Fărâme decontextualizate

Fărâme decontextualizate

Nu o dată mi s-a spus că n-am dat atâta cât aștepta unul sau altul. Dacă aș fi făcut după dorința lor, desigur că n-aș fi tipărit niciodată aceste cărți, care mi s-au părut de o absolută necesitate pentru acel public bun și mare ce nu se manifestă prin scris. Am zugrăvit ce mi-a fost cu putință să văd și ce mi-a dat mâna să văd, călătorind totdeauna cu banii mei. Aș fi putut să fac foarte lesne capitole mari și trufașe din lămuririle de tot felul pe care le-am întrețesut cu povestirea și cu descrierea, dar sunt, desigur, prea bătrân pentru ca să mă pot hotărî a speria lumea cu știința sau cu talentul meu.

(1906)

Bunul simț plătește mai mult decât orișice erudiție, cade mai greu în cumpănă decât orișice talent. Talentul dezordonat și erudiția egoistă, acestea nu servesc la nimic ca să conducă în viață; ci bunul simț, pe care-l are orișice țăran, acesta este lucrul de preț și nu trebuie să fim inferiori oamenilor simpli pentru că am învățat, nu trebuie să ne pierdem fondul acesta de bun simț pe care ei îl au. Căci bunul simț aduce bună cuviință, aduce purtările frumoase. De aceea, țăranul român, având bun simț, are și «scaun la cap» și, «având scaun la cap», acesta îi dă în același timp o perfectă logică, îi dă și felul acela frumos de a se înfățișa, care nu este decât altă lature a unui bun simț.

(1901)

Se poate ca în curând să se alcătuiască alt volum din expuneri privitoare la viața femeiască din timpurile vechi. Mă gândesc la două alte cicluri: unul privitor la Biserică, în privința căruia mi-am luat și anumite îndatoriri pe care le voi îndeplini când voi avea cu cine sta de vorbă; altul despre oastea trecutului: dacă aș putea să țin la vreo societate de ofițeri sau la vreo școală un șir de conferinți cu acest subieect, aș fi îndemnat și mai mult a mă ține de o făgăduială pe care, altfel, între atâtea alte lucrări, aș putea s-o uit.

(1905)

„Când un popor este crescut cum trebuie, el merge către cultură sprijinit pe propriile sale mijloace, numai atunci biruința lui este adevărată și roditoare. Aceasta v-o spune un om crescut în casă de văduvă, în care nu eram singur, cu patruzeci de lei pe lună, pe urmă ridicați la 60 pentru toți, un om care și-a câștigat pâinea de la zece ani și care la treisprezece dădea lecții în capătul orașului, străbătând cimitirele ca să înceapă acasă la unsprezece, pregătirea lecțiilor, care ținea până aproape de ziua”.

(1936)

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.