POEME CU SUSPANS
(Din volumul Thriller de George Arion, în curs de apariție
la Crime Scene Press)
Arcul
Lerry Miller era singurul în întreg ținutul
Care vâna cu arcul.
Avea o precizie de invidiat
Nimerea la țintă de la peste cincizeci de metri.
Așa că în în ziua în care
Charlie Holman
A fost descoperit pe o miriște arsă de soare
Cu o săgeată în piept
Poliția n-a șovăit nicio clipă
Și l-a arestat pe Lerry.
Degeaba a încercat să se dezvinovățească
Săgeata era din tipul celor pe care le folosea.
Și nici nu avea un alibi prea solid
Pentru ziua aceea.
Dar tocmai când era să se ajungă la proces
Un medic legist mai doct a detonat bomba.
Săgeata care îl omorâse pe Lerry
Nu fusese trasă cu arcul.
Cineva îl drogase
Și apoi îi înfipsese săgeata
Cu forță, în inimă.
O răsturnare de situație
Cum nu s-a mai pomenit.
Ancheta a pornit de la zero
Și până la urmă
S-a descoperit
Un mesaj telefonic trimis de Tammy,
Soția victimei
Care a dezvăluit totul.
“Fă-i odată! felul” îi scrisese ea lui Kim Worthy
“Altfel nu mai vezi banii.”
Flori de tei
Mă cățărasem într-un tei
Să umplu o pungă cu florile lui,
Așa cum îmi ceruse mama.
Mirosul era îmbătător
Și deja visam la zilele de iarnă
Când aveam să prepar ceaiuri
Pe care să le beau din cești fine de porțelan.
Deodată, sub copacul cu coroana bogată
S-a oprit o mașină.
Din ea a fost îmbrâncit un bărbat
Care a făcut câțiva pași
Clătinându-se
Și s-a prăbușit.
Șoferul a coborât cu un pistol în mână
Și a trase trei gloanțe
În trupul care încerca să se ridice.
Înainte de a se urca la volan
S-a uitat în sus și m-a zărit.
A rânjit batjocoritor
A îndreptat pistolul spre mine
Dar n-a tras.
A făcut doar un gest amenințător
Și și-a văzut mai departe de drum.
Chiar dacă de frică nu mai aveam aer
Am reținut numărul de înmatriculare
Ce culoare avea SUV-ul
Și cum arăta ucigașul.
Au trecut ani de-atunci
Și nici până azi n-am îndrăznit
Să mă duc la poliție,
Să spun ce-am văzut
În acea zi înmiresmată de iunie
Când culegeam flori de tei.
Directorul
După știința mea, Fred Stiles
Directorul Școlii Centrale din Barintown
A abuzat peste treizeci de băieți și fete.
Îi chema unul câte unul în biroul lui
Încuia ușa cu cheia
Și le cerea să se dezbrace.
Nu se opuneau
Și după ce-și făcea mendrele cu ei
Aceștia nu îndrăzneau să spună nimic
De frică, de rușine.
Ceea ce le-a făcut
I-a marcat groaznic pe unii
Dintre copiii aceia.
Arlene Seymour, Sally Young, Diana Morgan
Au ajuns să facă trotuarul.
Craig Knight își petrecea tot timpul prin cârciumi,
Tolbert, Sandorf, Ed Kyrby jefuiau magazine –
Intrau la închisoare pentru câțiva ani
Și când Ieșeau se apucau iar de furat.
Shardan, Steve Lonnie vindeau și consumau droguri.
Alții au ajuns și mai rău.
Doar eu mi-am păstrat capul pe umeri
Și am ajuns șeful poliției.
Când am aflat de uciderea lui Stiles
Am știut imediat cine a făcut-o.
Cel mai liniștit dintre băieți
Drăgălașul Alan Burton,
Cel care fusese cel mai molestat dintre noi.
I-a răzbunat pe toți colegii de suferință.
M-a răzbunat și pe mine.
Așa că n-am de gând să trimit pe nimeni
Să-l aresteze.
Viață de polițist
Am avut trei soții
Și niciun copil.
Toate m-au părăsit
Pentru că trudeam din greu
Și n-aveam timp de ele.
Telefonul suna la miezul nopții
Ca să mă cheme la un loc al crimei,
Trebuia deseori să mă ridic de la masă
De la o petrecere a familiei
Ca să iau un interogatoriu
Unui ucigaș.
Nici în vacanță n-aveam pace,
După două-trei zile de stat la soare
Primeam ordin
Să mă întorc la secție.
Le-am dat femeilor dreptate,
Asta nu era viață.
Un dintre neveste mi-a spus-o pe șleau:
“Dragă Charlie Miller
Ești un băiat de zahăr.
Tocmai de aceea n-aș vrea să mă pomenesc
Cu un coleg de-al tău la ușă
Care să mă anunțe
Că ai fost împușcat
În toiul unei încăierări cu o bandă.”
Așa că voi îmbătrâni singur
Numai pentru că mi-am iubit meseria
Mai presus de orice.
Pandemie
O, ce grozav a fost
În timpul pandemiei!
Polițiștii, procurorii, judecătorii
Lucrau cu încetinitorul.
Toți se fereau să iasă din casele lor
Ca să nu se îmbolnăvească.
În schimb jafurile și omorurile s-au înmulțit
Iar afacerile cu droguri
Au fost mai înfloritoare ca niciodată.
Fiindcă nouă, celor certați cu legea
Nu ne era frică
De un virus invizibil
În care nici nu credeam,
O invenție a unora
Ca să se îmbogățească vânzând vaccinuri.
Mai mult, eram greu de recunoscut
Purtând măști medicinale.
Din păcare carantina a luat sfârșit
Și iar au început să se facă arestări
Iar procesele se țin acum lanț.
Sărbători
Ce sărbători minunate
Au loc în orașul nostru.
Pe strada principală
Trece mai întâi fanfara.
Vin apoi majoretele
Frumoase și sumar îmbrăcate
În urma lor care alegorice
Îi poartă pe cetățenii de vază.
Mult aplaudată e trecerea
Celor mai mândri cai din ținut.
Defilarea o încheie sportivii
Care ne duc faima și prin alte părți
Cu izbânzile lor.
Pe margini privitorii
Flutură stegulețe
Și izbucnesc din când în când în urale.
E-atâta veselie
Încât nu pricepi
Cum seara, după ce lumea
Se înghesuie prin baruri,
Se comit jafuri
Au loc înjunghieri
Se comit jafuri
Și se aud împușcături.
Cu toate victimele pe care le provoacă
Nimeni nu vrea să fie interzise
Sărbătorile noastre.
