Se ştie că, în intervalul 1950-1961, rolul de inspiratoare a poetului Lucian Blaga l-a avut Elena Daniello, soţia profesorului universitar şi academicianului Leon Daniello, al cărui nume îl poartă în prezent un cunoscut spital din Cluj-Napoca. Acest rol al Elenei Daniello în viaţa lui Lucian Blaga este recunoscut de însăşi Dorli Blaga: „Cred că ea (Elena Daniello, n. I.R.) i-a oferit ce îi trebuia atunci: înţelegere, o atmosferă calmă, destinsă, un fel de oază de linişte. Unele trăsături ale personajului Ana Rareş, din roman, îi aparţin, dar nu toate.” (Dorli Blaga, Tatăl meu, Lucian Blaga. Humanitas, Bucureşti, 2012, p. 41-42).
Scrisorile de faţă (alese dintre cele 101 scrisori păstrate, trimise de poet muzei sale) au o valoare în sine, dincolo de conţinutul lor interesant. „De la un scriitor mare – spunea Şerban Cioculescu – cel mai neînsemnat document în aparenţă are semnificaţia lui «revelatorie». A ţine sub obroc, în colecţii particulare, închise, asemenea comori de informaţie, e un risc pe care istoricul literar nu-l acceptă. Cine ne garantează că acela, care ridică pretenţia ca numai piesele inedite cele mai revelatorii să fie publicate, nu va pierde el însuşi, din propria lui colecţie, tocmai semnificativul?” (Bazil Gruia, Blaga inedit: amintiri şi documente. Dacia, Cluj-Napoca, 1974, p. 4).
Ceea ce spunea un alt critic literar, Simona Cioculescu, editoarea schimbului epistolar dintre Lucian Blaga şi ce-a de-a doua lui muză, Domniţa Gherghinescu-Vania, este cu atât mai valabil în cazul corespondenţei lui Blaga cu Elena Daniello: „Un model am putea găsi – spre a nu rămâne fără un punct de reazim – în magnifica corespondenţă dintre Suzette Gontard (Diotima) şi Hölderlin. Şi acolo, ca şi aici, fixaţi în destine ce nu le-ar fi îngăduit altă apropiere decât cea spirituală, cei doi îndrăgostiţi ard în spirit, mai pur, mai înalt şi mai acut decât dacă soarta nu ar fi pus între ei depărtarea şi interdicţia imediatei cunoaşteri.” (Simona Cioculescu (ed.), Domniţa nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga – Domniţa Gherghinescu-Vania. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 1995, p. 5-6).
Într-un articol din revista Apostrof, intitulat Fondul de manuscrise blagiene din colecţia dnei Elena Daniello (în Apostrof, anul XXII, nr. 4 (251), 2011, p. 3), scriitoarea Marta Petreu se întreba: „Vor avea oare aceste fastuoase scrisori de dragoste în amurg soarta fastă a scrisorilor lui Eminescu şi Veronica Micle, vor fi ele recuperate cândva, vreodată, şi publicate în România? Aş vrea sã fie aşa!” Iată că visul acesta se împlineşte în acest an, când văd lumina tiparului toate scrisorile cunoscute, adresate de poet inspiratoarei sale.
Prin generozitatea Doamnei Helene Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, care trăieşte în Germania, aceste scrisori văd acum lumina tiparului, ca un omagiu postum adus celor doi prieteni, la 62 de ani de la moartea lui Blaga şi la 13 ani de la cea a Elenei Daniello.
Cu mici excepţii, scrisorile erau nedatate şi nesemnate, din motive „de discreţie”, crede Ovidiu Pecican. Dincolo de justificata discreţie, poetul parcă dorea să le scoată din cotidianul mărunt şi să le confere spectrul veşniciei. De aceea, tipărind aceste scrisori, cea mai mare provocare pentru editori a fost orânduirea lor cronologică.
