Vrednicia martirică

Vrednicia martirică

Vrednicia de a fi trăit în grad eroic, martiric, virtuțile teologale le-au fost recunoscute episcopilor noștri greco-catolici de către Sfântul Scaun, în această primăvară. Este, cred, și o împlinire majoră datorată rugăciunilor multor credincioși. Avem un buchet cu bună mireasmă spirituală de suflete dăruite Domnului, un mănunchi însângerat, în frunte cu Iuliu Hossu, primul cardinal român. Cei patruzeci de mucenici din Sevaste, ori grupurile de creștini uciși în vremea persecuțiilor lui Dioclețian, sau milioanele de martiri ai tuturor popoarelor și timpurilor îi primesc firesc pe acești șapte fericiți, jertfindu-se pentru Domnul în condițiile istorice ale secolului al XX-lea. Roma a pregătit generații de slujitori ai lui Isus Cristos, ucenicind într-o modestă, dar intransigentă ecclesia domestica, la începuturi, sau la marile instituții religioase moderne. Acolo, majoritatea ierarhilor noștri au deprins conștiința martirajului. De-a lungul secolelor, jertfa episcopilor uniți români se adaugă, deci, altora de pe întregul pământ, trupuri și suflete curate oferite Domnului Creației, pe care cei neștiutori l-au fost batjocorit, l-au biciut, l-au condamnat pe nedept.

Isus le cere celor care-L iubesc să-L urmeze de bunăvoie în aceste încercări. Episcopii uniți, miile de preoți curajoși, pentru că au rămas fideli unui jurământ, credincioșii, mulți, anonimi ca boabele grâu, au coborât în infernul temnițelor. Acolo părea că ura compactă, oarbă, prostească era la ea acasă, pentru totdeauna. Numai că prin puterea virtuților teologale, episcopii noștri au desfăcut bucată cu bucată iadul „subpământei”, sau cerc cu cerc Infernul dantesc, schimbându-l în Purgatoriu, prin rugăciunea comună cu cei închiși în aceeași celulă, indiferent de confesiune sau de rasă, prin gesturile lor fraterne, de multe ori pedepsite de torționari.

Ierarhii noștri greco-catolici au considerat că și paznicii lor poartă în adânc pecetea divină, în pofida tuturor fărădelegilor comise. Așa, pesemne, au considerat episcopii noștri – lacrimile căinței scurgându-se lent, dureros, pe fața semenului nostru care a greșit, ne dezvăluie adevărata lui față, restaurată prin plânsul purificator.

Pe istoricul loc ales nu de hazard, ci de Pronie, al Câmpiei Libertății, glasurile celor dinainte de noi se unesc cu glasurile noastre, aclamând puterea credinței creștine și visul românilor de unitate deplină.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.