Elke Erb (1938-2024)

Elke Erb (1938-2024)

Elke Erb, poetă și traducătoare germană, s-a născut pe 18 februarie 1938 în Scherbach/Eifel. S-a stins din viață pe 22 ianuarie 2024 la Berlin. Între 1957 și 1963 a studiat Germanistică, Slavistică, Istorie și Pedagogie. Mai târziu a lucrat ca redactor la editura Mitteldeutschen Verlag din Halle. După repetatele internări în spitalul de psihiatrie a decis să se mute în Berlin unde s-a întreținut din scris. Dintre cărțile publicate amintim: Einer schreit: Nicht! Gedichte und Geschichten/Cineva strigă: Nu! Poeme și povestiri (ed. Wagenbach, 1976), Kastantienallee … Gedichte und Kommentare/Aleea Castanilor … Poeme și comentarii (ed. Aufbau, 1987), Unschuld, du Licht, meiner Augen/Naivitate, tu lumină, a ochilor mei (ed. Steidl, 1994), Mensch sein, nicht/A fi om, nu (ed. Urs Engeler Edition, 1998), Freude hin, Freude her/Bucurie-n sus, bucurie-n jos (ed. Lyirkline, 2002, 2005) A obținut numeroase premii literare, printre care amintim: Premiul „Peter Huchel” (1988), Premiul „Heinrich Mann” (1990, împreună cu Adolf Endler), Premiul „Erich Fried” (1995), Premiul „Hans Erich Nossack” (2007), Premiul Roswitha (2012), Premiul „Georg Trakl” (2012), Premiul „Ernst Jandl” (2013) și Premiul „Georg Büchner” (2020). Traducătoare în limba germană a Marinei Țvetaeva.

Într-o discuție cu scriitoarea Christa Wolf, Elke Erb declară: Eu mă aflu în afara formei. Ceea ce este o șansăși în același timp un risc. Omenirea își asumă un risc în ceea ce mă privește, servesc drept risc. Despre poetă circulă păreri cum că experimentele ei lingvistice sunt de neînțeles. Dar cine se lasă prins de stilul ei plin de vitalitateși autoreflexiv descoperă o claritate a observației.

Elke Erb nu este o poetă vehementă, cu versuri nebuloase, nu vrea să răscolească cu patos și nici nu stăruie în sentimentalisme. Ea trece, în adevăratul sens al cuvântului, direct la subiect – care implică explorarea autobiografică.

În cele mai recente poeme ale sale adoptă un ton aerisit, din cauza, sau poate chiar datorită, propriei vulnerabilității. Elke Erb pare să se simtă în paradoxism ca acasă.

(fragment preluat din articolul Elke Erb: Despre asta e vorba aici. Poeme alese de Carsten Otte, publicat pe www.swr.de )


Poeme din volumul Gedichtverdacht/Prezumție de poezie, apărut în 2019 la editura roughbook, cu mulțumiri editurii.
 
Neașteptat
 
E de râsul curcii, dar dacă așa e, asta e,
acele discuții în care se face schimb de nume, titluri
și altele asemenea date demne de menționat
 
fără să ajungi la subiect
 
evaluări ce se disting printr-o unitate de măsură unică,
numărul de carate,
 
fără vreo explicație legată de propria persoană,
 
astfel încât, menționând monedele, să strălucești tu însuți,
 
asemenea discuții sunt purtate de bărbați,
afacerile sunt ceva masculin!
 
Îmi vine în minte afaceristul oriental, ager și viclean,
plin de viață, îmi vine bine, îmi sare în ochi
 
că vine mai devreme, cu două ore mai târziu decât am visat:
 
Înseamnă că am visat ceva astă-noapte sau?
 
Visele cu bărbați
mă conduc ori înspre relații cu bărbați
ori îmi clarifică distanța, care implică
motivul pentru care nu pot fi împreună cu ei.
 
