Am început acest proiect în urmă cu câteva luni. Prima ediție a avut loc în data de 7 noiembrie 2016, iar primul meu invitat a fost poetul Dan Sociu. Mi-am dorit, în primul rând, ca acest nou club de lectură să nu urmărească tiparul vechiului cenaclu literar. Cu alte cuvinte, morfologia întâlnirilor e, întâi de toate, una flexibilă. Aș aminti, în al doilea rând, faptul că tocmai caracterul experimental al cafenelei (Atelier Café – Cluj, strada Memorandumului, nr. 9, la etaj) mi-a sugerat posibilitatea încropirii unui nou format. Mă refer, desigur, la evenimentele ce au loc aici (concerte, expoziții și altele), dar, mai ales, la designul propriu-zis al localului (materialul preponderent folosit e cartonul). Dimensiunea radicală, ca să zicem așa, a ideii de atelier a migrat, așadar, și în arhitectura întâlnirilor cu profil cultural. N-aș putea spune că e vorba de un workshop (în sensul adevărat al cuvântului), ci, mai degrabă, de constituirea unui spațiu al libertății dedicat în întregimii literaturii și, mai ales, dimensiunii pragmatice (sonore, vizuale, performative) a acesteia. În consecință, nu cred că ar fi deplasat să vorbesc despre instituirea unei comunități alternative dedicate iubitorilor de literatură.
Fie că e vorba de o scurtă prezentare urmată de un dialog pe care îl întrețin cu autorul invitat, fie că e vorba de o serie de intervenții, lectura e gândită întocmai unui eveniment cultural. Lectura scriitorilor invitați e urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A), iar finalul nu e altul decât acea sesiune de autografe. Dan Sociu și-a prezentat, pe scurt, proiectul la care lucrează momentan, mărturisind că e vorba, în cuvintele lui, de „un fel de roman în versuri” (poetul a citit câteva texte noi pe un fundal muzical – foarte apropiat de ceea ce am putea numi un performance hip-hop). Dan Coman (22 noiembrie 2016) ne-a vorbit și el despre proiectele lui de viitor. Rețin aici nu doar apariția unei noi antologii, ci și cea a unui nou volum de versuri. Ștefan Manasia (20 decembrie 2016) le-a vorbit celor prezenți despre cea mai recentă publicație a sa (Stabilizator de aromă – o colecție de eseuri, cronici și recenzii literare), dar și despre construcția unor noi poeme narative din care a și citit. Conceptual vorbind, s-a discutat nu doar despre importanța generației 2000 în cadrul poeziei contemporane, ci și despre existența sau non-existența unei noi „promoții” de după fenomenul douămii, dar, mai ales, despre rolul formelor fixe în textele tinerilor scriitori. Reproduc aici, cu permisiunea lor, câteva poeme.
Alex Ciorogar
Dan Sociu
ianuarie
Încă o iarnă fără anestezii alcoolice
multe ceaiuri și priviri pe geam melancolice
spre curtea cu un cîine bătrîn și isteric
treziri clare și fără sens pe întuneric
sub cerul alb, lângă curul ei dulce, adormit –
ce-i cu mine, de ce nu pot să fiu fericit
cu împreunările prelungi și magice
care, ca orice magie, rezolvă orice
în afară de stricăciunile tragice?
ianuarie
Pisica nu se-ntreabă ce face
dar dacă s-ar întreba
numai ce s-ar întoarce
de pe o parte pe alta
și ar afla
Dan Coman
numai ea
am visat fluturele-labrador
zbura de unul singur pe Grigore Bălan,
încolo și-ncoace,
cu capul plecat
am visat orașe din suedia
o femeie bătrînă storcînd soarele ca pe-o cămașă
deasupra unui lighean
am visat-o pe elena ceaușescu, tînără și neașteptat de frumoasă
ascultînd radioul în casa bunicilor mei,
sorbind dintr-o cană cu lapte fierbinte
am visat sîni mai mici decît pasărea colibri,
coapse uscate, sexele enorme ale unor cunoscuți
am visat un copil care înota seara
într-un bazin plin cu cafea,
înaintînd lent și sigur prin caimacul care foșnea ca iarba uscată
am visat limba italiană, o montau niște adolescenți la o măsuță
din piese colorate de lego
și-n tot acest timp, cît eu am dormit și am visat,
ea a dormit foarte departe de mine
și m-a visat
transcria fiecare vis pe care-l aveam
apoi visa încă o dată
să se asigure că a notat absolut tot
cînd apărea lumina ne trezeam fiecare-n altă parte și începeam viața,
mergeam la serviciu, făceam cumpărături,
aveam grijă de alții
și afară ningea, era o zăpadă albastră și moale, de pluș
fluturele-labrador zbura de unul singur pe Grigore Bălan,
încolo și-ncoace,
cu capul plecat
nu ne recunoștea
Ștefan Manasia
3.
Nu vorbeam despre asta.
Nu vorbim despre asta.
Pentru că mi se pare insuportabil să te manipulez,
fie și neintenționat, și, dacă mi-ar plăcea, uneori,
să îți deschid ochii asupra relațiilor dintre adulți, luptelor de dominație,
hegemonie și răzbunare, ezit pînă la urmă și mă retrag,
pentru o mie de ani, ca un leviathan
într-o schemă suicidală.
4.
Dar avem o complicitate, noi doi,
și complicitatea asta nu ne-o poate lua nimeni.
Ne îmbrățișăm din senin, apoi unul strînge un pic mai tare,
celălalt un pic mai mult, pînă cînd ne simțim,
prin straturi de haine, inimile bătînd puternic, accelerat:
două pisicuțe cu burticile lipite, mi-ai zis. Asta e dragostea
despre care ezit să vorbesc, Ester,
îndoita vibrație, pe care sînt sigur că, dacă ai simțit-o acum,
ai s-o păstrezi toată viața. Te desprinzi din brațele mele firesc
și încaleci bicicleta ta roz,
plutești pe aleile curbe, întortocheate,
pline de semne de circulație care se bat cap în cap,
bucuroasă și luminoasă în lumea ta,
ca să revii la punctul de unde am plecat – intrarea în skatepark.