Inteligența umană în epoca reproducerii ei tehnologice (I)
Televizorul e smart, frigiderul e smart, mașina de spălat e smart; cine e prostul în casa asta? (banc în circulație pe rețelele de socializare)
Nu încetăm să ne mirăm de minunățiile digitalului: cea mai bună emblemă a sfârșitului de secol douăzeci și început de secol douăzeci și unu este Internetul, mereu în creștere, de la text la imagini și de la e-mail la multele rețele de socializare.Iar recent apăruta Inteligență Artificială promite să ne schimbe viețile în moduri de neconceput până acum. De mai bine de un an toată lumea vorbește mult despre Inteligența Artificială și sunt anticipate, cu avantaje și pericole, schimbări în ceea ce privește meseriile și economia, comunicarea între oameni și campaniile politice. Și nu atât perspectiva viitorului îndepărtat stârnește cele mai multe întrebări, cât soarta imaginilor artistice, picturale sau grafice, și a textelor literare, de poezie sau proză. Media difuzează imagini – bradul de Crăciun în viziunea marilor pictori – sau texte – poezii ori proză în stilul marilor scriitori produse de Inteligența Artificială. Iar la Londra există săli de fitness unde antrenorii sunt astfel de avataruri de Inteligență Artificială…
Frecvent Inteligența Artificială este chestionată și adusă în ipostaza de partener de discuție. Acum [iulie 2024 – https://www.computer-idea.it/chatgpt-supera-il-test-di-turing-sta-davvero-per-sostituirci-tutti-ecco-cosa-significa/] GPT-4 de la OpenAI a trecut testul creat de Alan Turing în 1950. Acest test evaluează dacă un computer poate formula răspunsuri pe care să nu le putem distinge de răspunsurile umane. GPT-4 a conversat cu 500 de participanți – timp de cinci minute cu fiecare – iar la sfârșitul conversațiilor, a fost considerat de către 54% dintre aceștia că ar fi uman!Poate că „Inteligență” Artificială e prea mult spus și orientează greșit înțelegerea noastră. Deocamdată, dacă nu ne lăsăm furați de extraordinarele promisiuni de evoluție, o putem numi ConversațiesauComunicare Artificială. Inteligența Artificială reproduce tehnologic comunicarea umană din conversații, din texte și din imagini. E un program lingvistic digital, capabil să înțeleagă și să genereze texte surprinzător de similare cu cele scrise de oamenii.
E ca și când, cu secole în urmă, un călător prin Mările Sudului ar fi adus cu el o pasăre exotică pe care ar fi vândut-o unor circari, iar aceștia ar fi dus-o cu ei în orășele îndepărtate și puțin obișnuite cu minunățiile de peste mări și țări. Să ne imaginăm cum va fi fost dacă într-un astfel de orășel îndepărtat de porturi ar fi ajuns această pasăre nemaivăzută. Curând, după primele spectacole ale circului, despre papagal s-ar fi răspândit știrea că vorbește ca un om. Curioși, localnicii s-ar fi grăbit să viziteze circul și să audă ciudata pasăre vorbind omenește. Simțindu-se oaspeți ai papagalului, ei vor fi elogiat inteligența animalului din colivie, sau vor fi bănuit înșelătorii sau lucruri diavolești.
Noi am ajuns să fim oaspeții papagalului digital invitați de circarii mass-mediei. Suntem astăzi în situația în care se vor fi aflat cândva cei care au întâlnit acea pasăre exotică: gata să atribuim inteligență chat GPT-ului, sau să ne temem de ceea ce ar putea deveni și ceea ce ar putea face. Și Papagalul nici nu este o imagine greșită a comunicării de astăzi: oricum, încă înainte de apariția Inteligenței Artificiale, rețelele de socializare vorbeau oarecum singure, fără noi, care doar distribuiam conținuturi…
Ca și primii europeni care vor fi văzut un papagal ce le vorbea limba, suntem oaspeți a ceva ce anunță lumea ce stă să vină… Am așteptat zeul, am așteptat omul prometeic, am așteptat extratereștrii… Probabil că mulți dintre noi s-au gândit la noua lume după imaginația romanelor, povestirilor și filmelor SF… Marile Călătorii și Descoperiri Geografice au fost extinse de imaginația noastră la dimensiunile sistemului Solar, Galaxiei și Universului… Am așteptat descoperirea unor lumi noi, mai aspre sau mai primitoare, pe planetele sistemului solar, sau măcar resturile unor civilizații, până când vom fi început călătorii cu viteze incredibile spre toate „colțurile” Galaxiei noastre eliptice și vom fi dat peste extratereștrii. Numai că nu am apucat să vedem, ca Robinson Crusoe pe plaja insulei lui, pași străini pe nisipul stelar… Pașii pe nisipul plajei noastre sunt ai Inteligenței Artificiale, care, pentru noi, e un soi de „extraterestru”, poate chiar cea mai probabilă variantă pe care vom apuca să o vedem în cuprinsul vieții noastre.
