***
Există un teritoriu decupat,
O știință de a fi respins.
Și delicatele mărci ale liniștii interioare.
Există bovarism și nervi împietriți.
Și somn la paisprezece grade.
Există afecțiune smulsă din lucruri.
Cuvinte pe care le păstrezi
Ca să te menții aproape –
Scaun, masă, pat, perete –
Cât mai aproape de realitate.
Ești un revizionist.
Cât din tine au persecuțiile tale?
Improvizațiile, golirea
De resentimente și haosul?
Lumina pe care ai purtat-o-n subteran
Ți se întoarce pe limbă.
***
Zâmbești numai în poza cu Svetlana,
Un zâmbet indispus, ușor auster,
Dar până și sclipirea unui bec, noaptea,
Reușește să deschidă o pantă de lumină.
Am vrut să construiesc o turnătorie de sceptici.
Să pun în funcțiune șabloane vechi.
Să mi se ofere o clădire dezafectată
Pe care să o acopăr cu panouri
Și-apoi să renunț la emfază.
Deși nu te miști, iar eu nu ar trebui să te văd,
Simt cum te-mpiedici în drafturile ascuțite,
Cum cazi și cum rămâne din tine
O haltă argintie.
Văd, dincolo de Svetlana, fotografia din Biarritz
În care ești marcată de lumină,
Primele fulgere, prima ploaie de vară.
Am vrut să construiesc o turnătorie de sceptici.
Să trăiesc din producția de pericol.
Să fiu plătit pentru orice deranj,
Dar, mai ales,
Să mă atașez de un om căruia să nu-i simt lipsa.
***
Buzele i se împleticeau noapte de noapte
În clipa când complet singur își spunea
Veșnicul doamne eliberează-mă.
Doamne eliberează-mă și izbucnea
În plâns.
Singura lui rugăciune era înghițită
De șuierul plăpând al apei
Curgând pe genunchii lui
Curgând neîntrerupt
De parcă ar fi vrut să îl înece.
Încă pierdut își întorcea ochii
Adânci ca dedesubturile
În care se afla
Către trupul lui.
Încerca să observe
Prin întuneric
Dacă toate ale sale au rămas
Unde le știa locul.
Toate erau acolo
În afară de inimă
Pe care nici nu o mai punea la socoteală.
Buzele i se împleticeau noapte de noapte
În clipa când complet singur își spunea
Veșnicul doamne eliberează-mă.