Poeme de Cynthia Zarin

Poeme de Cynthia Zarin

Autoportret în oglinda convexă (37)

Cynthia Zarin (n. 1959) este autoarea a numeroase cărți pentru copii, cărți de nonficțiune, precum și a nouă cărți de poezie. Cu o carieră îndelungată în jurnalism (a fost, printre altele, colaboratoare a The New Yorker), Zarin se remarcă prin interesul pentru faptele și scenariile aparent banale, care sunt, însă, de fiecare dată explorate printr-o  perspectivă proaspătă, prin intermediul detaliilor care sunt adesea trecute cu vederea.

 

Flori

 

Azi-dimineață urcam scările

din bucătărie, cu frumoasele tale

flori în mână, florile

pe care mi le-ai adus aseară, cale

și încă ceva, nu știu

exact cum să le numesc, flori albe,

desigur că nu aveai de unde să știi

că au trecut ani de când n-am mai cumpărat

flori albe – dar acum ai făcut-o tu

și iată-le din nou aici. Duceam

florile tale și o ceașcă de cafea

și o geantă moale galbenă și o carte

de poezii a unui poet chinez, în

care tocmai citisem cuvintele „vino

sau du-te, doar nu mai sta acolo

în ușă,” ca de obicei

căram prea multe lucruri, ai

fi râs dacă m-ai fi văzut.

Mi se părea deosebit de important

să nu vărs cafeaua, cum fac de

obicei, în timp ce viram pe scări

în jurul spiralei, de parcă

urcam înăuntrul unei cale.

Nu știu cum să țin toată

frumusețea și durerea din viața mea.

 

 

Vaza albastră

 

Pentru că îți place să dormi cu draperiile trase,

în zori m-am ridicat și am strâns mai bine catifeaua.

Te-ai trezit, apoi ți-ai așezat la loc mâna pe șoldul meu,

patul un vas în răsucita scufundare a somnului

val pe val, până când, ca raza unui far,

a traversat camera: vaza dintre

ferestre scânteind brusc, ca de un spirit

posedată, din privirea ei albastră de-ametist.

Ce-i aia? ai întrebat. O alunecare a luminii, neîmblânzită,

preschimbase vaza într-o minge de cristal,

ai cărei ochi albaștri ne priveau înapoi, uimiți, doi

somnoroși speriați, ținându-se în brațe,

în timp ce ziua se îmbina cu marginea stinsă a nopții,

rătăcind între timpul trecut și viitor,

o lună albastră preț de o clipă prinsă în safirul

ei ciobit – o dragoste durabilă, mai mult sau mai puțin.

Cântec

 

Inima mea, porumbelul, melcul meu, pânza mea,

dințișorul meu de lapte, umbra, vrabia, unghia,

pisică-floare și gard îmbobocit, rădăcină

de mătrăgună pusă acum în pat, cochilie, din mare unduire,

lamantin, smarald strălucind înapoi spre mine,

nucșoară, gutui, frunză și os de ceai, țiteră,

chimval, xilofon; hârtie, foarfecă, apoi

iată și piatra – Cine nu intră pe ușă

ca să se întoarcă roata?

Traducere și text introductiv de Alex Văsieș

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.