Un schimb epistolar, petrecut în 1739, între Voltaire și prințul Antioh Cantemir, reflectă preocupările erudite ale lumii culte în secolul al XVIII-lea.
S-a vorbit mult, în mediul specialiștilor, și, mai mult, în cel al nespecialiștilor, despre celebra corespondență dintre Antioh Dimitrievici Cantemir, fiul Principelui Dimitrie Cantemir, și marele Voltaire, reconstituită, cel mai adesea, din citări, chiar de către cantemirologi renumiți, care au preluat, în timp, unii de la alții, fragmente epistolare, încercând să pună cap la cap și să recompună coerent discuția dintre cele două personalități ale Epocii Luminilor. Pornind pe urmele lor și uzând, de cele mai multe ori, de citări fără trimitere exactă, am descoperit, în total, trei scrisori: două, ale lui Voltaire către Antioh, publicate în corpusul mare Voltaire, și una singură a lui Antioh către marele francez, publicată de un autor rus și ajunsă la noi prin amabilitatea domnului Ștefan Lemny, cercetător român stabilit în Franța, autorul volumului Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, căruia îi mulțumim și pe această cale.
Avem, așadar, trei scrisori în acest segment epistolier pornit la inițiativa lui Voltaire, care, citind Istoria Imperiului Otoman a tatălui Cantemir, se adresează fiului, aparent pentru a-și exprima o mare mirare, anume aceea de a fi descoperit în Cantemirești descendenți ai spiței lui Timur-Lenk (Can-Timur < sângele lui Timur), și nu ai neamului grecesc provenit din Pericle, așa cum s-ar fi așteptat. Acesta este amănuntul care i-a atras în special pe cercetători. Parcurgând însă textele de la un capăt la altul, constatăm că el este doar pretextul intrării în forță a lui Voltaire, care, pe un ton măgulitor, intenționa, de fapt, să lege o corespondență savantă și consistentă cu tânărul prinț Antioh, pe atunci ambasador al Rusiei la Paris. Într-o exprimare elogioasă și îmbelșugată stilistic, Voltaire îi cere Prințului lămuriri privitoare la populația Rusiei și la eventualele nenorociri care au determinat diminuarea ei în timp, lucruri de amănunt, așadar, necesare lui, care pregătea, probabil, pe atunci, Istoria Imperiului Rus sub Petru cel Mare, dar care i-ar fi solicitat eforturi serioase de documentare Prințului plecat din Rusia deja de ani buni. Intuind un plan subversiv în spatele unor fraze ticluite cu emfază, dar fără a-l refuza, Prințul Antioh lansează o tiradă de scuze, motivându-și neputința și stilul frust atât prin natura modestă a țării sale de origine, cât și prin educația sa cazonă, și îl asigură pe francez de posibilitatea unei colaborări viitoare, în condițiile în care acesta ar consimți să renunțe la formulările pompoase și la complimentele inutile. Voltaire, care nu avea nevoie de multe pentru a întrezări sub pana cuiva o minte învățată, continuă pe același ton ornamentat în scrisoarea următoare, fără a lăsa loc de înțeles cum că ar dori să ducă mai departe această corespondență.
Cum publicarea celor trei scrisori în ambele limbi ar ocupa prea mult spațiu în economia acestei reviste, redăm mai jos conținutul lor în limba română, asigurând cititorul că, în volum, această versiune va fi însoțită de originalele în limba franceză.
Voltaire către Prințul Antioh Cantemir. 13 martie 1739. În Œuvres complètes de Voltaire, avec préfaces, notes et commentaires nouveaux par Georges Avenel. Tome septième, Paris, Aux Bureaux du Siècle, 1859, ép. 921, p. 556.
Monseniore,
Am, față de Alteța Voastră, câteva îndatoriri. Alteța Voastră este în măsură să-mi lămurească mai multe lucruri cu privire la un adevăr despre care am fost destul de rău informat și să mă lumineze cu bunăvoință, ceea ce valorează mai mult decât adevărul însuși. Citesc, în momentul de față, Istoria otomană a regretatului Monsenior Prinț Cantemir, tatăl Vostru, pe care voi avea onoarea să V-o returnez fără întârziere și pentru care nu pot mulțumi îndeajuns Alteței Voastre. Mă veți ierta, Vă rog, pentru a mă fi înșelat cu privire la originea Voastră. Mulțimea de talente a Monseniorului Prinț, tatăl Vostru, și ale Voastre, m-au făcut să cred că trebuie să descindeți din vechii greci; și am presupus că proveniți mai degrabă din neamul lui Pericle, decât din cel al lui Tamerlan. Oricum ar fi, pentru că mereu mi-am făcut o profesiune din a omagia meritele personale înaintea celor dobândite prin naștere, îmi iau libertatea de a Vă trimite în copie ceea ce voi adăuga despre ilustrul Vostru tată în istoria mea despre Carol al XII-lea, care tocmai se retipărește, și nu voi trimite în Olanda până când nu voi afla din partea unui secretar al Vostru că îmi veți fi acordat permisiunea.
