În seara zilei de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. A doua zi a urmat declarația de război a Imperiului German, aliatul Austro-Ungariei, către România. În aceeași noapte, un dirijabil al armatei germane a bombardat Bucureștiul, aruncând o tonă și jumătate de bombe asupra zonei Gării de Nord. Incursiunile aeriene au fost repetate în zilele următoare. Aparatul de zbor care a realizat aceste atacuri a decolat din Bulgaria, de la aerodromul de la Jamboli/Iambol. La 3 septembrie, un alt dirijabil, de la aerodromul din Sânandrei de lângă Timișoara, a bombardat zona Ploieștiului. În acea epocă de pionierat a aviației această bravură deopotrivă tehnică și militară a fost posibilă ca urmare a unui proiect militar al Germaniei, demarat cu un an mai devreme, care a constat în construirea de aerodromuri militare pe teritoriile aliaților săi, Ungaria și Bulgaria.
Istoria celor două baze militare germane este reconstituită, în cea mai mare parte, din corespondența, fotografiile și notițele însoțitoare ale lui Paul Biber (1891-1957), tehnician militar german care a luat parte la construirea și exploatarea aerodromului de lângă Timișoara. Documentele rămase în urma lui au fost sistematizate, completate cu alte surse documentare, cum ar fi relatările și fotografiile lui Kornél Poppe, comandantul aerodromului Sânandrei, și pregătite spre publicare de Jörg Biber fiul amintitului Paul Biber. A rezultat volumul bilingv, român și german, îngrijit de profesorul Rudolf Gräf, intitulat Aventurile lui Paul Biber, mecanic de precizie pe aerodromul Sânandrei de lângă Timișoara, publicat în 2023, la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. Traducerea în limba română a fost realizată de Raluca Nelepcu.
Volumul se remarcă în primul rând prin materialul fotografic publicat în paginile sale. Ele deschid o perspectivă interesantă asupra acțiunilor aviației militare în anii Marelui Război, un capitol marginal și din acest motiv mai puțin cunoscut.
În esență, povestea redată pe paginile volumului se poate rezuma astfel: în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, pasiunea pentru zbor a contelui Ferdinand von Zeppelin (1838-1917) a dus la realizarea unui balon dirijabil aparent fiabil și la fondarea primei intreprinderi civile de aeronautică din lume (în 1909). La izbucnirea Primului Război Mondial, aparatele de zbor ale contelui Zeppelin au fost trecute în subordinea armatei germane. Mai mult, producerea lor a fost cuprinsă în programul de înarmare a Germaniei. În scurt timp, pe fronturi au apărut zeci de baloane dirijabile. Acestea erau utilizate în primul rând la observarea de la distanță a acțiunilor militare dar și la bombardarea teritoriilor inamice. Performanțele artileriei antiaeriene franceze au obligat însă conducerea armatei germane să limiteze acțiunile zepelinelor pe frontul de vest și să mute acțiunile lor către est și în Balcani, unde apărarea antiaeriană era mult mai slabă decât în vest.
Eșecul armatei austro-ungare pe frontul cu Serbia în primul an al războiului a pus comandanții acesteia în situația de a cere ajutor armatei germane. În iulie 1915, autoritățile militare austro-ungare au aprobat construirea unei baze pentru dirijabilele germane pe teritoriul Banatului. Locul acesteia a fost aleasă pe un câmp situat între localitățile Sânandrei și Dudeștii Noi, aflate lângă Timișoara. Primul dirijabil a fost tranferat la aerodromul de lângă Sânandrei în 2 noiembrie 1915. În 8 noiembrie, acesta a efectuat o misiune diplomatică importantă: a transportat la Sofia, la tratative directe cu țarul bulgar Ferdinand I, pe ducele Johann Albrecht von Mecklenburg, trimisul special al kaiserului. În urma acestor tratative Bulgaria a intrat în război de partea Puterilor Centrale.
În toamna anului 1915, pe teritoriul Banatului au sosit trupe germane. Cu ajutorul lor și a celor bulgare, armata austro-ungară a reușit să înfrângă rezistența sărbilor. La începutul lunii octombrie 1915, trupe ale Antantei au fost debarcate în portul Salonic, aflat în Grecia neutră, cu intenția de a deschide un nou front în Balcani. Dirijabilul staționat la Sânandrei a luat parte la prima misiune de război: bombardarea Salonicului.
În iunie 1916, a fost construit un alt aerodrom, cea de lângă Jamboli/Iambol, situat în Bulgaria, la aproximativ 80 km vest de Burgas, de unde dirijabilele puteau să întreprindă acțiuni împotriva porturilor rusești de la Marea Neagră și a bazelor britanice de la Marea Egee. În 28 august 1916, la ordinul cartierului general al generalului Mackensen, dirijabilul staționat la Iambol a executat primul atac aerian asupra capitalei României. În 24 septembrie 1916, un alt dirijabil, cel de la baza de la Sânandrei, a efectuat un atac asupra Bucureștiului. Pentru a evita tirul artileriei românești, acesta a zburat urmând cursul Dunării până în apropierea Giurgiului, de unde s-a îndreptat spre București.
Volumul Aventurile lui Paul Biber… este structurat pe opt capitole. Cuvântul-înainte al profesorului Rudolf Gräf și introducerea semnată de Jörg Biber se referă la contextul istoric general al războiului respectiv la istoricul zepelinelor. Cele opt capitole care urmează prezintă, în ordine cronologică, povestea aerodromurilor din Balcani: (1) – pregătirea aerodromului de lângă Timișoara, (2) – sosirea primului dirijabil la Sânandrei-Timișoara, (3-4) – staționarea și misiunile dirijabilelor LZ81 și LZ85 de la aerodromul din Banat, (5) – punerea în funcțiune a aerodromului de la Iambol, Bulgaria, (6) – atacurile dirijabilelor de la aerodromul Sânandrei în perioada august-decembrie 1916, (7) – ultimele acțiuni ale dirijabilelor în Balcani și sfârșitul erei dirijabilelor.
Aerodromul de lângă Sântandrei-Timișoara a fost abandonat în aprilie 1917, după ce o bună parte a României a fost ocupată de armatele Puterilor Centrale. Ultimul dirijabil a părăsit Banatul în 5 mai 1917. La 5 mai 1919, baza de zepeline de la Sânandrei a fost devastat de locuitorii localităților din apropiere.
Ultimul capitol este dedicat căutării urmelor aerodromului de lângă Sânandrei-Timișoara. În 2019, inspirat de articolele publicate de Jörg Biber, istoricul militar ceh Jiři Ráčil a căutat rămășițele aerodromului bănățean. Nu a găsit multe… Niște structuri de beton rămase din sala mașinilor, a rampei pe care erau transportate buteliile de gaz, a bazinului de apă transformată în crescătorie de porci. Autorul trece în revistă construcțiile și tehnologia industrială existentă la fața locului la finele Marelui Război, de la fântânile arteziene de unde era captată apa din care prin electroliză se obținea gazul de hidrogen necesar zeppelinelor, generatoarele de curent și subliniază faptul că acolo a fost adusă o tehnologie deosebt de avansată. Formulează întrebarea retorică, dacă această tehnologie modernă a influențat cumva dezvoltarea economică ulterioară a regiunii, dacă a fost folosit după 1919 de meseriașii și intreprinderile din Banat? Pentru a răspunde la aceste întrebări ar fi necesare investigații în istoria economică și industrială a regiunii.