Adrian Popescu
Am descoperit cu prilejul unei mutări câteva scrisori primite de la prietenii de o viață, Ion Pop, Dinu Flămând sau de la alte nume îndrăgite de cititori, Gabriela Melinescu, Marius Robescu, ori de la profesorul Mircea Zaciu. Rânduri scrise fără urgența pe care o simțim azi cu toții. Sunt gânduri de afecțiune și prețuire, de comuniune fraternă, iscate dintr-o afinitate spirituală. Le socotesc, de-a dreptul comorile mele, pe care timpul hain nu mi le poate șterge, curios nici cerneala lor sufletească nu s-a diluat. Le-am ordonat cronologic, în speranța că pot aduce poate ceva din climatul literar al celor trei decenii pe care multă lume le-a uitat sau nu vrea să le știe.
1. Scrisoarea lui Ion Pop. Cerneală neagră, hârtie albă, A 4, îndoită în două, scris foarte citeț, mărunt, elegant-caligrafic
Paris, 19 iunie 75
Dragă Adrian,
Foarte bine a făcut Îngerul șoptindu-ți la ureche sfatul prețios de a-mi scrie, cum ai făcut-o atât de frumos mai alaltăieri! Căci de câte ori va mai trebui să spun ce momente rare, și muzicale foarte, trăiesc auzind vocea, prea ades surdinizată, a Prieteniei? Cu cât se apropie vacanța și spațiile natale, mi-e tot mai dor de comunitatea noastră de suflet și gând și dor mi-e și de câmp deschis cu grâne și iarbă multă, salvate de zgomotul mecanic.
Nu-i vorbă că și aici îmi rămân scuarurile în înserare, răcoarea blândă a unui început de iunie foarte senin, când traversez pe mari distanțe Urbea agitată în culorile ei. Dar despre toate astea și altele, gândesc că vom avea vreme să sporovăim îndelung acasă lângă vinul cel roșu pe care-l frecventați se pare, destul de des prin știutele cave.
Acum aș vrea mai întâi să-ți mulțumesc pentru invitația ne-oficială de a scrie pentru Confluențele „Stelei”. Îndemnul vine într-un moment privilegiat, căci tocmai aveam de gând să trec pe la Gallimard ca să iau două din cărțile posibil interesante ce au ieșit recent de sub teascurile franceze Carnetele în ediție completă, ale lui St. Exupery și Tout feux d’etaints, tot carnete ale lui Montherlant – ultimele lui însemnări rămase inedite până acum. Așa că sper să pot trimite la timp, pentru numărul 7, un articol de vreo 5-6 pagini.
Mai e ceva, trecând recent pe laLes Lettres Nouvelles, unde se coace numărul de literatură română, despre care știi. Am pus la punct unele lucruri în restanță. Intră aici și fotografia ta, ce nu mi-a ajuns înaintea plecării de la Cluj, fiind dată dispărută de la Catedră, unde mi-o lăsaseși. Ai face prea bine lăsându-mi alta la fel de reușită, într-un plic pe care te rog să mi-l trimiți urgent.
Cu aceasta, te salut – se face noapte în fața ferestrei larg deschise a mansardei mele numerotate și deasupra platanului prieten de vis-a-vis e un amestec de albastru și roșu diluat în acuarelă.
Pe curând, deci, cu aceeași prietenie,
Ion Pop
2.Scrisoarea de la Marius Robescu. Hârtie albă A 4, îndoită în două, scrisă cu cerneală albastră. Prietenoasă și caldă epistolă colegială.
București, 6 septembrie 1980
Iubite prietene,
Corespondența nu mă atrage, cred că nu am destule cuvinte și pentru asta. Nu scriu scrisori decît dacă lucrul mi-este impus. Acum o fac nu doar din gratitudine (firește, îți mulțumesc din toată inima!) ci și ca să-ți comunic o observație. De o bucată de vreme ea a tot prins contur pentru mine și acum, iată, s-a transformat într-un adevăr empiric. De astfel de adevăruri ne simțim noi, mai ales, legați, nu-i așa? Se întîmplă deci (dar nu e pentru prima oară) ca un poet să înțeleagă nespus de bine cartea (și firea) altui poet. Are poetul privirea mai clară, darul de a pătrunde ceea ce este opac într-un univers? Este el, în rigoarea neabătută ce i-o dictează propria-i simțire, mai imaginativ și mai generos decît criticul? Articolul tău îmi rotunjește această convingere. În afară de cîteva minunate excepții, prietenul nostru Petru ori Lucian Raicu, m-au înțeles (nu-mi lua în nume de rău acest verb, dincolo de sensul lui strict nu conține nici-un orgoliu egotist) numai poeții: Victor Felea, Ștefan Aug. Doinaș, Florin Mugur. Pentru a întregi lista și a nu le face o nedreptate îi amintesc și pe N. Prelipceanu, Mircea Ivănescu, Ion Mircea, Vasile Petre Fati. Ce zici? Oricum, nu se poate spune că gîndesc o pură himeră. Și culmea, în definitiv nici n-aș fi vrut să fie așa. Față de critică nu am antipatie, dimpotrivă, totdeauna o impersonală speranță.