„Opera de artă în epoca reproducerii ei tehnice”
„Chiar și celei mai perfecte reproduceri îi lipsește ceva:acel acum și aici al operei de artă –unicitatea prezenței ei în locul în care se află”
Cu aproape un secol înaintea apariției Inteligenței Artificiale, s-a întâmplat în teoria arteiceva asemănător. Acum Inteligența Artificială este capabilă săimite conversația umană. Atunci oamenii extinseseră foarte mult capacitatea de a copia opere de artă, de aproduce artefacte ce imitau alte opere de artă. Imitația și copierea cu diverse scopuri existase de la începuturile istoriei artei. Doar că odată cu instrumentele optice – aparatul de fotografiatși cel de filmat – reproducerea depășise faza copierii mecanice prin imprimare sau formare. Omenirea intrase într-o epocă în care era capabilă să reproducă mult mai complet și mai precisoperele de artă.
Eseul din 1935 al lui Walter Benjamin, considerat unul dintre importantele și influentele texte ale secolului XX, avea titlul german Das Kunstwerk im Zeitalter seiner technischen Reproduzierbarkeit, adică Opera de artă în epoca reproducerii ei tehnice. Inventarea gravurii, a fotografiei și a altor tehnici, alături de mai vechile reproduceri ale operelor de artă prin imprimare sau turnare, a democratizat arta, susținea Benjamin.Fără aceste inovații, operele de artă, expuse în locuri rezervate, ar fi rămas inaccesibile majorității oamenilor. Dar reproduse tehnic, mai rămân operele de artă aceleași? Sau, cum ne-am putea întreba astăzi: sunt textele – referate de școală, eseuri, proză sau poezii – sau imaginile vizuale ori sonore –, produse de Inteligența Artificială, aceleași ca și cele produse de om?
Benjamin dă un răspuns dublu, pentru că,pe de o parte,vizează funcția socială a artei în epoca modernă, pe de alta,intenționează să critice capitalismul și industria culturală. Așa că, pe de o parte, el vede în reproducerea operei de artă șansa transformării artei dintr-o practică ritualică și cultică într-una politică: arta nu mai servește exclusiv funcțiilor religioase sau aristocratice, ci devine un mijloc de exprimare a ideologiilor politice și sociale. Trecând de la o stare de transcendență la o stare de imanență, opera de artă devine accesibilă oamenilor. Ceea ce este evident mai ales în cinematografie, pe care Benjamin o vede ca pe o formă de artă de masă, capabilă să influențeze și să mobilizeze publicul larg. Pe de altă parte, capitalismul și industria culturală folosesc tehnologia pentru a transforma arta într-o marfă, subjugând-o logicii profitului și consumului de masă, rapid și superficial.Totuși, diferit de Adorno, Benjamin nu reduce reproducerea, ca artăa culturii de masă, la un produs al conștiinței false.
