A plecat recent dintre noi, profesorul Virgil Stanciu, „Bill” cum îi spuneau cei mai apropiaţi, una dintre personalităţile de neînlocuit ale anglisticii şi americanisticii româneşti. S-a născut la Blaj, în anul 1941, într-o familie de profesori în care tradiţia intelectuală şi spirituală a Blajului era păstrată vie şi continuată la înalt nivel. Erau ani dificili pentru România sfâşiată în urma Dictatului de la Viena. După cel de-al Doilea Război Mondial, familia profesorului Stanciu se mută la Cluj. Copilul blăjean va deveni clujean trup şi suflet. A urmat şcoala elementară, liceul şi universitatea în oraşul în care s-a născut Matia Corvinul şi în care viaţa culturală românească se cerea reconfigurată şi consolidată după traumele celui de-al Doilea Război Mondial şi în condiţiile noii ordini mondiale postbelice. Între 1959-1964, a studiat limba engleză la recent înfinţata universitate „Babeş-Bolyai” (1959), fiind elevul (ulterior doctorandul) unuia dintre întemeietorii şcolii de anglistică românească, profesorul Mihail Bogdan. Repartizat ca asistent universitar la nou-înfiinţata Catedră de Germanistică de la Universitatea Al.I. Cuza, revine la Cluj după un scurt răstimp (1964-1965). Din 1966 până la pensionarea impusă în 2008, a urcat toate treptele ierarhiei academice, contribuind la pregătirea a numeroase generaţii de studenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai”. Mulţi, foarte mulţi îi suntem recunoscători pentru că a acceptat să ne îndrume lucrările de licenţă, dizertaţiile de masterat sau tezele de doctorat. Răbdarea, tactul pedagogic, combinate cu o pregătire de excepţie, acestea erau trăsăturile definitorii ale mentoratului profesorului. Iar dacă ucenicul – cunoaşteţi avântul tinereţii!– se avânta pe teritorii mai puţin frecventate, profesorul nu îl brusca niciodată cu draconice interdicţii,deoarece un adevărat intelectual – aşa cum şi era – ştia şi trăia un mare adevăr: cu cât ştii mai mult, cu atât ştii mai puţin.
În perioadele de relaxare ale regimului comunist, Profesorul a putut să îşi perfecţioneze cunoştinţele beneficiind de burse în Marea Britanie (1970 şi 1979), respectiv Statele Unite (1971-1972), iar după 1990 a fost visiting professor la School of Slavonic and East European Studies (1990-1992), respectiv la University of Nevada din Reno, Statele Unite (2003). Autor a numeroase eseuri sau volume academice, profesorul a oferit interpretări subtile şi echilibrate ale literaturii britanice, americane, iar, mai recent, irlandeze. Nu are rost să înşirăm aici lungi liste bibliografice, ele pot fi cu uşurinţă consultate pe site-urile bibliotecilor. Liste şi mai lungi chiar cuprind traducerile pe care profesorul ni le-a oferit de-a lungul anilor. Măiestria sa de traducător se bazează pe cunoaştere şi empatie. Cunoscător fin atât al limbii şi culturii sursă, cât şi al limbii şi culturii-ţintă, profesorul traversa abisul epistemic ce-l pândeşte pe fiecare traducător cu excepţională naturaleţe, reuşind o reîntrupare perfectă a textului de partea cealaltă a prăpastiei ce separă limbile, culturile.
Preocupările profesorului a fost multiple. Nu aprecia doar literatura din marele canon. Mare iubitor de literatură poliţistă, respingea snobismul academic, pedanteria celor care nu pot depăşi „sertarul cu fişe”. În scrierile sale, documentarea riguroasă nu devenea niciodată sufocantă pentru că era însoţită de flacăra spiritului. A fost unul dintre puţinii anglişti care s-au ocupat şi de literatură şi de limbă. Împreună cu Ileana Galea, a publicat în 1998 volumul de exerciţii gramaticale şi lexicaleEnglish with Tears, care a cunoscut trei re-editări. Titlul ironic – pledoarie indirectă pentru muncă şi acribie – trimite la puzderia de manuale apărute după 1990 care pretind că învăţarea este un proces facil şi rapid. Remarcabil este şi Dicţionarul de anglişti şi americanişti români,publicat în 2008 şi reluat într-o variantă îmbunătăţită în 2015. Mă întreb cine va avea generozitatea, meticulozitatea şi dăruirea de a relua şi aduce la ziacest efort lexicografic dedicat colegilor de breaslă, o pledoarie pentru recunoaşterea specificului contribuţiei culturale a angliştilor şi americaniştilor români. În lumea globală în care trăim, exemplul său de a construi punţi între cultura română şi culturile de limbă engleză continuă şi va continua să inspire şi să motiveze.
Să-i fie ţărâna uşoară!