Autoportret în oglinda convexă (37)
Cynthia Zarin (n. 1959) este autoarea a numeroase cărți pentru copii, cărți de nonficțiune, precum și a nouă cărți de poezie. Cu o carieră îndelungată în jurnalism (a fost, printre altele, colaboratoare a The New Yorker), Zarin se remarcă prin interesul pentru faptele și scenariile aparent banale, care sunt, însă, de fiecare dată explorate printr-o perspectivă proaspătă, prin intermediul detaliilor care sunt adesea trecute cu vederea.
Flori
Azi-dimineață urcam scările
din bucătărie, cu frumoasele tale
flori în mână, florile
pe care mi le-ai adus aseară, cale
și încă ceva, nu știu
exact cum să le numesc, flori albe,
desigur că nu aveai de unde să știi
că au trecut ani de când n-am mai cumpărat
flori albe – dar acum ai făcut-o tu
și iată-le din nou aici. Duceam
florile tale și o ceașcă de cafea
și o geantă moale galbenă și o carte
de poezii a unui poet chinez, în
care tocmai citisem cuvintele „vino
sau du-te, doar nu mai sta acolo
în ușă,” ca de obicei
căram prea multe lucruri, ai
fi râs dacă m-ai fi văzut.
Mi se părea deosebit de important
să nu vărs cafeaua, cum fac de
obicei, în timp ce viram pe scări
în jurul spiralei, de parcă
urcam înăuntrul unei cale.
Nu știu cum să țin toată
frumusețea și durerea din viața mea.
Vaza albastră
Pentru că îți place să dormi cu draperiile trase,
în zori m-am ridicat și am strâns mai bine catifeaua.
Te-ai trezit, apoi ți-ai așezat la loc mâna pe șoldul meu,
patul un vas în răsucita scufundare a somnului
val pe val, până când, ca raza unui far,
a traversat camera: vaza dintre
ferestre scânteind brusc, ca de un spirit
posedată, din privirea ei albastră de-ametist.
Ce-i aia? ai întrebat. O alunecare a luminii, neîmblânzită,
preschimbase vaza într-o minge de cristal,
ai cărei ochi albaștri ne priveau înapoi, uimiți, doi
somnoroși speriați, ținându-se în brațe,
în timp ce ziua se îmbina cu marginea stinsă a nopții,
rătăcind între timpul trecut și viitor,
o lună albastră preț de o clipă prinsă în safirul
ei ciobit – o dragoste durabilă, mai mult sau mai puțin.
Cântec
Inima mea, porumbelul, melcul meu, pânza mea,
dințișorul meu de lapte, umbra, vrabia, unghia,
pisică-floare și gard îmbobocit, rădăcină
de mătrăgună pusă acum în pat, cochilie, din mare unduire,
lamantin, smarald strălucind înapoi spre mine,
nucșoară, gutui, frunză și os de ceai, țiteră,
chimval, xilofon; hârtie, foarfecă, apoi
iată și piatra – Cine nu intră pe ușă
ca să se întoarcă roata?
Traducere și text introductiv de Alex Văsieș