Leire Bilbao

 

Leire Bilbao (n. 1978), absolventă a Universăţii din Deusto, Ţara Bască, a publicat două cărţi de poezie (Ezkatak, 2006; Scanner, 2011) şi mai mult de o duzină de cărţi pentru copii, premiate cu Etxepare Prize, Lizardi Prize şi Euskadi Prize. A publicat în nenumărate reviste şi a compus texte pentru diverşi muzicieni. Scrie numai în limba bască, iar poemele ei au fost traduse în mai multe limbi.

 

 

 

 

În balanţa neputinţelor

 

Am crescut cu dureri tot mai mari,

dormind pe pietre,

în balanţa neputinţelor.

 

Să te joci cu neputinţele

nu înseamnă că nu ştii să te joci.

 

Nu ridica piatra

decît ca s-o pui altundeva.

N-o lua din locul ei

decît ca s-o arunci departe.

 

Îţi spun sincer,

noi am convieţuit cu neputinţele.

 

Oriunde am merge

purtăm acelaşi miros sub piele.

Pămîntul umed

are mirosul mamei

oriunde am merge.

 

Nu iese uşor.

Cine nu i-a urît

pe cei pe care-i iubeşte cel mai mult?

Cine n-a urît

mirosul de pămînt umed

de sub piele?

 

Am crescut cu dureri tot mai mari,

dormind pe pietre,

în balanţa neputinţelor.

 

 

 

 

 

 

Cireşi în floare

 

Îmi spune că vrea să se întoarcă în locul natal

să-şi domolească lacrimile de altădată,

să vadă cireşii în floare

în luna mai.

 

Cu timpul a început să încurce

străzile şi ideile.

Nu-şi mai poate trage sufletul

cum o făcea.

 

Singurătatea, spune ea, umblă iarna pe străzi

într-o jachetă subţire,

spune că există case care-şi deschid uşile

doar pentru a lăsa frigul înăuntru.

 

Spune că zorii i se revarsă în palme,

şi că în fiecare seară îşi pune haine de înmormîntare

pentru că i-ar fi ruşine să moară goală în pat.

 

Luna mai e pe sfîrşite,

Şi-a vîrît în buzunar pietre încălzite de soare.

Îmi spune că vrea să se întoarcă în locul natal

să-şi domolească lacrimile de altădată.

 

 

 

 

 

În ploaie

 

Pe geamul autobuzului

îţi voi lăsa un mesaj umed

să-l citeşti după ce se opreşte ploaia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Răbdare

 

Nu-mi cere să fiu loială ca oglinzile

dacă nu te poţi vedea şi singur

dacă nu poţi vedea în mine

ca printr-o fereastră resemnată să rămînă deschisă.

 

Nu sînt o şopîrlă printre crăpături,

am fost învăţată să rămîn pe loc.

 

Îmi duc zilele cu răbdare,

neatentă la resemnarea cu care

aştept în casa pe care mi-a dat-o tatăl meu.

 

Nu ştiu nimic despre durerea celorlalţi dacă nu e şi a mea.

După cum văd eu lucrurile, îţi spun

să nu-mi ceri să fiu loială ca oglinzile,

nu mă voi mişca

atîta timp cînd respiraţia îmi cere să stau.

 

Am fost învăţată să rămîn pe loc.

 

 

 

 

 

Iarba

 

A crescut iarba prin canapeaua din casă
beau roua de pe ea cînd mi-e sete
cerulesteo pustietatealbastră deasupra mea

şi nu am nevoie de ferestre
ca să văd că porturile seacă

 

În faţa mea e un munte din felinare stradale
asfalt în loc de tălpi
un val negru vertical cu margini curbate

 

a trecut mult timp de cînd n-am mai văzut

o formă de viață în crăpăturile din asfalt

 

sînt tot mai puţine fîntîni în satul nostru
de mult nu mi-am mai udat picioarele

A crescut iarba prin canapeaua din casă
de la atîta întins
mă învîrt în jurul meu
ca un fetus în pîntec