Găsesc, în Istoria otomană scrisă de Prințul Dimitrie Cantemir, ceea ce văd cu durere în toate istoriile: ele sunt anale ale crimelor neamului omenesc. Vă mărturisesc, înainte de toate, că guvernul turc îmi pare absurd și înfricoșător. Și felicit Casa Voastră pentru a-i fi părăsit pe acești barbari în favoarea lui Petru cel Mare, care a căutat cel puțin să elimine barbaria, și sper că aceia din sângele Vostru, care se află la Moscova, vor servi așa încât să înflorească acolo artele pe care întreaga Voastră Casă pare să le cultive. În mod sigur, Voi ați contribuit nu puțin la introducerea politeții care se statornicește la aceste popoare și le-ați făcut mai mult bine decât ați primit. Ar însemna să abuzez prea mult de amabilitatea Voastră, Monseniore, dacă aș îndrăzni să-mi iau libertatea de a Vă adresa câteva întrebări privitoare la acest vast imperiu, care joacă acum un rol atât de frumos în Europa și a cărui glorie o sporiți în fața noastră?
Mi se spune că Rusia este de treizeci de ori mai puțin populată decât era în urmă cu șapte sau opt sute de ani. Mi se scrie că nu sunt decât vreo cinci sute de mii de gentilomi, vreo zece milioane de oameni plătitori de taxe, asta însumând și femeile și copiii, în jur de o sută cincizeci de mii de ecleziastici; și acest ultim punct este acela în care Rusia se deosebește mult de alte țări ale Europei, unde există mai mulți preoți decât nobili. Sunt asigurat că, luați la un loc cu familiile lor, cazacii din Ucraina, de pe Don etc. nu fac mai mult de opt sute de mii de suflete și că, până la urmă, nu există mai mult de paisprezece milioane de locuitori în aceste țări întinse și supuse autocrației. Această depopulare mi se pare ciudată; fiindcă, până la urmă, nu văd ca rușii să fi fost mai distruși de război decât francezii, germanii, englezii și văd că Franța singură are în jur de nouăsprezece milioane de locuitori. Această disproporție este surprinzătoare. Un medic mi-a scris că acest deficit de specie umană trebuie pus pe seama …, care face ravagii acolo mai mult decât în alte părți, iar scorbutul rămâne incurabil. În acest caz, locuitorii țării sunt foarte nefericiți. Ar trebui ca Rusia să fie depopulată pentru că un genovez și-a pus în cap să descopere America acum două sute de ani?
În plus, aud spunându-se că toate marile idei ale Țarului Petru sunt urmate de actualul guvern. Cum, printre proiectele sale, acela de a fi amabil cu străinii este unul principal, aș fi flatat, Monseniore, dacă și Voi ați proceda la fel și ați ierta toate aceste întrebări pe care îndrăznește să Vi le adreseze un străin. Există puțini prinți cărora li se cer astfel de favoruri, iar Voi vă aflați printre și mai puținii care pot instrui alți oameni.
Rămân, Monseniore, cu profund respect față de Alteța Voastră, foarte umil și foarte supus servitor,
VOLTAIRE
Antioh Cantemir către Voltaire. Martie 1739. L.N. Majkov, Materialy dlja biografii kn. A. D. Kantemira, Sankt Petersburg, 1903, pp. 139-140.
Domnule!
Din moment ce îmi cunoașteți rasa, îmi veți permite să vă atrag atenția cu privire la simplitatea țării din care îmi trag originea.Consider acest lucru avantajos pentru mine și pentru faptul că nu sunt prea elocvent când vine vorba de complimente și, de obicei, mă rezum să mulțumesc în două cuvinte, dar cu sinceritate, pentru angajamentele pe care le primesc.La fel procedez, Domnule, și cu Domnia Voastră, asigurându-vă prin prezenta că sunt foarte sensibil la atenția pe care o arătați memoriei tatălui meu.Dacă aș fi avut avantajul de a vă cunoaște mai devreme, mi-aș fi luat libertatea de a vă avertiza să nu vă lăsați condus de memorii care nu erau prea veridice cu privire la acest subiect.Ca urmare a permisiunii pe care mi-o acordați, fac mici observații cu privire la adăugarea dumneavoastră la Istoria lui Carol al XII-lea.Tatăl meu primise de la Marele Senior două diplome (ale căror originale le am încă la Petersburg) pentru principatele Moldovei și Valahiei, dar nu a intrat niciodată în posesia acesteia din urmă, fiind obligat să se salveze, împreună cu împăratul Petru cel Mare, după tratatul din 1711. Notele pe care tatăl meu le-a inventat pentru muzica turcească se aseamănă mai mult cu cele grecești decât cu cele folosite în Franța.Am la Moscova o carte întreagă de piese muzicale scrise în notele respective și compuse de tatăl meu, dar, din păcate, nu sunt capabil să le aflu cheia.Rușii, chiar înainte de introducerea notelor