Lava de aur
Prin măduva oaselor
respiră sfioasa desăvârșire sacră,
din focul alb a rămas cenușa,
frageda închipuire se zbate
cade peste victime plate,
privirea-i licărește în dezmierdări
uitate.
Bat de o viață cu podul palmei
în porți străvechi
prinse în cuie strâmbe
cu lacăte ferecate
mă- npiedic în conturul iluzoriu
al unei lumi străine
pe care n -am văzut -o niciodată.
Inecată în mlaștini de liane vâscoase
urc către mine, lin- lăuntric,
pe brațele unei umbre ușoare
punând sigiliu pe inima bolnavă
încolăcită- n vene de sânge.
Urlând sălbatic fără auz
ca o leoaică rănită,
prind năvoadele de minciuni parfumate
ale lumii deșarte,
vreau să înșel, să fur, nu pot,
când sădesc închipuiri de îngeri
în argila din dealul de sus.
Conviețuiesc în singurătatea
de diamant tăios
cu chinul la pândă,
flămând de viața curată.
Alungată din urbie,
din muzee,
din țara natală,
hipnotizez destinul
transformat în lavă de aur.
Singurătății îi ofer frânturi de zei
căzute din veacul trecut
peste pieptul gol,
mă sufoc cu absența de gheață
tronând ca o cariatidă înclinată
peste focul ascuns.
Suzana Fântânariu, 18 februarie 2023 – Timișoara
.
Păcatul din grădina plăcerilor
Cu sânge și lacrimi
desenez în aer un nud de femeie
cu sânii mari cât soarele
din carul festiv
tras de cai nărăvași
când moliciunea cărnii voluptoase
împodobită-e cu spini și
petale de ceară sub
șine de fier zgomotoase,
dea dura la vale se opresc
în grădina plăcerilor cu păcat
în desfătarea de seară
și descântec de mag.
Un zâmbet amar se zbate
în cenușa cea moale
ca norul de vară, plăpând
pășesc sfioasă în aer, ușoară
cu aripi la picior,
mă urc în vârf fără scară
cu perna de puf
risipită păpădie în zare,
dispar…
Zboară-n vânt
ca o pasăre atinsă de fulger
perna de vise în nesomn, rănită
cade -nsângerată
peste lumea cea mută.
Nu mă pot lupta
cu armele de război
împlântate în timpul nebun
și nefast,
mâinile mă dor,
sunt ramuri smulse
din carnea de salcâm altoit,
tremurând sacadat,
degetele se leagănă- n vânt
ca acele de cântar
din piața de fructe amare.
Se tulbură Marea Neagră,
valul curbat urcă la cer,
întreaga lume e sub ape
strigând prelung ca în Munch.
(Oglinda din ochi se sparge de țărmuri.
în mii de cioburi mă tai,
în hohot de râs,
cu timpul la braț).
Suzana Fântânariu, 17 februarie 2023 – Timișoara