 

binecuvîntaţi sîntem

să nu ştim cu adevărat în ce lume trăim

 

 

 

 

Tăierea capetelor

Există
femei a căror piele miroase mai
pregnant decît solzii peştilor
Există
femei ale căror mîini pătrund adînc în stomac
fără să ştie cum se scot măruntaiele
Există
sînge împrăştiat pe şorţul cuiva

Există
peşti care seamănă cu soţul cuiva
Există
branhii pentru care cineva gîfîie cînd le scoate
Există
corpuri care se zbat precum valurile
Există
femei care iau marea cu ele în pat
ca pe-un iubit infidel
Există
femei
care taie capetele peştilor ca şi cum l-ar îndepărta pe-al lor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

traducere din engleză de Marius Chivu

 

 

Katja Plut

 

Katja Plut (n. 1979, Slovenia) a crescut și a copilărit în Novo Mesto, unde a și terminat liceul. A urmat cursuri în științe ale comunicării în Ljubljana. I-au apărut mai multe volume: Do resniènosti izsanjan svet (The World Dreamed Out Into Reality, 1994), Dober tek! (Enjoy your meal!, 1997), Ej! (Hey!, 2001), Štafeta hvaležnosti (Relay of Gratefulness, 2005), Dvojnovidni (Double-sighted, 2012) și Kresnièke (Fireflies, 2012). După ce a câștigat primul concurs slovenian de slam din 2003, a înregistrat unul dintre poemele sale pentru debutul lui N’toko cu albumul Cesarjeva nova podoba (Emperor’s New Clothes, Nika) din 2003. În plus, multe poeme au obținut o voce în piesele de teatru, printre care cea a Mojcei Simoniè, intitulată Ženska (Woman, 2010), în timp ce DOST! (ENOUGH!) a servit drept acompaniament muzical în piesa Nepozabne (The Unforgettable, Caffe Teater, 2010). În 2007, Katja a obținut premiul Zlata ptica pentru literatură.

 

 

DEVENIND OM

 

Probabil mogoče peut-être dacă eram un înger če bi bila înger que si

j’étais ange da sam anđeo

ar fi fost mai ușor pentru mine să mă înțeleg bi se lažje shajalo il serait plus

facile pour moi à vivre

bilo bi puno jednostavnije, in razumelo et à comprendre i razumljivije să înțeleg şi dacă

eram uman ali če bi bila človek ou si j’étais homme ali nisam

Vreau să știu totul,

totul despre mine, despre tine, despre toți oamenii care vor trăi,

despre

trubaduri îngropați,

Vreau să vorbesc toate limbile și să discut cu fiecare

ființă umană în fiecare noapte.

Vreau să mă culc cu fiecare bărbat, fiecare femeie, vreau să merg

pe fiecare cărare pe care ritualurile

de la marginea drumului nu au fost făcute

de mulțimile de trecători morți.

Vreau să mă întorc printre copii și printre familiile delfinilor, dar

chiar înainte de asta, vreau

să reflectez la lucruri dintr-un punct de vedere rațional

facem dragoste cu inimile noastre ca şi cum ele

s-ar întinde dincolo de jumătatea Pământului.

Vreau să mă contrazic cu mine și să devin acel gen de om

care este necesar să fiu,

corespunzător, o persoană a multor direcții, capabilă să meargă în orice papuci,

care sunt la îndemână, uitându-se prin ai mei şi ai tăi ochi, în vreo clopotniță ori în mijlocul

pământului sau al cerului, dar niciodată al intenției contrare.

 

Vreau să devin uman, ca să plec aiurea în orice direcție, dar

niciodată spre intenția contrară.

Pentru că eu fac ceva aici fără să mă concentrez pe bune

pe ce sunt sau fac și de ce ceilalți sunt

cât mai bine conectați la decorul ăsta.

