O istorie interesantă și într-un fel pilduitoare pentru un răstimp al literaturii noastre este cea a Colecției Povestiri științifico-fantastice, care a apărut între 1955 și 1974, bucurîndu-mi copilăria cam în anii 1971-74. Mulți cititori de vîrstă medie spre a treia își amintesc probabil broșurile, format 13×20 cm, pe hîrtie de ziar, dar cu copertă color, și apărînd la chioșcuri cu o regularitate impecabilă, la 1 și 15 ale lunii, cu prețul de un leu. Fiecare broșură avea neabătut 32 de pagini, în afara copertei.
Primul număr a apărut la 1 octombrie 1955, iar ultimul, nr. 466, pe 15 aprilie 1974, toate fiind suplimente ale revistei Știință și tehnică. Parcurgerea colecției ilustrează foarte bine, pe rînd, poletcultismul și cultul pentru literatura sovietică, ieșirea din proletcultism, „dezghețul” și orientarea spre Occident, apoi naționalismul comunist și strîngerea șurubului ideologic pînă la suprimarea îndrăgitei colecții.
Colecția publica povestiri, uneori foarte scurte, schițe, dar și nuvele care se întindeau pe mai multe numere. Ea era, oarecum, o revenire la fascicolele seriale cu romane de aventuri, polițiste sau „noir” dinainte de instaurarea comunismului. Acelea fiind de regulă traduceri. Astfel se traduceseră la noi cu succes Aventurile Submarinului Dox și Aventurile Echipajului Dox de Henry Warren (pseudonim al scriitorului german Wilhelm Reinhard).
Cu atenție pentru cititori, o vreme cel puțin, dacă un text continua în mai multe fascicole, se dădea un rezumat al capitolelor precedente. Acestea subliniau naivitatea unor compuneri precum Constelația din ape de Romulus Bărbulescu și George Anania (nr. 173-179 din 1962). Episodul 6 este precedat de un rezumat care începe astfel: Tehnomecanicul (sic!) Mircea Vrej (sic!) primește o veste neașteptată. Natralistul și telecinereporterul Su Mima, prietenul său, îl anunță cu abisoscalul „Constelația II” va porni cu două luni mai devreme… Să exploreze un lanț vulcanic subacvatic care emite ultrasunete fatale. Numitul tehnomecanic Vrej inventase teleultrasonul (sic!) și devine pilot al abisoscalului. Echipajul constată că vulcanii sumbarini sînt populați de siderantropi. Și tot așa, pînă la epilog.
Mai rare, dar semnificative pentru climatul literar al epocii, erau eseurile, recenziile la volume SF, reportajele unor întîlniri ale cenaclurilor de gen, care proliferau mai ales la sfîrșitul anilor 60, și chiar ale unor reuniuni și festivaluri internaționale. În anumite numere, probabil în funcție de materialele primite la moment, apăreau și careuri de cuvinte încrucișate (Din tehnica modernă ș. a), rebusuri, dar și anecdote, curiozități științifice și caricaturi, toate avînd legătură cu domeniul ficțiunii științifice. Caricaturile prezentau pămînteni pe alte planete sau extratereștri în contact cu pămîntenii, umorul fiind cam sărman. Într-un timp, redacția publica opinii ale cititorilor precum și o corespondență cu aspiranții care trimiteau publicației încercările lor literare. Unul dintre corespondenți, încurajat pentru talentul său incontestabil, (nr. 287 din noiembrie 1966), era tînărul… Alexandru Ștefănescu din Suceava. Elevului de pe atunci (19 ani), al cărui nume ne sună tare cunoscut, i se reproșa totuși că personajul său central căpăta, printr-un studiu scurt, cunoștințe excepționale, cu care-l întrecea chiar pe Einstein.
