N-a fost să fie
vorbesc cu vacile
vorbesc cu oile
din casă, de obicei
urmăresc lunga migrație a gâștelor de zăpadă
sau turma care decide prin vot
următorul loc de înnoptat
bucăți de ploaie pe jos
acum corpul își amintește ceea ce mintea a uitat
noaptea înstelată
optimistă
regeneratoare
dragostea pierdută
dar nu de tot
Florile mă țin în picioare
frunza asta încă verde
atinge pielea de găină mică
ce senzații ajung la ea
ce înțelegeri se stabilesc
sau câte organe noi se configurează
informațiile pe care plantele le au
despre păsări le vreau și eu
înăuntru, în pădure
flori de zăpadă mă ajută să mă fac bine
pe mine și pe puiuț
Drum bun
dorm cu un trandafir mic
de dantelă la chiloți
de când mă știu
sunt și eu o combinație de alb
o oaie nedumirită iarna pe deal
o pasăre care nu se mai simte confortabil
în vechiul ei cuib
tocmai când să mă pregătesc de drum
trei găini au intrat în grădina de legume
ademenite de cântecul îndepărtat al geobionților
pe care toată planeta îl ascultă
și pe care l-am auzit și eu
cel mai tare pe 24 iunie
când tu ți-ai luat alt corp, de pasăre
și ai făcut peste fântână cercuri, arcuri
Toamnă – iarnă
sunt pene în copac
pietre în copac
sopârle în sus și în jos
umbre sub și deasupra
mult praf în copac
înăntrul meu e un anotimp care
a transformat toate frunzele in praf
la constelații am vorbit cu tine
a fost mai bine decât în vis
mai bine decât orice oriunde
deasupra copacului sunt și mai multe plante
A fost să fie
miros de vâlvătaie în soare
nu știu ce-ai fost și niciun vis
nu vine să-mi arate
sau nicio soră să mă întrebe
de ce strâng floricele an de an
pentru invizibila miriam
mai mică ai fost decât o piatră mică
un secret al vieții infra
ce fel de acolo se întâmplă
dacă aici am rămas doar eu
în ochiul furtunii, în gura speranței
de câte ori am crezut că e finalul,
eu nu mai cred
Haide, lună
ridică din pământ dorințele uitate
care au trecut din corp în corp încă o dată
trezește fata care cere în somn de toate
în timp ce ceasul rău sub ea se zbate
e-a nu știu câta pernă întoarsă și-nvârtită
un căscat coboară rapid în subteran
o mână duce lui morfeu, pe tavă aurită
vise mari de fată, sirop de măghiran
cine nu îngână cântecul de lună veche
morfeu cu a lui stăpână sigur da
noapte de noapte fix ca o pereche
noroc că ceasul rău nu poate să dureze
noroc că visele în corp sunt vii
fac farmece de zi pe inimile treze