Să mai precizăm că Ovidiu Pecican a publicat, împreună cu alţi colaboratori (Liviu Maliţa, Ioan Milea, Mircea Ţicudean, Liana Râşcu), în revista Apostrof, în nr. 3-4, 1991, şi nr. 5, 1991, 5 scrisori din lotul celor 101. Tot domnia sa a realizat un interviu cu Elena Daniello, datat „Cluj, 17 septembrie 1991” şi apărut în Apostrof, anul XXII, nr. 7 (254), 2011, p. 13; reluat în vol. Ovidiu Pecican, Câteva din secretele romanului „Luntrea lui Caron”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, p. 175-188, interviu care va fi reluat, cu acordul autorului, în cartea aflată în pregătire.
Publicăm în Steaua aceste scrisori şi ca un semn de gratitudine, faţa de ilustra reviste, care, în perioada în care cel mai mare scriitor român al secolului XX era ostracizat din cultura noastră, a făcut eforturi mari (prin A. E. Baconski şi Aurel Rău), pentru a-l integra pe creator în cultura de care aparţinea, dar fără succes, din cauza condiţiilor politice ale vremii.
Ilie Rad
I. „Să-ți mai spun cât de tare Te iubesc?”
[Cluj, 8 iulie 1952, trimisă la Băile Felix]
După-amiaza, pe la ora trei, când toți ceilalți sunt plecați, eu continuu a rămânea în birou1. E singurul ceas, când pot să fiu singur cu Tine. E o oră magică, în răstimpul căreia pot realiza acest „cu Tine”, căci această oră era de obicei ora somnului, și acum am prefăcut-o în ceva mai adânc și mai intim chiar decât somnul – în ora visului.
Întind mâna. Da, ești aici. Și nu trebuie să încheg nicio frază. Cuvinte izolate, dar dense ca lumile, îmi vin în gură, despre Tine, despre aroma spre care toate drumurile duc. (Așa cum, mai de mult, toate drumurile duceau la Roma2.) (Jocurile de cuvinte sunt cel mai adesea neserioase, dar acesta e grav și cu temei, căci l-am făcut involuntar. Acesta e cu rădăcini psihanalitice.)
Să-ți mai spun cât de tare Te iubesc?
Note şi comentarii
- În 1952, Lucian Blaga îşi avea biroul într-o sală din clădirea Bibliotecii Centrale Universitare, care s-a numit ulterior „Bârlogul lui Faust”, pentru că acolo a lucrat poetul la traducerea capodoperei lui Goethe.
- Expresia Toate drumurile duc la Roma își are originea în latinescul Mille viae ducunt homines per saecula Romam, care, în limba română, s-ar putea traduce „O mie de drumuri vor conduce întotdeauna oamenii la Roma”. Această celebră frază i-a aparținut lui Alian de Lille, teolog și poet francez, care a folosit-o în lucrarea sa, intitulată Liber Parabolarum. Cuvintele fac trimitere la „Milliarium Aureum”, care era un punct specific al Romei, din care porneau toate drumurile. Ulterior, din acest punct, drumurile au fost construite ca spițele unei roți.” (Mihai Marcovescu, De unde provine expresia „toate drumurile duc la Roma”, în Libertatea, 12 ian. 2023. Poetul face aluzie şi la propria lui poezie, Toate drumurile duc.
II. „În miezul acestor zile stăruie făptura ta mică de basm”
[Cluj, noiembrie 1954, după plecarea poetului din Sibiu]1
Îmi pare rău că o cortină de ceață s-a așezat desigur și la Sibiu, peste peisaj, întunecând Dumbrava și locul, care a transformat gâștele în lebede. Dar cortina aceasta nu s-a putut și nu se va putea niciodată lăsa peste amintirea zilelor supreme ale anului2. În miezul acestor zile stăruie făptura ta mică de basm, care, într-un moment minunat al evoluției ei, a schițat intenția de a deveni căprioară și-apoi, la gândul că se va întâlni cu un poet-om, s-a răzgândit și a devenit ceea ce trebuia să devină, ca totul să fie bine pe pământ.
