În ce direcție este capătul drumului?

În ce direcție este capătul drumului?

Pe Traian Dobrinescu l-am remarcat pe la tot felul de colocvii, simpozioane și întîlniri scriitoricești. Îl cunosc așa cum, pesemne, îl cunosc (sau ar trebui, în orice caz) scriitorii noștri, drept senatorul care în unicul său mandat a „moșit” legea care a salvat de la dispariție majoritatea revistelor de cultură din România. Cărțile sale mi-au fost însă mai puțin familiare. Cele de poezie nu intră în zona mea curentă de lectură, iar față de romane am avut o reticență, să admit, bazată pe prejudecăți bine răspîndite în prezent legate de ce fac/spun/scriu politicienii. Tomul de peste 600 de pagini care a poposit pe biroul redacției cu ceva vreme în urmă nu a fost un magnet instantaneu. Dar, odată deschis spre răsfoire, m-a atras într-o lectură care avea să se dovedească și ușoară, și plăcută.

Siberia de la capătul drumului e un titlu bun. Atrage. Dar nu spune prea multe înainte de a te afunda în lectură. Ce este masivul volum al lui Traian Dobrinescu? Memorii, autobiografie (mai mult sau mai puțin romanțată), roman? Se pot ridica argumente pentru fiecare ipoteză, dar este genul de întrebare interesantă pentru o dispută teoretică, cu zero relevanță în practică. Autorul ne asigură că tot ce este relatat în paginile volumului nu este altceva decît o cronică fidelă a peripețiilor sale din anii ‘90. Eu unul nu îl cunosc suficient pentru a garanta autenticitatea faptelor, iar cititorii de aici, de acum și de aiurea, cu atît mai puțin. Veșnica problemă a fidelității literaturii față de materialul sursă (față de realitatea noastră istorică acceptată) rămîne în continuare unul dintre cele mai fascinante subiecte de discuții teoretice. Concret, ocolind capcana unor astfel de aprofundări, vorbim despre veridicitate și verosimilitate. Iar aici textul lui Traian Dobrinescu, pe care am să mă feresc a-l subsuma unei etichete, convinge pe deplin. Este una dintre cele mai reușite descrieri ale anilor de început ai tranziției românești. Pagini de care literatura noastră avea și are o acută nevoie. Despre acel deceniu îngrozitor, un limbo fără ieșire, s-a scris mult. Dar parcă niciun autor nu a avut curajul de a coborî scutul și a privi Meduza în față. S-a scris din perspectiva intelectualului marginalizat și umilit. Din perspectiva marginaluluui supermarginalizat. S-a scris metaforic. Aluziv. Simbolic. Parabolic. Poetic. Altfel spus, citind proza noastră (inclusiv cea „de frontieră”, adică memorii și amintiri) nu reușești să recompui o imagine clară, ci te zbați printre foarte multe idei superioare și imagini stilizate. Traian Dobrinescu nu pare să fie sensibil la această unanimă mișcare. El scrie direct, clar, la obiect. Siberia de la capătul drumului este povestea (noului) afaceristului român care, ieșit cumva dintr-un comunism asfixiant, este dispus să-și aloce toate resursele avute la dispoziție pentru a reuși în viață. Altfel spus, este povestea trecerii României dintr-o paradigmă în alta. A modului în care s-a născut lumea pe care o pipăim astăzi. Povestea lui Traian Dobrinescu, un (relativ) tînăr întreprinzător care vrea să trăiască mai bine într-o lume nouă este povestea acelor oameni care au croit drumul modern al României. Iar în traseul său recunoști sau rememorezi o serie întreagă de jaloane ale transformărilor radicale care au marcat anii „tranziției” noastre.

Volumul prezintă un traseu spectaculos. Și nu mă refer la cel grafic, pus la dispoziție, poate cu umor, poate cu infatuare, poate din dorința de a asigura „realitatea” de necontestat a faptelor de către scriitor, care include capturi din GoogleMaps cu drumurile urmate. Mă refer la treptele parcurse în noul capitalism românesc de încropeală. Traian Dobrinescu devine în 1990 patronul primului ziar privat de după revoluție (un titlu pe care îl mai revendică și alții, dar povestea presei românești post-decembriste este pe atît de alambicată și imposibil de probat pe cît e de fascinantă și irelevantă ca precizie factuală). Câștigă enorm anticipînd corect apetența concetățenilor de a devora „presă liberă”. Scoate apoi un săptămînal. Apoi încearcă afaceri de import-export. Cu hamuri în Germania (uitasem de această marotă a perioadei și sincer nu credeam că cineva chiar încercase așa ceva, dar, iată, se dovedește contrariul), apoi cu cauciucuri uzate, cu televizoare second-hand la import și varii produse agricole la export. Urmează stofe și toate opțiunile posibile ale perioadei. Traian Dobrinescu se aruncă în de toate. Pune umărul la fondarea unui teatru. Este ziarist, negustor, investitor, mecena și profitor. Ajunge corespondet pe frontul războiului din Transnistria. Face afaceri în Republica Moldova. Apoi cu metale rare (cea mai exotică obsesie a momentului), încurcat cu o galerie dubioasă de foști securiști și foști KGB-iști. Drumul profituluui îl duce în Rusia, mai întîi spre nordul european, apoi spre Siberia. Cartea nu are propriu-zis o linie narativă articulată. Urmărește, pur și simplu, traseul unui om, de la primele zile de după revoluție și pînă la relativa sa stabilizare în afaceri.

