Călin Vlasie este binecunoscut ca poet, eseist, publicist, editor, cu studii de psihologie-pedagogie. Este membru fondator al Cenaclului de Luni (1977) și al ASPRO (1994), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) și al PEN Club România. După 1990 a înființat mai multe reviste literare și edituri. A publicat mai multe volume de poezie. Are volume publicate în Serbia și Canada. Este prezent în antologii de poezie din țară și din străinătate și laureat al mai multor premii literare. În 2008, i s-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A – „Literatură”.
Micile întâmplări , volum apărut cu ilustrațiile autorului, cuprinde trei secțiuni: micile întâmplări, aproximativ grecia, Lom.
Micile întâmplări dau titlul volumului: ce mai scrii?/ ce mai scrii despre/ viața ta?// nu despre viața mea/ ci doar ceea ce se întâmplă/ dincolo de mine/ îi spun… da da! Totul este deviat/ tot ce vine în calea mea/ mă aruncă brusc/ într-un altfel de eu/ care mă înghite pe mine/ și mă face să gem ca un animal/ sau ca un fier ruginit// sunt ceva din ce în ce mai mic/ sau poate din ce în ce mai rarefiat/ ceva care nu mai știe/ de ce toate se îndepărtează de mine/ ca o adiere// o adiere caldă a unor coleoptere/ care ies din trupul meu.
Din micile întâmplări ale vieții Călin Vlasie construiește un microcosmos rafinat: minimalist, cu forme geometrice elegante și clare. O simplitate, o cumințenie curată, induc, la o lectură superficială, impresia de operă deschisă, de livrare directă, concisă a semnificațiilor textului poetic. Rafinamentul acestui univers constă în jocul aparențelor, în profunzimea de sensuri și în frumusețea neepatantă ce se află în straturile profunde ale poeziei, într-o liniște cu rădăcini adânci, asemeni cumințeniei pământului. Iată: ca prostul m-am cocoțat pe dig/ și am strigat cât m-a ținut gura/ că valul înfricoșător se va nărui/ în câteva minute (ca prostul). În doar patru versuri avem trimiteri la simbolistica celui care strigă în pustie, considerat întotdeauna nebun de către contemporani, la care se adaugă un vibrato ce recuperează versul eminescian ce e val ca valul trece și, în fine, o inserare a ideii destinului circular, a roții ce se învârte, ce urcă pentru a coborî, de unde ideea de trecere, efemer a întâmplărilor, mici sau mari ale vieții, de fluiditate, valul cuprinde în sine și axioma panta rhei. Valul înfricoșător care se va nărui în câteva minute este semnul că ceea ce pare dur și insurmontabil este doar o mică întâmplare în gramatica destinului, insignifiantă în fața eternității. Totul este trecător și schimbător în marele dans al existenței.
Meditația pe tema efemerității este reluată, cu alte accente, în micropoemul au trecut peste palma ta: au trecut peste palma ta/ câteva furnici/ ele nu știau că sunt/ atât de neînsemnate/ și atât de fără sens. Mărunte, insignifiante în balanța universului, furnicile trec. Verbul a trece este folosit aici cu dublă semnificație. Ele trec, în drumul, în alergarea lor zilnică, insecte simbolizând hărnicia, munca fără preget, zbaterea, efortul copleșitor în ciuda dimensiunilor și mizelor mărunte ale lumii lor. Până la urmă, furnica e un fel de Sisif degradat, lipsit de măreție și dimensiune tragică, exponent al unei lumi ce încape în căușul palmei. Și totuși, existența lor presupune munci amintind de legendele olipiene. Destinul acestor gâze este un simbol pentru destinul ființelor omenești. Ce sunt ele în fața infinitului, în fața forțelor implacabile ale timpului, ale destinului? Ce rost au zbaterile lor? Din nou, reverberații, cu rădăcini în Eclesiast, vin să dea greutate ideii dezvoltate în cele cinci versuri: vanitas vanitatum omnia vanitas. Totul trece, se trece, din lumea aceasta în cealaltă, verbul a trece încărcându-se acum de conotații funeste.
Cunoaștem faptul că, pentru o mai ușoară gestionare, autorii primesc etichete generaționale, iar Călin Vlasie este, astfel un optzecist, un lunedist, dar uitându-ne dincolo de aceste etichete putem vedea un poet profund individualizat, cu o voce inconfundabilă și o direcție poetică personală. Călin Vlasie este, prin poemele din micile întâmplări un poet de raftul întâi al postmodernismului românesc. O lume futuristă, distopică, pe de o parte, și o alta prozaică, în care micile întâmplări erodează ființa umană până la dispariția speranței, a visului, a idealurilor și a tot ceea ce umanizează. Pe plan mundan, ceea ce ancorează este numai iubirea: am descoperit că scriu/ doar pentru că te iubesc; scriu aceste poeme/ gândindu-mă la tine; din foc sau din casă/ din nervi sau din văzduh/ apăru ea/ triumf al exactității/ singură singură/ ca un început de nebunie/ așa cum ai vedea o melodie/ sau cum ai auzi un peisaj (din foc).
