Banca viitorului
Viața-mi grea, s-o asigur, depunând-o
la Banca Viitorului, cu multă
dobândă n-o să m-aleg.
Că are mult capital, mă îndoiesc.
Și am început să mă tem că la prima criză
s-ar putea să-și sisteze plățile.
Ianuarie 1896
Eternitate
Indianul Arsunas, rege blând și filantrop,
detesta măcelul. Nicicând n-a purtat războaie.
Dar zeul fioros al războiului n-a mai putut răbda –
(faima îi scădea, templele îi erau goale) –
și se năpusti în palatul lui Arsunas, mânios.
Regele s-a speriat și i-a spus: „Mărite zeu
să mă ierți dacă nu pot să-i iau omului viața”.
Cu dispreț zeul răspunse: „Te socoți cumva mai drept
decât mine? Nu te lăsa amăgit de vorbe.
Nici o viață nu este luată. Să știi de azi înainte:
nimeni nu s-a născut și nimeni nu moare.
Noiembrie 1895
Decembrie 1903
Și dacă de dragostea mea nu pot vorbi –
dacă nu spun de părul tău, de ochi, de buze,
totuși chipul ți-l păstrez în suflet,
sunetul glasului ți-l păstrez în minte,
zilele de septembrie ce-mi răsar în vise
dau formă și culoare cuvintelor și frazelor mele,
orice temă aș trata, orice gând aș rosti.
Ianuarie 1904
Dușmanii
Pe Consul, trei sofiști au venit să-l salute.
Consulul îi pofti să se așeze lângă el.
S-a arătat cu ei prietenos. Apoi le-a zis,
glumind, să fie cu grijă. „Faima
naște invidii. Rivalii scriu. Aveți dușmani”.
Unul din cei trei a răspuns grav:
„Dușmanii noștri de azi nu ne vor face nici un rău.
Mai târziu vor veni dușmanii noștri, noii sofiști.
Când vom fi neputincioși, într-o stare jalnică
iar unii dintre noi vor fi în Iad. Cuvintele
și faptele noastre de azi vor părea ciudate
(chiar comice) căci dușmanii își vor schimba felul de a scrie,
ca stil și tendințe. Nici noi n-am făcut altfel,
eu și ei, schimbând atât de mult trecutul.
Ce am făcut, și frumos și adevărat,
dușmanii noștri vor prezenta ca prostesc și inutil,
spunând din nou același lucru (și fără efort).
Așa cum și noi am spus cuvintele vechi altfel”.
Noiembrie 1900
Teofil Paleologul[1]
Acesta e ultimul an. Al ultimului
împărat al grecilor. Dar, despre care,
cât de trist se vorbește, din păcate!
În disperarea lui, în durerea lui,
Kir Teofil Paleologul spune:
„Mai bine mort decât viu”.
Ah, Kir Teofil Paleologul,
cât nenoroc pe neamul nostru și câtă durere
(câtă silă de nedreptate, și prigoană)
în aceste cinci cuvinte tragice!
Martie 1903
Tulburare
Sufletul meu în mijlocul nopții
e confuz și abătut. În afară,
în afara lui se consumă viața.
Și el așteaptă zorii nesiguri.
Și eu aștept, mă consum, și mă plictisesc
în el și cu el.
Martie 1896
În românește de Aurel Rău
[1] Teofil Paleologul, matematician și filosof, o rudă apropiată a lui Constantin Paleologul Dragases, ultimul împărat din Mistra. Morți amândoi în asediul Constantinopolului, în 1453, în cursul ultimului asalt al turcilor. Lui i se încredințase apărarea uneia dintre porți, fiind ucis în ultima bătălie din 1453.