Apăsînd tastele pentru a scrie primele cuvinte, îmi dau seama că, pentru prima dată, voi fi, poate, în situația de a semna o cronică mai lungă (dacă ar fi să comparăm numărul de semne) decît volumul de proză pe care îl discut. Pare ciudat și așa și trebuie să fie.
T.O. Bobe se numără printre prozatorii iscusiți ai ultimelor decade. Are un volum foarte bun (Cum mi-am petrecut vacanța de vară) și multe alte texte care au fost întotdeauna pe trend, cum s-ar zice acum. Este un autor care poate să miroasă direcția în care bate vîntul, să sesizeze tendințele și să rezoneze la context. Este un scriitor adaptabil, un profesionist care își controlează foarte bine scriitura și știe cum să se joace cu ea. E cerebral în construcție, în condițiile în care mulți alți contemporani continuă să fie ghidați de puseuri emoționale. Ceea ce este un plus, dar și un minus. Pentru că în multe dintre textele semnate, T.O. Bobe rămîne mai puțin percutant decît ar trebui pentru a fi memorabil. Este un scriitor bun pe care îl recomanzi fără reținere și îl citești cu plăcere, dar nu este aproape niciodată între primele nume care să îți vină în minte cînd te gîndești la proza românească contemporană. Totuși, inteligența și iscusința autorului înseamnă că este pregătit să livreze, potențial, un volum care să surprindă, să fie cu adevărat memorabil și mare.
Experimentul pe care îl propune în cea mai recentăapariție editorială este cu adevărat provocator și, luat în serios, rămîne memorabil. Bilete de sinucigaș este un volum de proză ultra-scurtă. Prozatorul îl și subintitulează explicativ: „102 micro-micro ficțiuni extreme“. Nu este singurul suport explicativ. T.O. Bobe semnează și un Cuvânt înainte și un text pe coperta a patra. Ambele binevenite, indispensabile aparate de suport al lecturii, ambele suficient clarificatoare și explicative. Care este pariul scriitorului? Micro-micro ficțiunile vor fi texte extrem (extrem-extrem) de scurte, de maximum o frază, minimum cîteva cuvinte, cîte un singur astfel de text pe cîte o pagină, 102 în total, fiecare fiind un „bilet de sinucigaș“. La o primă vedere, ai putea spune că ai văzut cărți de haiku-uri mai puțin laconice. Tocmai de aceea merită amintită aici contribuția graficianului Mihail Coșulețu (graficianul de casă al editurii), care plasează pe fiecare foaie un desen. Iar ilustrațiile (pe fondul condițiilor de tipar excelente de la Humanitas) dau o cu totul altă deschidere. Dacă în locul formatului mare al volumului, al hîrtiei volumetrice de calitate, al graficianului de inspirație, care a știut să-și adapteze discursul grafic la cel literar, în fine, dacă în locul tuturor acestora am fi avut în față o carte în format mic, publicată înghesuit și fără ilustrații, mă îndoiesc că provocarea ar funcționa. Pentru genul acesta de literaturăcontextul este crucial.
T.O. Bobe susține pe ultima copertă că acesta ar fi cel mai polifonic volum al său. Că a încercat o varietate cît mai mare posibilă de voci distincte. Poate că da, poate că nu. Pentru ca o micro-ficțiune să funcționeze, e nevoie ca acel micuț textuleț să stimuleze cititorul. Acesta este cel care, pornind de la impulsul primit, va construi un personaj, poate o poveste. Iar pentru cititor, modul în care citește este decisiv. De la bun început, titlul trasează un context precis: sînt bilete de sinucigaș. În lipsa acestei precizării cruciale de context, multe dintre texte și-ar pierde sau altera semnificativ din capacitatea de stimulare. Textul 26: „Câine până la moarte“ poate fi un graffiti pe aleea stadionului, mîzgălită într-o seară tîrzie de un puști de cartier care s-a simțit liber și puternic în timp ce murdărea pe furiș zidul cu un spray furat din atelierul auto al tatălui său, improvizat în garaj, în timp ce acesta era la o vecină, înșelîndu-și soția. Sau ar putea fi o etichetă pe cușca cîinelui din curte, pusă de un stăpîn ironic, care pe vremuri se mai uita la fotbal, dar acum preferă să citească romane SF în timp ce bea bere ieftină pe terasa din spatele casei, privindu-și ciobănescul belgian bătrîn, de care e foarte atașat, dar pe care soția nu îl suportă. Ca bilet de sinucigaș, textul deschide alte porți. Textul 5 („O să-mi fie dor să mă uit la tine cum dormi“), care ar putea fi o încheiere dulceagă a unei scrisori de amor, deschide în contextul morții o interpretare surprinzător de poetică și de fină. Este evident, cred, din exemple, în ce măsură acest volum nu este unul de autor, ci unul de cititor. Bobe propune un context – moartea prin sinucidere – și un ton – care este surprinzător de variat: ironic, liric, ludic, sinistru, tragic, poetic, revoltător. Cartea, ca obiect, fiind mare, de ținut cu două mîini, frumos tipărită, cu pagini cu mult alb, îngrijite, dă rama literară – ca cititor ești deja aproape convins că o astfel de apariție trebuie să conțină un text interesant, bun. Desenele „în cărbune“au suficientă atmosferă și aer poetic încît să deschidă apetitul pentru fantazare. Și toate acestea conduc spre o construcție care, stîrnită de text și de context, pornește din capul cititorului. Volumul lui T.O. Bobe nu va putea fi citit niciodată de două ori la fel. Este o certitudine că experiențele personale, directe sau livrești, vor dicta pentru fiecare cititor în parte povești diferite. La fel cum, la relectură, dacă și cînd aceasta va avea loc, experiența inițială nu are cum să fie aceeași. Se va adăuga și tentația de modificare, de îmbunătățire, de completare. Pentru ca experimentul să fie total, ar fi interesant dacă s-ar putea înregistra reacția cititorilor. Poveștile, personajele, imaginile pe care le vor fabrica. Din păcate, această completare esențială va rămîne imaterială.