O ușoară relaxare a tensiunii versurilor apare în ciclul aproximativ grecia. Cartoline cu imagini grațioase captează esența Eladei: țipătul strident și sinistru/ e al unui păun/ cocoțat pe o coloană/ pictată proaspăt/ în labirintul de la Knossos (țipătul). Sub soare și azur se află meditația și taina: marea/ este o ființă/ definitivă/ sau un principiu/ al neliniștii? (marea).
Odată cu cea de-a treia secțiune a micilor întâmplări intrăm în Ținutul Lom. Acesta este prezentat în versuri și desene, fragmente ale unui puzzle care, intercalate corect, reproduc o imagine ce nu clarifică ci, dimpotrivă, mărește misterul: Lom este numele tău/ aș fi vrut să scriu în piatră/ cu o dăltiță de carne// aș fi vrut să scriu în carne/ cu o dăltiță moale de vis înroșit. Sau: aici nu este inspirație/ aș vrea doar să vorbesc în gând/ într-un club virtual de poezie. În Lom suntem pe un deal ideal/ cu prietenii noștri/ care vin din foc. Un ținut al vegetației, uneori suprafirești, Lom are atribute paradisiace: desișul artelor, ulmul secular, pruni, măceși, dealul cu mesteceni, marginea pădurii. Treptat, atributele familiare se estompează pentru a face loc unora de tip science fiction: marțienii nu au apărut dintr-o dată/ mai întâi am crezut că văd/ un nasture care se rostogolea/ dinspre cabana părăsită/ din capătul străzii/ unul cât o roată de tractor/ probabil căzut de la mâneca unui uriaș// nasturele se apropia de mine/ schimbându-și culoarea/ ca luminițele din bradul de Crăciun/ apoi parcă l-a înghițit pământul (…). Indicii ale profesiei (psiho-pedagogie, logopedie) pot fi detectate în poemele din Lom, cu efecte interesante: limbajul mi s-a scurs/ în jurul meu/ să faci semne inteligibile pentru a se dezvolta mai apoi fastuos în logopeom: Permutation Cipher/ Plaintext: typiest/ All other 5040 cipher variations:/ typiest typiets typiset typiste typitse typites typeist/ typeits typesit typesti typetsi (…)/psiteyt psitety psityet psityte psittye psittey psietyt psietty psieytt psieytt psietyt/ psietty psiyett psiyett/ psiytet psiytte psiytte psiytet psiteyt psitety psityet psityte/ psittye PSITTEY pseityt (…). Limbajul uman lunecă în ludic, frământări de limbă și descântec pentru a se ajunge la un alt tip de limbaj, cel binar, folosit pentru stocarea și utilizarea datelor, un limbaj al computerelor așadar. O linie de demarcație subțire se află între cele două. Discursul poetic poate fi livrat și într-o lume postumană unui alt tip de receptor? Dar, vorba poetului din poemul ce încheie micile întâmplări: am vorbit prea mult/ mâine vor veni marțienii/ se vor furișa ca nălucile/ ne vor stoarce corpurile/ ne vom piti în mici urechi/ de gaze nevăzute// vom privi vom privi vom privi/ curați ca lacrima ierbii.
Acest segment atât de special, Lom, are drept contrapunct desenele autorului. Minimaliste, abstracte, ludice, sub formă de puncte, unghiuri și curbe, ele pun accente, închid sau deschid miezul poemelor.
I se poate reproșa cărții alcătuirea mai puțin omogenă. Dacă micile întâmplări și aproximativ grecia coexistă mulțumitor, Lom, acel dialog între cuvânt și imagine, ludic, frapant și ingenios, merita o dezvoltare mai amplă, și o existență de sine stătătoare.
Repetarea unei părți din Lom, imediat după cuprins, ne dovedește încă o dată că errare humanum est și că greșeli se întâmplă și la case mari. Așa cum știm, perseverare autem diabolicum.
Poemele din micile întâmplări sunt un repertoar al stărilor interioare. Referințele la cultura înaltă se fac discret, acestea fiind camuflate în succesiunea de evenimente ale banalului cotidian, valorificat astfel. Perperspectiva fracturată, multiplă, permite etalarea unui evantai de sentimente și emoții la care cititorul se poate raporta. Poemele din Lom favorizează jocurile de limbaj, colajul, interdisciplinaritatea, dând naștere unui lirism ingenios. Lumea pe care o conturează Călin Vlasie este una de tip palimpsest, multiplele referințe ducând din prezent în trecut și, în același timp, deschizând ferestrele unui viitor distopic. Totul gravitează în jurul unui principiu al neliniștii. Micile întâmplări sunt o lectură în jurul acestuia.
Călin Vlasie, Micile întâmplări, București, Editura Cartea Românească, 2021