De pe corăbii

De pe corăbii

Lecturi ușoare, lecturi de vară, adesea gratuite, cărți pe care le pierdem în casele de vacanță, pe noptiere străine. Unii preferă tomuri de proză, iar alții iau cu ei în a lor desagă culegeri sau varii studii prin care se aprofundează cunoașterea. Așa se face că vara asta am răsfoit o antologie tonică de fragmente cu și despre lumea greacă care îți schimbă reprezentările privind epoca evocată. Iată spre exemplu cât îl prețuiau aheii pe „divinul” Homer: „La serbarea Marilor Panatenee, desfășurată la Atena o dată la patru ani, ștafete de artiști recitau fără întrerupere epopeile complete ale lui Homer” (Pseudo-Platon, Hipparchus 228b, p. 153). Sau poate curiozitatea ne mână să aflăm cum se numea o parte din operele lui Aristip, unul dintre primii filozofi hedoniști: „Două dintre dialogurile astăzi pierdute ale lui Aristip erau intitulate Un răspuns adresat celor care mă critică pentru că îmi cheltuiesc banii pe vin și pe prostituate și Un răspuns adresat celor care mă critică pentru că îmi cheltuiesc banii pe mâncăruri fine”(Diogene Laertios, Viețile filosofilor 2.84, p. 199).

Sub titlul Curiozități grecești. Povești stranii și fapte surprinzătoare din leagănul civilizației occidentale (Editura All 2021, traducere de Gabriel Tudor), cartea lui J.C. McKeown reconstituie din fragmentariumul dispersat de citate din autori și mărturii antice o stranie și exotică hartă a peisajului interior al civilizației elene. La fel de neobișnuit de altfel își reprezentau grecii extremitățile nordice ale lumii cunoscute: „În nordul îndepărtat nu mai există pământ sau mare sau apă, ci amestec din toate trei, ca o meduză, […] astfel încât este imposibil să străbați acele întinderi, fie cu piciorul, fie într-o corabie. Pytheas pretinde că ar fi văzut cu ochii proprii acea substanță ca o meduză” (Pytheas, frg. 7, p. 132). Titlul cărții în original este A Cabinet of Greek Curiosities…,adică un scrin/ un dulăpior cum sunt cele ce expun antichități și obiecte bizare dezgropate din siturile arheologice. Doar că aici avem o arheologie cu intenție a textelor vechi din care ochiul expert al antologatorului a salvat insolitele crâmpeie. Sunt expuse tăieturi fericit extrase de pe papirusuri, misive, constatări, scrisori, stele funerare sau alte nenumărate materiale intelectuale explorate de specialiștii lumilor apuse.

McKeown este profesor de studii clasice la Universitatea din Wisconsin, unde ține cursuri de terminologie medicală antică sau seminarii de aprofundare a exegezei liricii lui Ovidiu. Curiozitățile grecești sunt de fapt continuarea unui prim tom ce explora în același mod societatea romană: „Odinioară, obișnuiam să resping orice mică bizarerie sau ciudățenie individuală ca fiind o aberație nepotrivită în lumea nobilă și inspirațională sau cel puțin rațională și plină de demnitate a lui Homer, Euripide, Platon și Aristotel. Dar cu cât adunam mai multe bizarerii și ciudățenii, cu atât îmi era mai dificil să păstrez imaginea despre acea lume ideală. A câștigat un vârcolac proba de box la Olimpiadă? Oficiali înarmați cu bastoane asigurau ordinea printre spectatori în timpul reprezentațiilor dramatice ateniene sau doar în cursul concursurilor de imitat porci?” (p. 11).

Dacă e să spicuim din cuprinsul cărții, vom realiza că antologatorul a întrețesut peticele de citate de-a lungul dimensiunilor caracteristice grecității. Paragrafele propuse vorbesc despre mâncare și băutură, copii și educație, viața pe mare, atletism, dramaturgie, cărți, profeții sau atracții turistice. Să contemplăm ca exemplu un monument legendar de la Delphi: „La Delphi există o piatră de mărime moderată pe care localnicii toarnă zilnic ulei de măsline și pe care așază lână neprelucrată în timpul fiecărui festival. Unii oameni cred că aceasta este piatra care i-ar fi fost dată lui Cronos în locul copilului său și pe care, după ce a înghițit-o, ar fi vomitat-o întreagă”(Pausanias, Călătorie în Grecia 10.24.6, p. 245).Un alt grup de citate profilează actorii din centrul scenei vieții polisurilor dominante. Aflăm detalii surpinzătoare, uneori familiare, despre Atena și Sparta sau despre Alexandru cel Mare sau Homer. Cartea nu neglijează nici autoemfaza prin care aceste triburi semi-războinice de navigatori îi ținea la loc de cinste și pe filosofii, matematicienii sau artiștii lor. De pildă, Aristotel este zugrăvi  astfel în Antologia lui Planudes II: „Omul din Stagira era scund și chel – un bâlbâit libidinos, cu burta ca o oală și dependent de prostituate”(p. 202). Avem prin urmare un iscusit slalom printre locurile, evenimentele, instituțiile și personalitățile acelui cosmos.

