„Dacă mai e cineva ardelean azi, acela e chiar Mircea Muthu”, scria Al. Cistelecan, comentând o carte a teoreticianului clujean, cumva testamentară (acum), Via Transilvanica. Repere istorice și culturale (Editura Școala Ardeleană, 2023). Cel care, îngemănând rigorile teoriei literare cu virtuțile eseului, a izvodit, într-o abordare sistemică, de anduranță, interesat de „trecutul viu”, cărți temeinice. Cu un debut tribunist (1967) și, editorial, cu volumul (eterogen) Orientări critice (1972), ispitit deja de „schițe de sinteză”, Mircea Muthu și-a confirmat, în timp, voința și putința unui comparatism mai puțin frecventat la noi, vădind, „dinspre Sud-Est” (titlul unei cărți din 1999), o cuprindere sistematică. Ca transilvănean disciplinat, venind din cea mai puțin balcanică provincie românească, a trudit, însingurat, la răsturnarea unor prejudecăți. Fiindcă acel sud-est, dublu și ambiguu, culpabilizat cu osârdie, circumscria o forma mentis. Iar Literatura română și spiritul sud-est european (1976) propunea o breșă, încercând să „de-peiorativizeze” un concept: balcanismul. Tratat, se știe, ca o categorie inferioară, refuzat de cohorta analiștilor doritori de „înrudiri înalte”, în speță cu Europa luminată. Bun cunoscător al literaturilor din zonă, Mircea Muthu impresionase prin forța de absorbție, definind o specificitate spațio-temporală. Dincolo de relațiile conflictuale, interferențele din această arie au propus vecinătăți fertile; o istorie comună sub pecetea vitregiilor a născut o axiologie colectivă (între, ca operator ontologic sau „izvor ontic”), cercetătorul tinzând spre o binemeritată „răscumpărare estetică” a balcanismului literar-artistic. Un fel de „demon păzitor”, cum zicea Gheorghe Grigurcu, listând nume grele, fără a ne rezuma la pitoresc, exotizare, tragic (cu revers parodic).
Doctoratul din 1976, tras într-o carte de ecou, Balcanism literar românesc până în secolul XX, era un solid studiu de morfologia culturii, comparatistul anunțând, prin decantări, actualizări, ceea ce va urma, aducând literatura veche în contemporaneitate. Să nu uităm de polemismul inevitabil al acestor îndărătnice căutări, cheltuind un uriaș efort, distingând (survolând secole de istorie literară) între balcanitate, impregnând spiritul unei epoci, și balcanism, ca paradigmă morfologică (cu tipologii, specii, motive). Ancorat în această arie problematică, adâncind-o cu temeinicie, identificând, sub acolada „eticii supraviețuirii”, o serie de lait-motive răsfrânte estetic, Mircea Muthu a adus clarificări în arsenalul conceptual (bizantinism, orientalism), vădind priză contextuală. Trilogia Balcanismul literar românesc (2002) încununa acest supraefort, reorganizând uriașul material acumulat, nu tocmai pe placul foiletoniștilor sprintari. Un excurs doct de filosofia culturii, saturat informațional, sub vector blagian, definind etape istorice și permanențe literare; adică explorând, din alt unghi, o matrice spirituală. Ironizat cândva că ar înainta „printr-o singură idee”, cu „o intonație impasibilă, doctorală”, Mircea Muthu și-a văzut conștiincios de treabă, convins că metoda de cercetare istorico-geografică, pe urmele lui D. Caracostea, poate fi „de un real folos” (v. La marginea geometriei, 1979), îmbinând, ca un sfat adresat sieși, „curajul cu circumspecția”.
Contribuțiile sale, semnând monografii (Liviu Rebreanu, Paul Zarifopol, Lucian Blaga), îngrijind ediții, prezent în volume colective etc., meritau o altă recunoaștere. Iar Via Transilvanica, după cele două volume despre Repere culturale transilvane, poate fi / este o declarație de dragoste. Aceeași cuprindere sistematică, desfășurând o viziune spectrală, creionând, în „reliefuri culturale”, profiluri de reținut. Atent la ipostazele geografice și circumscrierile istorice, developând continuități, fricțiuni, rupturi etc., într-o coabitare seismică (etnică, ecleziastică), Mircea Muthu s-a dovedit un vrednic recuperator. Un demers factual, nu speculativ, acest sincretic remember transilvan, lăudând „incubatorul” satului ca prezență tutelară (etnologic, lingvistic, cutumiar), militantismul revistelor, prezența modelelor; sau rolul Cercului literar de la Sibiu (aducând în prim-plan figuri marginalizate) ori profilul tragic, de pildă, în saga transilvană a lui Pavel Dan.
La ora despărțirii, simțindu-se împlinit, sondând avatarurile balcanismului și creionând apologia ardelenității, Mircea Muthu (1944–2026) ne-a lăsat, ca teoretician și comparatist de forță, o zestre care s-ar cuveni redescoperită.