Weekendul din 24-26 aprilie a marcat o premieră în ceea ce privește studiile și colocviile filosofiei în context universitar clujean: sub acoperișul logistic al Facultății de Istorie și Filosofie UBB și profesionista curatoriere a lui Alexandru Vasile Sava și a Dianei Miheș, auditoriul generalist și studenții curioși au putut să intre în contact cu consistența gândirii și a operei lui Gilles Deleuze. În cursul celor 3 zile, flancate de două mese rotunde, specialiști, doctori și doctoranzi, chiar studenți pasionați, au coagulat trecător, dar semnificativ, o mică proto-comunitate deleuziană în care problematicile ridicate de creativitatea și ingeniozitatea conceptelor filosofului post-structuralist și-au performat aderența la problemele și sferele contemporaneității lor teoretice.
Prima masă rotundă, intitulată provocator Uitați-l pe Deleuze! (și în sens de forget about him, that dude’s worthless), a adus împreună perspective pe cât de eterogene, pe atât de percutante – aici cei trei invitați: Ciprian Bogdan, Adrian Ludușan și Andrei Chițu, susținuți de moderarea lui Octav Ojog, au pornit fiecare din zonele specialității lor de cercetători (teorie critică, cercetări logico-matematice și hegelianism) și au reînnodat fațete când antagonice, când compensative, vis-à-vis de teme deleuziene precum: multiplicitatea, pluralismul, spinozismul, monismul relațional, nietzscheanismul, chiar ficționalismul său matematic.
Tot în prima seară a întâlnirilor au avut loc prelegerea cercetătorului și profesorului la CalArts, Andrew Culp, sub titlul: The Anarcheology of Power. Timp de câteva ore autorul faimoasei Dark Deleuze s-a angajat într-un expozeu clarifiant ce a elucidat parte din liniile sale provocatoare de reinterpretare și reinstanțiere a filosofului francez. De la colaps civilizațional la praxis revoluționar, reconceptualizările și-au tonalizat subversivitatea: „«Anarheologia Puterii» încearcă să se insereze ca un sabot în acest angrenaj. Lucrarea este un tur de forță prin cele 5 moduri ale manifestării puterii – circuite cibernetice, corpuri organice, mașini despotice, îngrădiri domestice și captură prădătoare – ea traversând arheologia și antropologia, arhivistica și literatura, operând o muncă conceptuală de anvergură pentru a construi un dispozitiv ce taie prin sedimentele istorice ale puterii care, în mod paradoxal, ne închid într-un prezent perpetuu, de unde calea către un viitor ni se pare a fi barată.” (AVS în prezentarea evenimentului)
Interesul pentru virtualitățile fecunde ale autorului lui Mille Plateaux s-a manifestat și la seminariile-laborator ce au însoțit aceste zile intensive. În întâlnirile matinale, dar nu numai, studenți și doctoranzi din varii domenii au periat și îmbinat moștenirea gânditorului de la Vincennes în Saint-Denis. Tot atunci, prezentările riguroase ale lui Cezar Mihalcea și Ioan Coroamă au condus spre chestionarea metodologiei atât de specifice ce traversează opera deleuziană.
Un ultim moment al evenimentului evocat a constituit masa rotundă ce a reluat ca titlu tema centrală a întâlnirilor – Repetați-l pe Deleuze! (din Repetându-l pe Deleuze). La aceasta am fost și eu
invitat alături de alți colegi din varii domenii. Leafletul ce prezenta întâlnirea a întrunit caracterele astfel: „Lui Gilles Deleuze i-ar fi convenit de minune titlul de «filosof pentru nefilosofi». Metoda sa de lucru plasează în mod constant gândirea filosofică în relație cu non-filosofia, lansându-se din elementele științei, artelor, matematicii, istoriei, politicii sau lumii naturale pentru a crea concepte filosofice care apoi pot fi redate în afara cadrului strict al filosofiei și purtate mai departe. Deceniile ce au urmat publicării operelor sale au fost martore la cele mai îndepărtate utilizări, translatări sau apariții neașteptate ale conceptelor sale, de la științele naturii și matematică, la activism, științe sociale, pedagogie, tactică militară, muzică electronică, artă performativă, sport sau umor online. Jean-François Lyotard îl caracterizase la un moment dat pe Deleuze ca «Biblioteca din Babel» datorită paletei sale vaste de interese, iar posteritatea i-a răsplătit curiozitatea intelectuală prin nenumărate ecouri în cele mai îndepărtate discipline. Fideli spiritului său, se cade ca la orice sărbătorire a filosofului să facem măcar o tentativă de a reproduce această deschidere curioasă către exterior și să-i repetăm gestul de a merge cu filosofia în afara filosofiei. La această discuție se vor întâlni prelungirile lui Deleuze din antropologie și sociologie (Oana Mateescu), pleonectică și filosofie, încercând să depășească filosofia (Claudiu Gaiu), cinema și critică de film (Diana Bulzan), activism și politică (Diana Miheș) și poezie și literatură (Vlad Moldovan), împreună cu toate intersecțiile acestor câmpuri.”
