Abditus În fața oglinzii, subțiat și cărunt. Și trei ochi. Ultimul, semănând în fapt cu un cuib de noapte împuindu-se. Prin el se vede foșnetul, susurul clipei ce pleacă și se îneacă. În el te ascunzi când nimicul se face alb, alb. Chipul și viața. Zi de zi, început și capăt deopotrivă. Dimineața și-a uitat… Citește mai mult
