Leul albastru

Leul albastru

Cu acest titlu al unei nuvele celebre în epocă, scriitorul Dumitru Radu Popescu este omagiat acum la împlinirea vârstei de 85 de ani de noi, redactorii celor trei generații ale revistei Steaua. Drumul lui literar a început aici, de la această publicație, bine cotată, unde D.R.P. a fost corector. Nu după mult timp, devenind un prozator și dramaturg cunoscut și apreciat, va fi numit redactor-șef al săptămânalului Tribuna. Aici încurajează un grup de tineri prozatori, Marcel Constantin Runcanu, Tudor Dumitru Savu, Vasile Sălăjan, pe care-i și angajează în redacție, să se afirme, sprijinindu-i să-și publice primele volume la Editura Dacia. Și alte nume ca Adrian Popescu sau Petru Poantă beneficiază în acei ani de sprijinul lui. Ales președinte al Uniunii Scriitorilor într-o perioadă extrem de dificilă, Dumitru Radu Popescu trebuie să se fi simțit între ciocan (PCR) și nicovală (breasla scriitoricească). A încercat mereu să medieze între forțe contrarii, între putere și colegii de scris, nu doar în cazul lui Mircea Dinescu, protestatar, semnatar al unui atac anti-Ceaușescu în ziarul francez Libération. După 1989 s-a retras din viața publică, dar a fost la fel de productiv literar; eseuri, piese de teatru, poezii sunt mărturiile unui autor modern, complet, solid. Chemat la Academia Română, a contribuit la apariția multor cărți valoroase ca director al editurii respectivei instituții. Numeroasele premii, ale Uniunii Scriitorilor, Academiei, mai recent prestigiosul premiu național Ion Creangă, răsplătesc unul dintre marii noștri prozatori, cu care suntem mândri că putem fi contemporani.

Între titlul simbolic de Leul în iarnă și Leul albastru, ne-am decis greu pentru cel de al doilea. Clasicizarea prozatorului și inventivitatea lui nu pot fi separate ușor la DRP. Un reper valoric și un om minunat.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.