În veacul al XIX-lea cultura română s-a trezit cu o experiență și o genealogie ambiguă, fiind „bătrână în oralitate, dar tânără în scripturalitate”. De aici – și din implicita considerare a culturii în vernaculară ca unica formă autentică de cultură română, perspectivă favorizată de afirmarea impetuoasă a națiunii moderne și a crezului național – și… Citește mai mult