Vorbind despre micro-ficțiune, T.O. Bobe se entuziasma și, în marginea volumului finalizat, se vedea scriind și altele similare („bilete de îndrăgostit“ sau „bilete lipite de frigider“). E inutil. Ca o provocare adresată autorului: aceleași texte cu titlul Bilete lipite de frigider și alte ilustrații. Ar fi un volum complet nou, pentru că ar fi un stimul complet nou. 45 („Mi-ai distrus viața“) este un început de divorț cu scandal pe scara blocului, cu prieteni tîrîți ca martori și cu un partaj scrîșnit. 85 („Nu mi-am închipuit niciodată că o să poți să spui la toată lumea așa ceva despre mine“): el citește biletul, apoi fuge în parcul din apropiere unde o găsește pe ea plîngînd pe bancă. El se aruncă în genunchi, ea îl respinge printre suspine. Plouă mărunt. Imaginea e alb-negru. Fără sonor.
Recontextualizarea poate schimba texte altfel cu dimensiune tragică și sinistră. 62 („I-am luat și pe ei de mici cu mine să nu mai se chinuie cu tine și cu viața care le-o faci de când s-a născut“), citit ca bilet de sinucigaș e imaginea cumplită a unei mame care mai întîi își omoară copiii, pentru care crima și sinuciderea sînt singurele ieșiri dintr-o viață de abuzuri și durere. Ca bilet pe frigider, e o jună fără prea multă educație care a plecat la mama la țară, luînd cu ea și copiii concubinului abrutizat de alcool care aproape sigur nu se va deranja oricum să cheltuie bani pe bilet pînă în satul îndepărtat. Îi va cheltui la barul local, unde își va calma și oful. Sau imaginați-vă același text ca bilet pe cușca cîinelui. Sau pe cotețul scroafei. Sau pe ușa firmei unde s-au certat cei doi patroni.
T.O. Bobe greșește cînd crede că micro-ficțiunea va avea un viitor deosebit. Va rămîne întotdeauna un joc pentru cititor. Dar cititorii sînt cititori tocmai pentru că au nevoia de a interacționa cu un autor care este mai mult decît un stimulent pentru ficționalizare. Au nevoie de un autor care să construiască lumea ficțională, nu doar să pună marcajul rutier care indică direcția spre ea. În cazul „ultimelor cuvinte“ din acest volum, restul nu e tăcere, ci este tocmai adevărata poveste.
Bilete de sinucigaș nu este un volum care să ilustreze scriitura lui T.O. Bobe. Minimaliste, textele nu au multă carne. Sînt scrise curat, cu o minimă tușă de culoare sau ton. Nu este o mare realizare stilistică, dar nici nu există vreo notă falsă. Volumul demonstrează însă inteligența autorului. Ai nevoie nu doar de tupeu pentru a semna o carte de acest gen, ci și de liniștea dată de cîteva noțiuni bine digerate de teorie literară. Volumul nu este o provocare gratuită, ci una calculată.
Mi-a plăcut foarte mult volumul lui T.O. Bobe. L-am recomandat mai multor prieteni și voi continua să îl recomand. Pentru că este un experiment, iar ludicul, provocarea și inteligența presupuse îl fac plăcut. Dar nu, nu mai este nevoie de un alt volum similar și nu, nu ai ce să mai deschizi de aici. Aceasta e o cale pe care o străbați o singură dată ca autor. Iar literatura nu are nevoie de experimente la indigo. Volumul conține deja tot atîtea povești, tot atîtea texte neînregistrate, cîte citiri. Restul e text(e).
T. O. Bobe, Bilete de sinucigaș, ilustrate de Mihail Coșulețu, București, Editura Humanitas, 2023