Kovács András Ferenc

Kovács András Ferenc

S-a născut la Satu Mare la 17 iulie 1959 –poet, eseist, traducător, dramaturg, redactor.

Și-a dat bacalaureatul în orașul natal la Liceul Kölcsey Ferenc. A terminat Facultatea de Litere a Universității din Cluj, secția maghiară-franceză, în 1984 (în timpul studenției a fost redactor la revista Echinox). Între 1984 și 1999 a trăit la Cristuru Secuiesc – a predat la școli din Avrămești, Șimonești și Liceul Orbán Balázs din Cristuru Secuiesc. Din 1990 a fost redactorul secției de poezie a revistei Látó din Târgu-Mureș. Între 1991 și 2000 a fost profesor de dramaturgie la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Între 1996-2000 a fost secretarul Filialei Târgu-Mureș a Uniunii Scriitorilor din România. Între 1997-1998 a fost directorul artistic al Teatrului Național din Târgu-Mureș, conducător al companiei Tompa Miklós. Între 2006-2007 a fost redactor-șef adjunct al revistei Látó. Din ianuarie 2008 până în iunie 2019 a fost redactor-șef al revistei Látó. A debutat în 1977, Scrie și eseuri și studii literare. Traduce din poezia română și franceză. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi. A debutat cu volumul Tengerész Henrik intelmei (Povețele marinarului Henrik), 1983, după care a publicat numeroase volume de poezie și eseu. Este laureat al prestigioaselor premii József Attila (1996) și Kossuth (2010).

A murit la 30 decembrie 2023.


Marionetă
(Marionett)
 
tu cămașa mi-o deschei
eu bluza ta o migălesc
mă strângi m-acoperi ehei
iubește-mă cum mi-o doresc
 
închei bumbii la cămașă
închei și eu bluza ta
cu un fir roșu poznașă
moartea mă trage la ea
 
 
Când faunul...
(Mikor a faun...)
 
în dansul pridvoarelor portocalele
se împrăștie printre naiurile lui Pan
vântul își face cuib când faunul
se apleacă peste iubita adormită
precum cerul peste apă norul peste iarbă
și faunul aplecat deasupra perechii sale e
de parcă i-ar fi concomitent răsuflare
vis și deșteptare
 
 
Surghiunul statuilor
(Szobrok számüzetése)
 
Fragment de tragedie necunoscută
(secolul 17)
 
o, guido guido spune-mi pe noi cine ne schimbă
nici unul pe celălalt nu ne-am putut mântui
și am devenit ca niște țipete zvârcolite
în celulele fisurate ale amăgirii
ori ca-n nopțile turmentate ale sibilelor
un ceasornic ruginit în hăul pustiu
care trage sirena și suflă aburi cadranul
se deschide spre un magic drum întreit
o, guido guido suntem prezenți cu toții
individual în timpul mort și cel înviat
simultan în toate punctele vieții noastre
în firele de praf fugind pe drumul întreit
și totuși guido suntem lipsiți de apărare
cât timp pacea lăuntrică se schimbă pe ură
cuvântul nu perlează-n jurul nostru-armură
și-n sufletele prinse-n vârtejul aburind
asterios pufnește înfuriat de singurătate
iar ariadna doarme pe pajiștea din crângul
răscolit de un vânt scormonitor
iar noi guido ne locuim orașul scufundat
de unde marea s-a dat îndărăt temătoare
și ca statui așteptăm și răsunăm precum liniștea
într-un turn de bronz scufundat și jefuit
 
 
Semper eadem
 
Poate-o mână-mi va peria
de pe sacou fețele șterse
ale iubitelor, soldaților,
puștanilor, zeilor – ochi orbi
 
de priviri la final de rit.
Poate-o mână-mi va răzui
de pe spinare semnele
arse până la osul șirei
 
și va pluti, precum un fir
de tencuială ori de păr,
un rest de funingine al
ochilor arși – lumina
 
lor. Doar cuta de pe sacou
va mai luci – urma unui chip
trecut în care-o mână spală-n
văzduh ferestre larg deschise.
 

Memoria unui marinar
(Egy tengerész emlékezete)
 
Câte stoluri flămânde de păsări ți-au spart
oglinda ochilor, câte s-au azvârlit în vuietul
spumelor maure, câte-au scrijelit cu vârful aripii
înscris trecător pe lumină, câte frumuseți
răpitoare s-au zdrobit de dragoste pe stâncile
ochilor tăi, când femei de culoarea pescărușilor
albaștri cădeau în adâncul mărilor sarazine, ca
un glas strigând în ceață – spre câte continente
necunoscute, spre care sălbaticul nostru frate,
vântul cu gheare, mână corabia noastră, care se duce
spre nicăieri pe oceanul privirii, spre unde călătoresc
visele și din gabia brațelor face semne tinerețea
dispărută, printre grumaze umede de vaporii
valurilor... O, corabie, te ocrotească Cypria
și steaua strălucitoare a Gemenilor,  – pe tine, care
plutești spre cuvintele părăsite pe apele întunecatei
nemărginiri, ridică-ți pânzele sub pleoapele coborâte, Poezie!  
 

 
prezentare și traducere de Kocsis Francisko

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.