Dorind să te revăd cît mai curînd, te îmbrățișez în spațiu.
Al tău
Marius Robescu
3.Scrisoarea de la prof. Mircea Zaciu, redactată la mașina de scris, hârtie A 4, îndoită în două părți. Ton afectuos-paternalist. Îngrijorări extinse la echinoxiști.
Bonn, 6 aprilie 1994
Dragă Adrian,
Christos a înviat!
Îți mulțumesc pentru rândurile tale primite ieri. De Paști am fost la Radu, la Konigstein unde locuiesc ei (lângă Frankfurt) și am luat masa la Bad Soden, unde a comandat-o el. O mică localitate balneară plină de farmec. Am sărbătorit și avansarea lui Radu (fiul lui Micea Zaciu – n. A.P.), cu câteva zile înainte de sărbători a fost avansat director, la una din cele mai mari bănci din lume! Sigur sunt mulți directori dar intră oricum în conducerea băncii, în „staf”. La 30 de ani, român, e o performanță de care suntem teribili de mândri. E un copil foarte bun și blând pe care nu se poate să nu-l îndrăgească toată lumea. Fiul lui, Sergio, e o minune de copil, cuminte și adorabil în totul. Bunul Dumnezeu să le ajute să fie sănătoși! S-o mai văd și pe Adriana (fiica lui Micea Zaciu – n. A.P.) mea aranjată, acum. Se zbate în mari griji și probleme financiare, legate de deschiderea cabinetului la Köln. Încolo vreme rece, ninsoare și lapoviță, vânt puternic, coada unui uragan care a făcut ravagii pe Ocean și în Marea Nordului. Ne resimțim. Când văd pe harta meteo a francezilor că la București sunt 20 grade tânjesc. Nu știu încă dacă și când voi veni. Sunt multe probleme. Pe timp ce trece mă tot întreb ce rost mai are să revin?
Azi plec la Kastellaun, la d-rul Schenk (Cristian Shenk, poet și editor german de origine română– n. A.P.), să mai vorbim. El a terminat antologia care va intra la tipar și va fi prima carte scoasă în editura soției lui. Cred că vine acolo și Andrei Zanca din Heilbronn, cu care am avut un schimb de scrisori, la îndemnul lui Cis. (criticul Al. Cistelecan, aflat la Roma bursier la Centrul Ezio Aletti, unde mai mulși echinoxiști vor beneficia de ospitalitatea ecumenică a iezuiților sloveni coordonați de pr. Marko Rupnik, pictor, mozaicist celebru, teolog. Cardinalul Tomas Spidlik, teolog renumit, era superiorul așezământului în acea perioadă – n. A.P.). Apropos de Cis care e la Roma, prizonierul iezuiților, de care se arată foarte încântat, n-a prea dat semne de viață. Într-o vreme am sperat să mă reped și eu acolo, să-i văd și pe Uricari (Eugen Uricaru și Lucia se aflau la Accademia di Romania in Roma, prozatorul funcționa ca director adj. al instituției – n. A.P.) și poate pe Augustin (Augustin Pop, poet din cercul Echinox, a fost profesor invitat la un liceu italian, unde preda și poezie – n. A.P.), care zice că merge și el de Paști la Roma.
În mai Augustin revine la Cluj, se pare că a fost cam bolnav, mi-e foarte milă de acest copil altfel așa de talentat. În altă ordine îți mulțumesc pentru ultima parte a serialului lui Dan C. Mihăilescu, din Cotidianul despre jurnalul meu, am acum toate textele (anterior îmi trimisese Jean restul). Aștept și „Steaua” dacă va fi apărut(?). Nu-mi spui nimic. Nu te supăra că te pun la cheltuială, îți rămân îndatorat. Cu Schenk am vorbit despre invitarea ta aici, pe o cale oarecare, mi-a promis, azi voi relua chestiunea.
