În cheia lui ca și cum

În cheia lui ca și cum

În cazul romanului realist, mai mult decât într-al altor convenții artistice, mediul e stilul. Nu în sensul în care Marshall McLuhan spunea că mediul (de comunicare) este mesajul, ci chiar pe dos: realismul cere adecvare reproductivă. De aceea, dacă lumea despre care scrie un prozator este mizerabilă, larvară, plină de mocirlă, romancierul realist o va reda ca atare, înregimentându-se volens-nolens în contingentul autorilor naturaliști. Dacă privirea sa va decupa o zonă de realitate ferită de excese, ceea ce va rezulta va fi, probabil, o carte despre „locul unde nu s-a întâmplat nimic”. Dacă, în fine, va alege să scrie despre sfera marilor împliniri, despre înalta societate sau omul care a răzbătut dincolo de toate impedimentele, volumul ce va ieși la iveală va fi mai puțin creditabil ca literatură realistă, fiind expediat instinctiv de cititorul cu o anumită experiență a vieții pe raftul cu literatură comercială, cu narațiuni motivaționale sau cu panegirice dubioase.

Scriind Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, romanciera târgumureșeană Alina Nelega, voce optzecistă cu referințe în materie de jurnalism, dar și de proză (romanul Ultim@ vrăjitoare, 2001) și dramaturgie, izbutește să acopere primele două rețete, căci lumea și personajele ei rămân prinse în mâzga penuriei dictaturii din ultimul deceniu ceaușist, sordidul făcând casă bună cu frustrările și cu lipsurile, în timp ce peisajele geografice și sociale prin care își plimbă protagoniștii se recomandă ca niște locuri unde nu se petrece mai nimic. Firește, la mijloc este o iluzie cultivată de prozatoare în perspectiva lui als ob, căci în roman nimicul ia forma unor întâmplări care, în succesiunea derulărilor temporale, se vădește a fi însuși destinul mâzgos și cam trivial al celor prinși în pânza narațiunii.

Alina Nelega are darul surprinderii atente a detaliului, cu o memorie a anilor 1980 cu adevărat remarcabilă. Mediile prin care își plimbă eroii lipsiți de eroism, bieți tineri intelectuali în curs de formare iar apoi luptând cu împrejurările vieții, sunt credibile, fie că este vorba despre redacția unei reviste studențești, fie că se evocă restaurantul scriitorilor ori că se intră în intimitatea unei familii cu două sau chiar trei generații. Tema gay – purtând amprenta unei preocupări pentru corectitudinea politică sau a interesului pentru lărgirea spectrului de interese din proza românească tradițională – se adaugă pentru a marca, probabil, o dată în plus, diferența dintre protagoniști și mediu, inaderența lor. Transilvania, cu amestecul ei de români și maghiari, oferă prilejul reiterării unor teme încă delicate, post-trianonice, dar marchează plauzibil și conviețuirea nebeligerantă instalată prin partea locului.

Scris bine, cu mână sigură, romanul Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat pare înrudit structural, ca mod de a privi, ca explorare a anumitor medii, cu filmul neorealist românesc de după 1989 (de la Marfa și banii la Poziția copilului), el însuși aflat în descendența neorealismului italian (de la De Sica la Rosselinni). Pe de altă parte, în peisajul literar românesc el ilustrează corespondentul relativ fidel, neinovativ, al prozei britanice a „tinerilor furioși” (de la Allan Silitoe la David Storey și retur). Cum literatura română actuală nu este nici un ostrov solitar în largul unor mări nefrecventate, nici o artă unică, izolată de toate celelalte, contextualizările semnalate mai sus subminează cumva, indirect, semnificația alegerilor prozatoarei. Ceea ce se inspiră din existența românească istorică nemijlocită devine un simplu caz adăugat unei cazuistici internaționale, iar convenția artistică pentru care s-a optat nu mai pare atât de sigur impusă de realitatea evocată, cât de lecturile și de reflecția culturală a romancierei. O asemenea lectură contextuală, greu de pus în paranteză sau de ignorat, erodează întrucâtva prospețimea și valențele textului, făcând din el încă un posibil caz – artisticește izbutit, de altfel, în bună măsură – al nevoii românești cvasi-eterne de… sincronizare, fie și întârziată, la Europa.

Într-o cronică recentă, Nicoleta Cliveț avea dreptate să observe că Alina Nelega pariază substanțial pe acuratețea memoriei. „Problema cu această memorie maximală este că se revarsă frecvent într-o scriitură aluvionară, care prea adună şi consemnează totul, asemenea camerei fixe dintr-un film românesc contemporan, înregistrând fapte de toată mâna, care prin simpla lor înmulţire nu se şi coagulează neapărat într-o viziune. Nu întotdeauna inventarul are şi forţă de sondare…” Într-adevăr, Alina Nelega pare că a ales calea unei narațiuni înrudite ca perspectivă cu maniera de a scrie a Gabrielei Adameșteanu în ciclul de romane al Letiției Branea (mai exact în cele două mai recente: Provizorat și Fontana di Trevi). Aceeași este tentativa de a face frescă socială prin intermediul câtorva voci protagoniste, recuperarea sensului istoriei în falie, prin acumulările evocatoare de detalii aparent secundare etc. Ceea ce se câștigă însă astfel în materie de carnație epică pare să se dilueze la nivelul sensului coagulant al întregului.

Marele merit al Alinei Nelega este că, autoare optzecistă prezentă, din păcate, prea intermitent pe piața noastră literară, ea își face un punct de onoare din evocarea deceniului „satanic” din finalul comunismului. Prea mulți optzeciști au practicat un anume evazionism, preferând textualismul și lăsându-i parcă lui Mircea Nedelciu onoarea surprinderii realității semnificative în cioburi de oglindă profund realiste în volumele lui de proză scurtă. Punând mult în pagină – după părerea Oanei Cristea Grigorescu – din propria acumulare biografică (romanciera și iubita ei, actrița adică omul de teatru, ar fi cele două chipuri ficționale ale autoarei dublu fațetate, observație la care adaug că procedeul a fost brevetat de romancierul Blaga din Luntrea lui Caron), scriitoarea preferă, cu un bun instinct, calea reconstituirii documentare, parcă, în locul însumării cu reverberații trimise spre orizonturi mai vaste. Nu e rău nici așa, iar cei care nu știu sau au uitat cum se putea trăi în România între 1981 și 1989 pot obține o cronică personalizată prin lectura romanului de față.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.