Poeme de Adrian ALUI GHEORGHE

Poeme de Adrian ALUI GHEORGHE

Provincia, mod de supraviețuire (întrebuințare)

Calculează mereu care mai e distanța

până în capitală, pe jos, cu trenul

sau cu mașina personală

în kilometri sau în ani lumină,

în talent irosit sau în capacitate de adaptare

la condițiile cu totul speciale;

nu-i rău în provincie, sunt tot felul de avantaje,

cunoști pe toată lumea,

ești cunoscut de toată lumea,

scrii ce vrei, când vrei,

poți și să tragi chiulul

că până la urmă te poți rata

mai bine și mai sigur

ca un masochist blazat

cu satisfacția că i-ai făcut-o vieții

care prea te dăduse în urmărire;

deși fiecare îți spune

cât de bine se simte în urbea natală,

până la urmă are o poveste cum a pierdut

în ultima clipă

trenul care pleca spre capitală;

poeții din provincie sunt un pic mai scorțoși

decât sunt poeții în general,

vor să li se vadă talentul prin toate fisurile,

sunt și stângaci, pentru ei vodka are același gust

indiferent de proveniență,

se îmbracă în costumul puțin cam larg (strâmt)

pe care l-au mai purtat doar la înmormântarea

ultimului primar din urbe,

nu le stă rău deși parcă înoată

prin el în căutarea unui țărm

pe care să nu fi ajuns picior de cititor;

au rămas în provincie

(mai spun din când în când,

mai ales când se întâlnesc poet din provincie

cu poet din provincie, la o bere)

fiindcă au pierdut trenul de întoarcere în lumea bună,

s-au căsătorit între timp

au familii destul de înțelegătoare

care îi feresc de sentimentul

că viața este în integralitate

un prilej de ratare;

și până la urmă și Dumnezeu,

în provincie,

e mai îngăduitor

face concesii mărunte

pentru fiecare muritor,

așa cum face guvernul

supraviețuitorilor din zonele defavorizate;

există, ce e drept și avantaje,

poți să devii cetățean de onoare

al orașului/ comunei / satului

mult mai ușor,

pentru asta primarul inaugurează

eșarfa nouă, cu tricolor,

iar toamna

când cade frunza de arțar

urechea inimii aude foarte, foarte clar

țipătul frunzei

izbindu-se de trotuar.

Piatra Neamț, 2 iunie 2022

 

Orașul meu

 

Nu există oraș mai fru

ca orașul meu,

aici a avut domiciliu forțat,

o vreme, Dumnezeu;

Și cetățenii sunt fru

e ceva ciudat,

fiecare iese în lume

trecând prin celălalt;

Când vor să afle ceva

rostogolesc un măr,

care și putrezește

până la adevăr;

Nu există oraș mai fru

ca orașul meu,

aici a avut domiciliu forțat,

o vreme, Dumnezeu.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.