Scrisorile cititorilor demonstrează o aliniere (formală cel puțin) la ceea ce autoritățile doreau să facă ori să stoarcă din acest gen literar. Un cititor, student, se adresează redactorilor cu Dragi tovarăși și apreciază că seria dă tineretului posibilitatea să înțeleagă viitorul societății omenești precum și rolul ce le va reveni [tinerilor] în construirea societății comuniste. Cît de fericiți vor fi aceia care vor trăi în această societate! Aferim!
Redacția are și ea g„rijă să precizeze că pînă și literatura SF e rodul griji partidului comunist pentru dezvoltarea tuturor fronturilor noastre literare. Ideea că literatura nu are genuri ci este o stare de beligeranță, cu „fronturi”, merită menționată! Și totul izvorăște (era în 1962) din filonul de aur al literaturii SF a scriitorilor din URSS, țara comunismului.
Mai tîrziu, în 1971, SF-ul nu mai izvorăște de la Răsărit, ci eclozează între granițele naționale și clocotește în creuzetul creației timișorene. Cenaclul timișorean poartă în 1971 numele unui britanic: H. G. Wells. Cenacul „Henri Coandă” din Craiova e numit de Adrian Rogoz în engleză: Un puternic team SF (nr. 421 din 1971). Iar în 1972 (nr. 412), coordonatorul seriei, tot Adrian Rogoz, primul traducător al lui Solaris, publică eseul: Ce îi datorăm [autorii SF] lui Dante? În același an, nr. 416 publică o cronică destul de extinsă a serialului TV american Invadatorii (The Invaders, 1967), difuzat la noi în 1971-72, cu Roy Thiness. Autorul cronicii este Mihu Antin (nume real: Mihai Constantin, n. 1947).
Colecția Povestiri științifico-fantastice avea desigur limitele ei, impuse de regimul comunist dar și de puterile creatoare ale celor care scriau și traduceau. Dintre autorii străini, au fost publicați și unii eminenți precum Stanislav Lem, Arthur C. Clarke, Lino Aldani, Poul Anderson. Dintre români, nume onorabile, de la precursori ca Victor Eftimiu și Felix Aderca, la Ov. S. Crohmălniceanu, Ion Hobana, Adrian Rogoz, Gh. Săsărman și, desigur, practicanți mai de rînd ai genului. Printre calitățile publicației: seriozitatea redacțională, apariția cu regularitate de ceas atomic, nesmintit la 1 și 15 ale fiecărei luni, copertele atractive, limitarea la o doză mai mult decît decentă pentru perioada aceea a elogiilor puterii comuniste, ceea ce poate că îi va fi adus pieirea peste noapte.
La 15 aprilie 1974, apare numărul 466 al colecției, care cuprinde între altele, ca element inedit, o cronică de teatru: „Omul invizibil”, o dramatizare de excepție pe scena teatrului „Ion Creangă”. Cronica se referă la adaptarea scenică a romanului lui Wells, realizată de Ion Hobana și pusă în scenă de Olimpia Arghir care s-a jucat cu succes două stagiuni.
La 29 aprilie 1974, Nicolae Ceaușescu se intitulează Președinte al Republicii Socialiste România. Nu e clar dacă prin coincidență sau consecință, numărul 467 al colecției, din 1 mai 1974 nu mai apare. Colecția dispare brusc și va rămîne dispărută vreme de 16 ani.
Nr. 467 va apărea după acest interval, în iunie 1990, în același format, costînd acum 5 lei. O notă a redacției, acum craioveană cu, printre alții, Viorel Pârligras și Dodo Niță amintește că publicația pornește simbolic de la nr. 467 pe care l-am așteptat cu toții timp de 16 ani. Va mai rezista, cu apariții neregulate și număr variabil de pagini, pînă în 2005. Timpul –știm vorba – nu mai avea răbdare nici măcar cu propria-i anticipație.
Colecția Povestiri științifico-fantastice intră în istorie (literară) și va rămîne ca un reper demn de interes și discuții, eventual și dătător de nostalgii.
Horia Gârbea