Sunt aceste ideivalabile și pentru Inteligența Artificială? Foarte probabil că da, darceea ce ne interesează este însă un pic mai profund. Benjamin afirmă că reproducerea operei de artă transformă modul în care ea era percepută, reducând valoarea unică a experienței estetice. E ceea ce simțim și față de produsele textual-culturale ale Inteligenței Artificiale: fără să poți explica clarce anume, le lipsește totuși ceva.Parcă ceva insesizabil – sau greu de sesizat –lipsește. Aici înțelegerea ne este ajutată de Walter Benjamin prin introducerea conceptului de „aură”. „Chiar și celei mai perfecte reproduceri îi lipsește ceva: acel acum și aici al operei de artă – unicitatea prezenței ei în locul în care se află” [Walter Benjamin, Opera de artă în epoca reproducerii ei mecanice în Balkon, revistă de artă contemporană, nr. 10, Primăvara 2002, Cluj, România, p.2.]. Opera de artă originală este unică, legată de un loc specific.Ea are o anumită istorie, care îi dă autenticitate și prezență. Este ceea ce am putea spune și despre comunicarea umană autentică, față de cea reprodusă de Inteligența Artificială: este unică, legată de un loc specific și are o anumită istorie și prezență…
Totuși în acești termeni conceptul de aură rămâne și el destul de inefabil. Benjamin îl ilustreazăprin aura obiectelor naturale. Aceasta„poate fi definită ca apariție unică a unei depărtări, indiferent cât de apropiată este această apariție. Dacă, atunci când ne odihnim într-o după-amiază de vară, urmărim cu privirea un lanț de munți la orizont, sau o creangă care își aruncă umbra asupra noastră, înseamnă că respirăm aura acestor munți, a acestei crengi.” [Walter Benjamin, Op. cit., p. 2]. Sentimentul nu poate fi reprodus pentru că este imposibil de repetat exact acel moment, cum ar spune Heraclit. Pur și simplu e o trăirede moment, greu de definit…În comunicarea umană ar putea fi ca o tăcere pe care o simți plină de înțelegere…
Astfel ilustrată, aura apare ca o experiență existențială. Cred că ea poate fi înțeleasă mai bine dacă avem în vedere semnificațiile aurei în germană, pentru că ele trebuie să fie orientate, prin conotațiile lor,la alegerea lui Benjamin. În germană die Aura, pe lângă mitologie, se referă la diferitele percepții senzoriale sau simptome neurologice, care apar cu puțin timp înainte de o criză de epilepsie, sau de o migrenă. Acestea se pot manifesta ca senzații de culoare, sunet sau miros, sentimente de fericire, furnicături, greață, printre altele. Adică este vorba despre o trăire existențială inaccesibilă și individualizată până la somatizare. Aură nu e acel ceva prețios, cum este haloul aurit din icoane, din jurul capetelor sfinților – deși se referă la cap, migrenă, criză, care sunt existențiale.
Un supliment de înțelegere pentru aura operei de artă o aduceinvocarea originilor ritualice, magic-religioase, ale artei. Există două situații în receptarea operelor de artă: „unul pune accentul pe valoarea cultuală [nu culturală, cum greșit apare de câteva ori în traducere] a artei, celălalt pe valoarea de exponat a obiectului”. Arta începe cu imagini care slujesc unui cult, despre care Benjamin: presupune „că ceea ce conta era însăși prezența lor, și nu faptul de a fi la vedere”. Adică, deși pictura omului arhaic putea fi expusă privirii semenilor săi, uneori era ascunsă privirilor profane – „Anumite statui de zei sunt accesibile numai preoților în chilia lor; anumite Madone rămân acoperite aproape tot anul; anumite sculpturi de pe catedralele medievale sunt invizibile pentru cel ce le privește de la nivelul solului”. Arta era în primul rând dedicată spiritelor, tot așa cum comunicarea umană este dedicată alterității.
„Modul originar de încorporare a artei în ansamblul tradiției își găsea expresia în cult. O dată cu emanciparea diverselor practici artistice față de ritual, se înmulțesc ocaziile de a expune produsele lor.” Ultimele urme ale originilor sale rituale sunt vizibile în mișcarea arteipentru artă. Concluzia „utilă pentru formularea cerințelor revoluționare în politica artei” într-o societate a culturii de masă la care vrea să ajungă Benjamin este: „în clipa în care criteriul autenticității nu se mai aplică producției artistice, se produc răsturnări și la nivelul funcției sociale a artei. În loc să se întemeieze pe ritual, ea se întemeiază, de acum înainte, pe o altă practică – politica” [Toate trimiterile se găsesc pe paginile anterioare].
Ceea ce ne interesează însă pe noi aici este aura, trăirea directă a omului. La fel ca și gânditorii români interbelici, „trăiriști”, Walter Benjamin, prin conceptul de aură,invocă trăirea. Am dat detaliile analizei lui Benjamin pentru a stabili ce îl desparte de generația românească de la 1933 și pentru a pentru a fixa mai bine obiectul interesului nostru, care, paradoxal, la dreapta sau la stânga, este același: această trăire ce marchează viața omului, pe care, exacerbată patologic, o putem găsi și în migrene sau epilepsie. Pentru că, tot așa cum aura lipsește operelor de artă reproduse tehnic, aura pare să lipsească din produsele conversaționale sau culturale ale Inteligenței Artificiale. Am putea spune că pe ea încearcă testul Turing să o sesizeze folosind sensibilitatea conversațională a oamenilor.