italiene, foloseau alte mărci pentru muzică și încă mai sunt oameni care știu să cânte pe astfel de note.Aș fi încântat să vă pot oferi și lămuririle pe care mi le cereți prin întrebările din scrisoarea dvs. Dar, Domnule, sunt șapte ani de când lipsesc din țara mea, de unde am plecat la 22 de ani, după ce, anterior, m-am aflat în serviciu militar. Deci nu aveam prea multă curiozitate pentru cercetări care nu se potriveau nici vârstei, nici profesiei mele.Cu toate acestea, vă voi spune presupunerile mele.Este imposibil ca Rusia să fi avut o populație mai mare în urmă cu șapte sute de ani decât în acest moment, pentru că atunci era alcătuită din diferite regate mici foarte supuse năvălirilor străine, și apoi cum am putea calcula numărul popoarelor de atunci, din moment ce nu a existat vreun recensământ înainte de 1720?După acest recensământ, care a fost făcutla ordinul lui Petru cel Mare, doar numărul țăranilor bărbați se ridică la aproximativ șapte milioane.Trebuie să credem, fără îndoială, că unii gentilomi nu au raportat numărul real de supuși pentru a-i sustrage de la capitație.Să mai presupunem, așadar, încă un milion de țărani, care nu au fost înregistrați.Nu sunt incluși toți burghezii din toate orașele și nu am nicio îndoială că aceștia nu s-ar putea ridica la trei milioane.De regulă, în toate țările lumii există mai multe femei decât bărbați, așa că locuitorii ruși ar trebui să numere mai mult de douăzeci de milioane, iar acest lucru nu este mult în comparație cu întinderea de teren pe care o ocupă.Nu vă pot spune numărul cazacilor și al calmucilor, dar trebuie să fie destul de mare, deoarece ei pot oferi foarte ușor două sute de mii de oameni pentru război.Nu trebuie să uităm nici națiunile care locuiesc în Siberia, despre care corespondentul dumneavoastră nu face nicio mențiune.Numărul gentilomilor, ca și cel al eclesiasticilor, îmi pare exagerat: știu că înainte de moartea lui Petru cel Mare erau șaizeci de mii de religioși.După tot ce am avut onoarea să vă spun, Domnule, nu aș ști să discut dacă scorbutul sau variola este boala care diminuează populația la noi și mă tem că medicul dumneavoastră nu a cercetat cauzele unui efect de care nu a fost prea sigur – nenorocire, care se abate destul de des asupra filozofilor.Dacă de acum încolo vă pot fi de folos cu ceva, puteți dispune de mine cu franchețe, scutindu-mă de tot felul de complimente;cu această condiție, voi fi încântat să continui corespondența cu Domnia Voastră, pentru a vă reitera mai presus de toate asigurările stimei mele, cu care etc.
Voltaire către Prințul Antioh Cantemir. 19 aprilie 1739. În Œuvres complètes de Voltaire, avec préfaces, notes et commentaires nouveaux par Georges Avenel. Tome septième, Paris, Aux Bureaux du Siècle, 1859, ép. 944, p. 564.
Monseniore!
Aflu cu tristețe că ediția Ledet este deja încheiată. Le voi cere să facă o casetă care să includă cele privitoare la ilustrul Vostru părinte; dar comenzile autorilor nu mai sunt executate de librari, cum nu sunt cele ale Divanului de către tâlharii arabi. Am scris și voi mai scrie; dar nu răspund de autoritatea divanului meu. Am onoarea să returnez Istoria otomană Alteței Voastre, care a avut bunăvoința să mi-o împrumute și căreia, cu regret, i-o înapoiez. Am învățat multe lucruri din ea. Aș învăța și mai multe din conversația Voastră, pentru că știu că sunteți deprins cu vorbirea în orice limbă și despre orice artă.
Returnez Istoria otomană prin poșta publică de Bar-sur-Aube, care plecă miercurea viitoare, pe 22 ale lunii; coletul este pe adresa Voastră de la hotel, iar registrele biroului public sunt completate la Bar-sur-Aube. Dacă nu ajunge la Voi, Monseniore, Vă puteți trimite ordinele biroului din Paris.
Am mai mult de un motiv să mă plâng de precipitarea librarilor mei. Ei se grăbesc să servească fructe neajunse încă la maturitate; însă, oricât de rele ar fi la gust, Monseniore, o să Vi le prezint de îndată ce le voi putea avea. Eu știu că Voi faceți să ia naștere sub mâinile Voastre fructele și florile oricărui climat; limbile moderne și cele vechi, filosofia și poezia Vă sunt familiare în egală măsură; spiritul Vostru este pe măsura imperiului autocratei voastre, care se întinde peste climate opuse și stăpânește jumătate din cercul globului nostru.
Printre francezii care Vă cunosc meritele, nu există niciunul, Monseniore, care să Vă respecte mai mult decât mine, preaumilul și preaplecatul Vostru servitor,
VOLTAIRE