Întâlnirea unor perspective atât de diferite a adus cu sine și mesmerizări filosofice în analize cinematografice și surprize explozive și digresiuni poematice sau activiste. În general s-a discutat despre ceea ce ne frământă în comun în acești ani în care ultra-capitalismul de finalizare se confluează cu fascisme resurgente, în care post-adevărul și AI-ul ne modelează imaginile despre lume – toate fiind împletite cu problematizările paradoxale aduse de Deleuze în varii momente ale operei sale atât de ofertante.
Mesajul meu de simpatie pentru parcursurile deleuziene a adus o incursiune personală și evocativă cu lecturi formatoare, în tinereți doctorale, din Diferență și Repetiție (1968), operă tăioasă și revoluționară de maturitate în care filosoful subîntinde magmatic și eroziv noi limbaje ontologic-relaționale. Pentru a ajunge la o notă potrivită am evocat ca diapazon câteva idei exprimate de filosof în interviurile sale și care vorbeau despre faptul că filosofia este finalmente și o chestiune de inventivitate și creație evazivă în limbajele și configurările pe care le per-laborăm:
„Marii filosofi sunt și mari stiliști. Stilul în filosofie este mișcarea conceptului. Desigur, acesta nu există în afara frazelor, însă frazele nu au un alt obiect decât cel de a-i da o viață, o viață independentă. Stilul este o punere a limbii în variație, o modulație și o tensiune a întregului limbaj către un afară. În filosofie e ca într-un roman: trebuie să ne întrebăm: «ce se va întâmpla?», «ce s-a petrecut?». Doar că personajele sunt conceptele, iar mediile, peisajele sunt spații-timp. Scriem întotdeauna pentru a da viață, pentru a elibera viața acolo unde e prizionieră, pentru a trasa linii de fugă.” (în Tratative, ed. Idea Design & Print, Cluj, 2005, trad. Bogdan Ghiu și Ovidiu Țichindelean).
O altă linie conectivă pe care o am cu Deleuze este și volumul Dispars (2012) – volum de poezii ce își poartă titlul-acoperiș preluat din paragrafe și fragmente disparate ale cărții lui Deleuze evocate mai sus. Titlul Dispars a venit să coaguleze și să cristalizeze poetica acelui volum și a fost găsit, preluat în momente revelatorii de finalizare ale sale. În interfața lui de teritoriu se întrevăd parte din temele poeticilor practicate în acea perioadă: acolo multiplicitatea, eterogenitatea, pluralitatea devin fecunde. Expresia eclectică caută o atenție spre explozii plurale și spre spațierile singularităților. Nu putem uita nici iubirea pentru alter/alteritate/alterizare inerentă acelor poeme. Cu inimă ușoară aș putea afirma și că marginalitatea, descentrarea, impersonalul, imanența și relaționalitatea au fost coordonate modulatorii pentru versificația practicată. În linia prizei spre diseminare fiecare poem trebuie să aibă viața sa – o structurare și un chip propriu. Mișcările sale trebuie să traducă o entitate de la sine energizată.
Vârtejul energetic creat de poem poate să transmită un cocktail de nuanțe și semnificații celui deschis. Iar acest energetism de fundal este confluent cu paradoxurile deleuziene și se realizează prin schimbul și impregnarea sensibilității poetice cu varii împrumuturi din contact cu varii dimensiuni ca filosofia, muzica (personal am și început în acei ani un traiect postironic de DJ sub pseudonimul de Dispars – ale cărui mixaje pot fi ascultate pe Mixcloud), plimbările, destabilizarea/disoluția de sine, selecția în expresie, mixajul și hibridizarea.
În fapt îl consider pe Deleuze un veritabil profesor înspre creativitatea în varii domenii. Titlul de Dispars, ce evocă sensurile sale latine de: împrăștiat – împrăștiere – dispersare – risipire – răsfirare – diseminare, a fost preluat și manufacturat din uzanțele expresive ce apar în capitole precum Diferența în ea însăși sau Repetiția pentru ea însăși. Evocând contextul acestei descoperiri a titlului potrivit am vorbit și despre momentul unei lecturi doctorale din lucrarea deja amintită. Datorită unor circumstanțe puțin clare, tipul de lectură pe care l-am încercat la Deleuze este acela al absorbției participative, iar ultima parte din prezentare a constat din refacerea, după tăietură proprie, a unor părți de-a dreptul poematice din lanul de semnificații conceptuale în care e folosit termenul de Dispars de către filosof.