Corina (Corina Zaciu, soția lui Mircea Zaciu – n. A.P.) îți mulțumește pentru urări. Angelei (Angela Roman-Popescu, soția lui Adrian Popescu – n. A.P.) îi dorim tot binele și o sărutăm împreună cu băieții voștri!
4.Scrisoarea de la Dinu Flămând. Coală albă, scrisă la mașină. Totul e fratern, dezinhibat, liber, plin de umor intelectual și firesc, solidaritatea cu congenerii este vizibilă
Paris, 2 noiembrie 1997
Dragă Adrian,
Ai regăsit între poemele tale poemul Toscana, de Holan, care mă obseda. Mi-ai făcut o surpriză imensă. Evident că în acești ani de cînd n-o mai citisem, traducerea, și ațșa destul de aproximativă a unui student caruia nu-i mai știu nici numele, căpătase în imaginația mea virtuți homerice. Am încasat previzibila dezamăgire, după care m-am rfeîmpăcat cu o veche iubire.
Am început să-și citesc cartea. Te regăsesc, deși ai mai deviat de la linia anilor70 (și n-ai făcut rău). Cum Saba reprezintă în ultimii ani, pentru mine, marea descoperire a unui tip de sfumatto pe care numai tu știai, cît de cît, încă de la început, să-l pulverizezi în poezie, poți avea certitudinea că am acum o sensibilitate și mai receptivă pentru versuri de felul: «mai des vorbesc cu morţii decît cu viii». (Iar triestinul zicea: «Da quando la mia bocca è quasi muta/ amo le vite que quasi non parlano»).
În rest, simt că am reînviat. Voi publica o antologie cu poeme mai vechi și altele inedite la Buzura.Cel mai greu a fost să accept să le recitesc, după mai bine de 10 ani de abandon total al oricărui contact cu «Stare de asediu» și precedentele.Citesc acum uriașa sumă de 1000 de pagini a Caietelor cioraniene și-mi dau seama că am greșit înfundînd în tăcerea absolută sentimentul zilnic al eșecului (dublat de neresemnata acceptare a nulității mele), în loc să expun totul la lumina zilei, cu mîndria cabotină ce se poate transforma într-un soi de… salvare.
Pe scurt deci, am înviat. Poetul francez Pierre Drogi, căruia i-am tradus poeziile ce însoțesc această scrisoare, chiar lucrează în acest moment la definitivarea unui volum cu traduceri din mine. Dacă proiectele pe care le-am pus la cale cu el avansează bine, vei urma cîndva să fii tradus, publicat și tu în Franța. În actualul stadiu nu-ți pot da însă alte amănunte. Ba chiar te-aș ruga să păstrezi discreția. Publică, rogu-te, dacă se poate, grupajul Drogi în Steaua. Și, mai cu seamă, nu uita să pui deoparte două exemplare spre a le trimite către Paris, după apariție.
Scrie-mi. Bruno și Petre sînt muți ca două curci pre-blagiene. Nici unul n-a catadixsit să-mi răspundă la scisorile precedente.
Te îmbrățișez,
Dinu Flămând
P.S.
Tare mi-ar plăcea să ne putem revedea prin primăvară la Romaprofitînd de generozitatea lui Marian, noul stăpîn peste Accademia, fost han de șoferi de cursă lungă.
5. Scrisoarea Gabrielei Melinescu. Coală A 4, scrisă cu mâna, în stânga paginii, sus, un desen, o sirenă. Delicată compoziție a ansamblului grafic, liniile, literele, tonul liric converg fericit, armonios.
Stockholm, 4 septembrie 2001
Dragă Adrian,
Mai întâi trebuie să-ți mulțumesc din toată inima pentru frumosul număr din Steaua. Te rog să-i mulțumești din partea mea domnului Victor Cubleșan pentru cronica lui care mi-a plăcut și încurajat mult. Apoi: Iertare! Iertare, pentru întârzierea cu care răspund la scrisoarea ta plină de căldură. Poemele pe care trebuia să ți le trimit… trebuie să mai lupt cu ele… Am ales, în schimb, o proză, poate îți va place; dacă e prea lungă poți să tai. Și câteva desene. M-aș bucura și m-ai onora să public în Steaua, ca mai demult, în tinerețe.
Te îmbrățișez urându-ți o toamnă plină de inspirație, cu drag,
Gabriela