Pentru mine, acest „bine pe pământ” a luat întru totul înfățișarea ta. Și sunt fericit în fața chipului tău, că nu-mi doresc nimic alt[ceva] decât să ți-l tot urmăresc: tu, întrupare a Nuanței și a Grației.
Note şi comentarii
- Datarea şi precizarea sunt făcute de Elena Daniello. Au fost amândoi la Sibiu, poetul a revenit la Cluj, iar Elena a mai rămas în Sibiu.
- Lucian Blaga considera că „zilele supreme ale anului” sunt zilele în care cei doi îndrăgostiţi erau împreună.
III. „Singurul izvor de viață este prezența ta. Doamne, ce-ai făcut din mine?”
[Cluj, 1-15 octombrie 1957, trimisă la Băile Felix]1
Am avut câteva zile de agitație cu chestiunea lui Ion2. E de necrezut ce intrigărie e-n viesparul de pe Kogălniceanu3. Dar nu m-am lăsat. Chestiunea căzuse. Dar am pus-o iarăși pe picioare. Astăzi pleacă propunerea la București.
Tot astăzi aflu că legea voastră4 nu se va mai aplica. Pregătirile numai, au produs grave încurcături. Zvonul de neaplicare e zvon, dar insistent.
În absența ta – mă conving încă o dată că sunt un tip melancolic. Clujul este pentru mine într-adevăr o rană. Singurul izvor de viață este prezența ta. Doamne, ce-ai făcut din mine?
Note şi comentarii
- Scrisorea este nedatată şi nesemnată, dar logica arată că a fost trimisă de Blaga la Băile Felix, unde se afla Elena, în intervalul 1-15 octombrie 1957.
- Ion Gheorghe, profesor de limba franceză la Universitatea „Victor Babeş”, era soţul Georginei Gheorghe, nepoata poetului, pentru care Blaga intervenea spre a-l ajuta în rezolvarea unei probleme legate de promovarea didactică.
- Pe str. Kogălniceanu era sediul Universităţii „Victor Babeş”.
- Probabil o lege privind statutul cabinetelor stomatologice.
IV. „Scumpa mea, viața mea! Până când? Până când?”
[Cluj, 1-5 octombrie 1957, trimisă la Băile Felix]1
Zilele trecute fata2, ce crește ca un ulcior pe roata olarilor3, mi-a spus că cineva a plecat spre cuibul de lebădă cu viteza noului satelit (8 km pe secundă)4. La auzul acestei vești am spus, așa, singur, bătut de vânt: „Măi, măi, aleargă fiziologia cu limba scoasă!”. Cred că am tras și o înjurătură.
În orice caz, îmi venea să alerg ca vita arsă cu fierul roșu. Și-mi venea să urlu: „Scumpa mea, viața mea! Până când? Până când?”
Și am gândit urât chiar și despre Tine, în timp ce din mine țipa dragostea.
Note şi comentarii
- Scrisorea este nedatată, dar logica arată că a fost trimisă de Blaga la Băile Felix, unde se afla Elena, în intervalul 1-15 octombrie 1957.
- Rodica Daniello, fata Elenei Daniello.
- Imaginea aceasta o vom întâlni în poezia Mică odă unei fete, care i-a fost dedicată Rodicăi Daniello.
- Blaga face aluzie la Sputnik 1, primul satelit artificial din lume, lansat de Uniunea Sovietică, la 4 octombrie 1957.
Note de Helene Rodica Daniello și Ilie Rad
(Din volumul, aflat în pregătire: Lucian Blaga, „Plin mi-e sufletul meu de tine, plin”. Scrisori către Elena Daniello. Cu o Introducere de Dr. Helene Rodica Daniello. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Helene Rodica Daniello şi Ilie Rad. Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2023).