apucături
suntem în mijlocul verii
de atâtea ori am mai fost
cineva bea o bere
cineva ține post
pe arșiță numai bunătate
și ratate secvențe critice
cedăm locul dăm din cap grăitor
ne cheamă – venim
și câtă plăcere în deplasare
întotdeauna pregătită
o mână neforțată în care să-ți muți bagajul
spre treizeci de ani
traversând o puternică criză
neînțelegând cum stau lucrurile
fără impresii dramatice
despre internări și trudă
visez la o țară cu climat tropical
în care mișcările noastre să fie
mai importante decât noi
în tinerețea noastră dezordonată și pripită
să fim și noi importanți
să dăm insomnii
colonia
în prim-plan un videoclip cu noi
eu agitată vorbind întruna
tu cu ochii la cameră
îți ating piciorul cu ambele mâini
un gest disperat nu indecent
nu ne vede nimeni, iubita mea
atâta angoasă în interacțiuni supravegheate
ei nu sunt pregătiți să știe
nu își vor da seama
în al doilea videoclip
lansăm obiecte luminoase spre cer
zâmbești spre cameră unui public absent
obligat la reacții docile, programate de spaime
îmi zâmbești mie
orice sărbătoare comună
cu intimități în stradă
pentru noi e un îndemn
ieșim din noapte dansând cu forme de alienare
fără pretenții după despărțire
închidem ochii
tragem corpuri în beznă ăsta e ultimul cadru
pe fundal, harta politică a africii
un exercițiu de finețe
pentru o memorie sabotată de gesturi salvatoare
o comandă simplă
dintr-o combinație simplă de taste
transformă ultima noastră imagine
cât de cât reală
într-un ecran negru
să se strecoare/să scape
cândva eram
la capătul patului
în topul listelor
mâna care cară
sora ta
acum doar necazuri din care tragem
să rămânem măcar pe fază
o incredibil de mare distanță
de care nu se ocupă nimeni
improvizații peste
improvizații sondăm
spre plăcere
liniștea să i se cuvină în sfârșit corpului
dar rămâne totuși o chestiune de atenție
cu mecanisme orientate spre mișcări fine
și-mi displace tocmai pentru că-mi scapă
pentru ca eu să știu
și să ajungi la mine
e nevoie de foarte puțin
adică eu întinsă pe canapea
fără alerte din exterior
în temperaturi confortabile
mă gândesc la ziua ta grea
încadrez elemente
din imaginație și memorie
fac cumva să zic o rugăciune
adaptată la distanțe mari
și tu adormi liniștită?
invazia
mă uit la fotografiile mele
pe fază
să nu cad mult
cât să-mi bag mințile în cap
în afara visului
mă legăn apatic
sunt foarte tânără
niciun rateu
senzația ar trebui să fie alta
mare 2016 mare 2017 etc
din comenzi simple
cu minime intervenții ale memoriei
o îmbrâncire în elemente
în care greu mă recunosc
cum să mă comport din anticameră
cu ochiul leneș
cu miciile invazii
ce ar mai putea învinge tinerețea