pentru o incertitudine ideală
Laviniei
aici în emisfera sudică e toamnă
la tine e primăvară
îmi spui că ești în grădină
aduni flori și mai știu eu ce pentru Pady
te văd pe ecranul telefonului înconjurată
de stânjenei și verdeață
călătoria în timp e posibilă
și acum o trăim amândoi
totul depinde de imaginație și tehnologie
și de încă ceva care rămâne secretul nostru
dacă timpul și spațiul sunt elastice
și nimic nu există fără interacțiune
atunci relația noastră e un experiment
senzorial continuu
cum ziceau oamenii sentimentali
din mileniu trecut
cărări ce se bifurcă iar și iar și iar
... și tot așa
dar mai bine vorbește-mi despre grădină și stânjenei
îmi amintesc și acum gluma pe care ai făcut-o
atunci când am ajuns amândoi pe malul fluviului
„noi suntem niște stânjenei așa mai timizi,
ne place să stăm retrași, ne place să stăm
pe lângă zid când bate soarele”
și ce bine e cândnumai tu te prinzi
laglumelemele
îmi amintesc cum am coborât
pe urmele personajului dintr-un roman
la care tocmai lucrai
și mi-ai spus cum coboară spre mal
ce simte el când ajunge la apă
după mulți ani când revine în oraș
într-un mod straniu am simțit că eu sunt
personajul din romanul ăla încă neterminat
dar schițat în mintea ta luxuriantă
și asta m-a făcut să mă simt și mai ciudat
că trăiesc simultan în mai multe lumi
ca un pește scos din apă și aruncat înapoi
și asta de multe ori și foarte repede
de nici nu mai știi în ce lume ești
și atunci am simțit că nici nu mai contează
în care dintre lumi suntem
pentru că suntem amândoi simultan în toate
eu sunt în partea nordică a emisferei de sud
aici totul e semideșert, cactuși uriași și târâtori
munți de nisip pietrificat în diferite culori
pe vârfurile munților e zăpadă
la altitudini mai mici sunt pădurile Yunkas
la altitudini mari te apucă amețeala
indigenii cunosc mult mai bine efectele
ți se face somn și nu mai ai chef de nimic
decât să te pui jos și să te întinzi
am mestecat frunze de coca și mi-am revenit
totul e pustiu și colorat ca pe Marte
pur și simplu munți de nisip și pietriș
cât vezi cu ochii
m-am simțit ca ultimul supraviețuitor
sau mai degrabă am simțit începutul sfârșitului
e ca și cum un om își pierde părul
numai că asta se întâmplă la nivelul unei planete
sunt albii secate unde apa apare la câțiva ani
ca o fantomă
aici ploile sunt extrem de rare
insectele lipsesc cu desăvârșire
doar câteva lame amărâte
pășteauo iarbăgalbenă
am întrebat un indigen
unde găsesc animalele astea apă
mi-a zis că sunt câteva ochiuri de apă la câțiva
kilometri de aici
turism intens și fotografii cu pustiul
ăsta e noul trip al bogătanilor
toți zâmbesc și fac scheme cu pustiul în spate
ca și cum ar spune: noi l-am făcut!
uite ce culori frumoase are!
ce e ciudat aici e că într-un fel inconștient
și inexplicabil toți facem scheme în fața
aparatelor foto
ne strâmbăm și facem saluturi dubioase
cu mâna
probabil că ne simțim foarte liberi
în spații goale
acum în pustiu sunt sute de smile-uri
sunt conștient că și eu trăiesc
pe jumătate în virtual
și asta mă face să râd zgomotos
dar nimeni nu mă bagă în seamă