Interesul volumului stă în patru puncte. În portretul României și estului în tranziție. În supraimaginea Estului rupt în chinurile facerii noului capitalism. În personajele aruncate în scenă. Și în stilul narațiunii.

Siberia de la capătul drumului oferă una dintre cele mai cristaline imagini ale anilor ’90 din cîte am întîlnit. Traian Dobrinescu nu caută să fardeze imagini. Nu caută nici să obțină metafore sau alte alambicate figuri de stil. Caută, vizibil, să fie cît mai aproape de amintirea acelor ani. Tablourile pe care le compune sînt minuțioase, cu o apăsată grijă pentru detaliu, dar fără a insista inutil pe elemente excesive. Autorul încearcă, vizibil și apăsat, să reconstitie o atmosferă. Și reușește. Parcurgînd paginile volumului, ai în față o imagine convingătoare și vie. Nu este vorba dacă este bine sau rău, dacă imaginea înseamnă ceva, ci dacă imaginea își are loc în galeria anilor ’90. Și toate își regăsesc locul cuvenit. De altfel, ce nevoie ai de exagerări, cînd un drum cu camioanele arhaice pe autostrăzile Europei sau o traversare a României pe drumuri mizere de iarnă sînt spectaculoase și captivante făr niciun fel de denaturări. Șocul vestului cu toalete publice mai curate decît hotelurile romînești, sau hotelurile rusești din pustietatea enormă a fostei uniuni mai jegoase decît toaletele gărilor de la noi sînt imagini puternice care nu necesită deformări. Traian Dobrinescu surprinde fascinația descoperirii lumii. Ieșit din România, în care fiecare cetățean era aproape legat de glie, el baleiază Occidentul și Estulextrem. Două lumi în coliziune. O coliziune marcată uneori cu sînge. Paginile, nu puține, în care este descris conflictul transnistrean sînt, pînă în acest moment, cele mai bune pagini despre acest subiect, și cele mai bune pagini epice despre război din literatura noastră post-decembristă. O poveste lucidă, dar spusă cu un fior ascuns și cu un patriotism temperat.

Lumea volumului este o lume în continuă și accelerată schimbare. Un întreg sistem s-a prăbușit, nimeni nu înțelege ce stă să se nască. Este perioada riscurilor, a încropelilor, a entuziasmelor naive și a țepelor monumentale. Oamenii încearcă, majoritatea, să se agațe de ceea ce cunosc și cred că le este familiar. Un trecut care, așa cum îi spune numele, a trecut. Și există cîțiva care se aruncă să călărească pe valuri nesigure care îi duc în direcții necunoscute, dar au tăria de a recunoaște că este momentul pentru altceva.

Nu îl cunosc pe autorul Traian Dobrinescu pentru a spune dacă personajul Traian Dobrinescu este o transpunere corectă în dimensiunea literară a modelului original. Dar nici nu contează. Personajul Dobrinescu este fascinant. Eram obișnuit cu eternul personaj smiorcăit, în context mizerabilist. Cel de față este energic, adaptabil, nu atît optimist, cît încrezător că, dacă viața îi va arunca ceva în cale, va putea să se descurce. Idealist și pragmatic în acelați timp, eroul acestor pagini are alura unui conquistador. Știe că a pornit într-o aventură, știe că nu se poate baza decît pe sine, știe că în urma sa corăbiile au ars deja și știe că nu poate decît să triumfe sau să fie făcut praf. Personajul ficționalizat are o urmă de aură romantică, de bărbat care se pricepe la de toate și care nu se teme să facă ceea ce trebuie făcut. E genul de personaj care place, care te invită să-i fi alături și pe care îl creditezi cu încrederea ta: simți că te invită într-o călătorie pe care o va duce la capăt. Desigur, recunoști în personajul propus de autorul Dobrinescu o serie de mecanisme literare și psihologice atît de familiare cînd vine vorba de autoficționalizare, dar, dat fiind rezultatul, ești dispus să le treci cu vederea. Rezumînd, personajul principal este nu doar credibil, ci și simpatic și plin de resurse. Aproape o premieră în contextul actual. Personajele secundare – și numărul lor este mare – reprezintă o galerie complexă de portrete. Figuri vii, convingătoare. Acuratețea lor, din perspectiva lecturii mele, e irelevantă.

Traian Dobrinescu nu este genul de scriitor care să iasă în evidență prin stil. Scrie ușor și corect. Nu divaghează, nu simte nevoia de a impresiona. Sau, mă rog, o simte în cîteva pasaje, mai exact cele introductive sau finale pentru diversele părți ale volumului. Acolo brusc, în două pagini, apar cuvinte pretențioase, trimiteri și meditații voit superioare. Lăsați la o parte cel vreo zece pagini și totul va suna în armonie. Pe ici, pe colo, Traian Dobrinescu mai simte nevoia de a se transforma din povestitor în comentator. Din fericire, sînt puseuri foarte scurte. Nu comentariile ușor prețioase sunt cele care dau tonul, sensul și valoarea textului, ci pasajele lungi de corectă, densă, veridică transpunere a unei realități cunoscute și credibile.

Siberia de la capătul drumului nu este o carte mare. Nu are o scriitură memorabilă. Nu este o carte-document. Nu lansează sau confirmă un autor. Dar este o carte care se citește ușor, plăcut și care este una dintre cele mai bune lecturi despre transformarea lumii comuniste. Nu încercați să-i puneți etichete. Imitați-i eroul, aruncați-vă în lectura ei cu convingerea că veți ști să-i dați de capăt. Pur și simplu o carte de citit despre lumea noastră.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.