M-am născut și m-am plâns mereu tot timpul, luându-mă

de bună, aşa ca toți

tu și

problemele tale.

Mi se pare că ar trebui să încep să plătesc chirie, pentru că

modul în care trăiesc nu contribuie cu nimic la comunitatea

în care stau.

Iartă-mă dar prima dată m-aş ierta pe mine, prima

 

avem nevoie de un argument decent, ca să mă pot calma

faţă de o persoană din nou.

Să fiu o tipă care poate pleca aiurea

şi doar când voi fi în stare să plec.

 

 

aprilie 2005

 

AD APTA

 

Borăsc litere triste și nervoase.

Am borât săruturi oamenilor de care

nu știam nimic, i-am selectat după bănuiala

dubioasă că zilele astea se sărbătoresc 500 de ani de naivitate;

e rău dacă nu înveți din neajunsul altora;

uită-te la felul în care suntem cu toții acum; eu și ei și

Scufița Roșie;

adaptează-te sau mori, era scris într-o scrisoare aruncată de

Charles Darwin.

István zice că cea mai dezvoltată specie e capabilă de

subordonarea

alteia. Eu zic că cea mai dezvoltată specie e cea mai fericită.

(Presupunând că nu e necesar să definim fericirea pentru că ea este

secretată

sub formă de hormoni.)

Totu-i despre shopping. Pentru mine, nu-i important

ce contează pentru cineva, dar cât timp pierde cineva

dacă încearcă magazinul ăsta. Pentru István, par o

puicuță dulce proastă, pentru că mă tulbur prin exersatul

obiceiurilor mele.

Dar eu cred că puicuțele proaste și dulci sunt alea care se chinuiesc

să adune

una din cele 10 sau 15 cele mai mari colecții de produse din

NINfactory.

Ne strigă Frații Mici. Ce drăguț. Romanii ne-ar fi numit

barbari. Dar romani nu mai există deloc, corect? Și

cuvântul

barbar nu mai înseamnă nimic. Onoare e un fapt istoric,

Indienii sunt doar copii și delfinii sunt animale. Și coincidență

este că

toți sunt puternici. Și toată lumea e nevinovată, până când cel mai

deștept

dintre noi dovedește vinovăție. Și acei oameni câştigA250se.

Nu trebuie să fie o coincidență să vezi că suntem

controlați

de o mână de tâlhari și hoți care au fost cărați pe Niña,

Pinta in Santa Maria într-o

imensă anarhie împotriva

Indiei.

Copii.

 

SUNTEM NOI

statul, ești tu,

extazul

sunt eu.

 

 

EA ZICEA CĂ TIMPUL

Ref.: timp de 2000 de ani predicatorii ne-au învățat duminicile

și viața în celelalte zile.

Testul e aici

și doar câteva națiuni tribale ştiu ziua;

doar câteva națiuni tribale își amintesc

că nu putem păcăli Cosmosul ignorându-l,

că astăzi e o încercare și suntem doar pe jumătate pregătiți

mama cankarescă Pământul nu are nicio intenție să ne ferească

de așteptare

dacă

ceva va veni sau nu

din ce ZICEAM noi că ar fi

Ref.: timp de 2000 de ani pastorii ne-au învățat duminicile

și viața în celelalte zile.

Și acum devenim din adolescenți oameni

sau nu

alegerea este

a ta

a mea

a ei etc.

Niciun profesor nu poate ajuta.

La început era cuvântul

și începutul e gata

și acum e timpul

pentru acțiune

și prin asta nu mă refer la reduceri de iarnă

ci prin asta, mă refer

că prin cuvântul ORICUM toate înțelesurile au fost pierdute

între timp

of, scuuze daisy,

chiar șicupropriimeiochi nu contează

paradisul e vândut la fiecare colț de stradă

dacă totul arată ca în paradis

de ce arde ca naiba

 

traducere din engleză de Elena Boldor