Multe dintre exponate sunt comentate sau însoțite de introduceri utile prin care McKeown face puțină lumină în contextul subiectului, iar glosarul din final poate fi o resursă folositoare ce înlocuie notele de subsol. Fără îndoială, cartea este un compendiu de concretitudine. Ca un ochean peste milenii, fragmentele alese implică și simplul fapt că în antichitate cineva a considerat potrivit să înregistreze aceste curiozități. Iar dacă ne gândim că aceste fragmente au mai fost și copiate, ba unele răscopiate, până ce au ajuns și la noi, ne dăm seama de stranietatea acestui proces de transmisie.

Lectura culegerii devine pe alocuri oscilatorie și opacă, căci oaze de familiaritate se succed diferențelor factice sau magice ale acestei latitudini mediteraneene. McKeown menționează pendularea cu un umor subtil: „Într-un fel sper să pot să arăt în această carte cât de mult semănau vechii greci cu noi. Politicienii erau priviți ca fiind obtuzi și egoiști; oamenii obezi recurgeau la metode implauzibile de control a greutății; Socrate și regele din Sparta obișnuiau să-și distreze copii călărind pe un băț și pretinzând că acesta ar fi un cal […]. Pe de altă parte, o mare parte a cărții arată cât de diferiți erau grecii de noi. Companiile maritime nu-și mai protejează vasele de fulgere învelind catargele cu piei de focă sau hienă, deținuții nu mai sunt eliberați pe cauțiune pentru a se putea delecta cu festivaluri de teatru; nimeni nu mai seamănă bucăți de cupru cu speranța că vor încolți și vor crește” (p. 12). Unele fragmente trezesc în cititor curiozități vinovate – căci mi-aș fi dorit să asist măcar o dată la un curs ținut de Hegesias din Cirene: „Ne putem oare imagina cât de puternică era elocvența filosofului Hegesias din Cirene? El obișnuia să înfățișeze cu atâta patimă neajunsurile vieții, încât sădea în inimile audienței sale dorința de sinucidere. Iată de ce regele Ptolemeu i-a interzis să mai țină prelegeri asupra acestui subiect” (Valerius Maximus, Fapte și spuse vrednice de luare aminte 8.9 ext. 3, p. 206).

Statutul special al grecilor în cultura occidentală ține și de faptul că mare parte din agenda antică a devenit orizont sau dimensiune culturală modernă. De la ei avem democrația, dramaturgia, filosofia și principalele forme de artă. Generații după generații s-au inspirat și au extras câte ceva din rezervorul elen. Să amintim doar de romantismul german de secol XVIII, în care o personalitate ca Wilhelm von Humboldt accentua faptul că „dacă fiecare epocă istorică ne îmbogățește cu înțelepciunea și experiența sa unică, atunci de la greci luăm ceva mai mult decât pământesc – ceva aproape divin”. Însă antologia de față face parte din trendul apărut odată cu secolul XX, în care se realizează o demitizare, o deconstrucție a schematelor idealizante cu care filologi augurali ca Humboldt sau J.J. Winkelmann operau. Concludem cu un citat al antologatorului despre democrația ateniană: „La apogeul prosperității sale, democrația ateniană a fost finanțată prin explorarea aspră a nenumărate mii de sclavi în minele de argint din Laurion și prin obligarea aliaților de a plăti Atenei tribut. Toți cetățenii din Mytliene au fost condamnați la moarte ori sclavie pentru că au încercat să scape de jugul atenian în 427 î.Hr., dar au fost cruțați în ultimul moment; nu a existat însă o asemenea îndurare și pentru locuitorii din Melos, în 416 î.Hr.” (p. 85).

Vlad Moldovan

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.