oficialilor Provinciei Iezuite Austriece se poate reconstitui biografia lui. S-a născut la Zlatna, în 14 octombrie 1720. A învățat la gimnaziul iezuit din Cluj. A absolvit prima clasă a facultății de filosofie la Cluj în 1737, și în același an a aderat la Ordinul Iezuit. Între 1738-1739 s-a aflat în perioada de probațiune de doi ani la Colegiul din Trenčín, apoi, în 1740 la Colegiul din Skalica. Din 1741 a fost student al Colegiului Iezuit din Târnavia, pe care l-a absolvit în 1743. În 1744, menționat cu titlul de magister, era profesor la Gimnaziul iezuit din Ujhorod. În 1745 îl găsim menționat la Oradea, ca profesor de gimnaziu și catehizator de limbă maghiară. În 1746 se afla la Colegiul Iezuit din Cluj, unde slujea ca profesor al clasei de poetică din cadrul studiilor de umanioare și, concomitent, era catehizator al elevilor români. În anul următor, tot la Cluj, era profesorul clasei de retorică (clasa superioară a gimnaziului). Între 1748 și 1751 își efectua studiile de teologie la Colegiul Iezuit din Târnavia la finalul cărora a obținut doctoratul în teologie și a fost hirotonit preot. În 1752 a fost menționat la rezidența iezuită din Patak având misiunea de predicator și catehizator de limbă maghiară. În 1753 s-a aflat în al treilea an de probațiune la Banská Bystrica, în urma căruia a depus și al patrulea jurământ și a devenit membru deplin al Ordinului Iezuit. Între 1754-1760 a fost profesor la Facultatea de Filosofie a Universității Iezuite din Cluj, predând, pe rând, etică și drept natural (în 1754/55), logică și metafizică (1755/56 și 1757/58), respectiv fizică generală și specifică (1756/57 și 1758/59). În 1759/60 a predat controverzie în cadrul Facultății de Teologie. A revenit la Cluj în 1767 și până în 1773 a fost profesor de teologie. Între 1771-1773, adică cu doi ani înaintea desființării Ordinului Iezuit, a fost numit superiorul Colegiului Iezuit din Cluj. După desființarea Ordinului s-a retras o vreme spre meleagurile natale. În septembrie 1775, din Câmpeni a trimis o scrisoare episcopului catolic al Transilvaniei, în care se oferea să slujească eparhia catolică a Transilvaniei. În continuare a activat ca preot paroh. În 1782 s-a retras la Cluj. S-a stins din viață la 1 ianuarie 1784, la Bărăbanț (jud. Alba).
Credem că în persoana lui Ladislau Dobra am putut identifica unul dintre primii, dacă nu chiar primul român care a activat ca profesor în învățământul superior și încă la Universitatea Iezuită din Cluj.