(Trebuie neapărat să vezi literal ce e notat
în textul vechi din 28.2.79, prezența în scris,
 
complet literal: indiscutabil, fără îndoială,
precum lumea înconjurătoare, la fel și tu ... )
 
Distanța aceasta este menținută întotdeauna de bărbați.
În timp ce eu aștept deja bărbatul, de ex. întinsă într-un tufiș,
 
el trece în corpul unui afacerist de trabucuri, de vârstă mjlocie,
pe lângă mine și tufișul meu, rece.
 
Dar ziua n-am nicio treabă
cu vreun afacerist de trabucuri,
 
cu toate astea,
în urma visului, mă simt de parcă aș fi fost cu unul.
 
Visul clarifică, dovedește, explică, corectează.
(Și iar: Multe lucruri au sens laolaltă, lângăolaltă
în lipsa rivalității, îmbucurător.)
 
Corectura propriu-zisă este
transformarea răcelii mele în trezie
în căldură, trup și viață.
 
Se pare că gândul cum că afacerile ar fi ceva bărbătesc,
m-a surprins chiar și pe mine și obiceiuiul meu europenan
de a vedea bărbatul drept făuritor, m-a corectat astfel,
 
l-a pus în postură de afacerist (ceea ce e de râsul curcii),
dar tocmai asta m-a sedus,
 
așa că am putut crede, ce visasem ...
 
28.2.79/ adusă în 22.6.15
 
 
  
Când scriu nu,
dar în rest da, tocmai constat:
 
Mă tem
de corpul meu.
 
Oh, ce anume din mine
se teme?
 
Pe fundal, în sinea sa
îi e frică.
 
De ce?
Nu sunt în stare să mă impun
în fața propriului meu corp?
 
Asta e frica: Că ar fi un corp acolo.
Să trăiți, zice soldatul.
 
***
 
Da.
 
De ce interpretez ca și cum el ar vrea
să-mi conteste valabilitatea.
 
Nu e nimeni acolo.
 
Nu, și cu toate acestea el introduce o monedă.
El o introduce.
 
Devalorizarea banilor.
Și cu toate astea nu există.
Urmează să vină, un afacerist, va să zică.
 
Ah, în legătură cu asta
pot să mă port.
 
Nu, acolo sunt asigurată.
 
Bineînțeles. S-o luăm
pe asta!
 
(Asta chiar a fost la limită acum!)
 
20.12.2014
 
 
O slăbiciune spune
o părere
 
Eu spun / ea spune /
când & cum: nu vreau
ca dintr-o slăbiciune de fond
o părere spune o slăbiciune
o slăbiciune spune o părere
 
nu sunt de ajuns
conjuncturile se ridică fără încetare…
 
Mă regăsesc pe fugă față în față
fără argumente
 
Față în față cu un fost copac
                                    fost lanț muntos
                                                lac
apar, rămân
 
Eu nu
Nu țin balanța nu
Ține, argumentele
nu
 
1.11.13

 
2.8.16
 
Nu-mi revin puterile. Flască. Lenevesc. Mă întreb: ce-mi lipsește. Ce să fac?
 Că nu-mi lipsește nimic.
Și tocmai această stare e plină de sine. Supraplină
de sine.
(Am vrut de fapt, ar trebui de fapt să Beau Mai Mult. De ex.)
 
„Fleașc” e un cuvânt potrivit aici.
Nu acolo unde redă acel sunet, când  bea o vacă.
 
 
 
 
 
Prezumție de poezie
 
Stau întinsă pe pat, pe burtă, citesc
 
(mă relaxez)
(prin disciplină intelectuală).
 
Mă doare oarecum coloana.
 
Când îmi îndrept atenția asupra ei,
 
în fața mea se conturează
un pod ca un arc.
 
De ce tocmai ăsta acum, mă gândesc.
 
 Coloanei mele îi las aer ...
 
Jos avem un mal cu iarbă... apă...
 
Prezumție de poezie.
 
 Când scriu poeme,  poate și altceva, eu sunt izvorul, nimic mai mult  și cum iubesc eu apa de izvor, acum, în timp ce scriu asta, o văd cum se scurge printre pietre, pe lângă ele...!! micile împărțiri..., solul întunecat, oglinjoara rotundă, micile vârtejuri...
 
14.12.16
 
 
 
Traducere din limba germană de Manuela Klenke

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.