În primăvara anului 1565 a avut loc seria de procese intentate femeilor acuzate de vrăjitorie.
În numerele precedente ale revistei am publicat două dintre aceste cauze, ale căror documentații s-au păstrat integral, cuprinzând depozițiile martorilor și sentințele. Publicăm acum, în traducere, printr-o selecție de fragmente, procesul altei femei, numită Rusa – moașă și vindecătoare, asemenea Clarei Botzi și Priscăi Keőmíves, judecate tot în martie 1565.
Despre Rusa s-au păstrat foarte puține informații. Lipsa numelui de familie sugerează că era nemăritată, întrucât femeile căsătorite erau identificate prin numele soților. Una dintre mărturii indică faptul că ar fi avut un frate la Bistrița, numit Achatius Lang; dacă această ipoteză este corectă, numele ei de fată era Lang, provenind dintr-o familie săsească din Bistrița.
Procesul relevă rivalitățile vindecătoarelor din Cluj, aflate într-o competiție pentru clienți atât în domeniul moșitului, cât și al tămăduirii. Depozițiile martorilor relevă numeroase nereușite terapeutice, firești într-o practică empirică, lipsită de cunoștințe medicale solide. În mentalul comunitar, însă, puterea de a vindeca implica și puterea de a vătăma. De aceea, simple vorbe nechibzuite, amenințări sau refuzul de a trata persoane nevoiașe au fost suficiente pentru ca, în scurt timp, să se adune șapte mărturii care să susțină acuzația de vrăjitorie, ce atrăgea aproape invariabil pedeapsa capitală.
Mărturiile conturează o imagine complexă a credințelor și a psihozei colective legate de vrăjitorie. Revin teme precum credința că vrăjitoarele puteau trece prin ziduri sau peste ape cu picioarele uscate, gesturile de contramagie – aruncarea scânteilor sau a focului împotriva lor – ori frica de demoni, considerați devoratori de oameni și aliați ai vrăjitoarelor.
Și în acest caz, denunțătorul și acuzatorul principal a fost croitorul Peter Gruz, un procesoman notoriu. În sentința de condamnare a Rusei este amintită și pedepsirea unei alte femei, numită doar mulier Hydelviensis, adică „femeia din Hídelve” – suburbia Clujului situată „dincolo de pod”, actuala Stradă Horea. Probabil era Gerdrud, soția lui Zeybert, condamnată în același lot cu Rusa.
Textul procesului a fost publicat prima dată de Andor Komáromy, în 1910, în prima colecție majoră de izvoare dedicate proceselor de vrăjitorie din Ungaria și Transilvania, și reeditat în volumul Kolozsvári boszorkányperek 1564-1743 / Procese de vrăjitorie din Cluj 1564-1743, ediție Kiss András, Pakó László și Tóth G. Péter (Budapesta, 2014).
Cluj, 10 martie 1565
Procesul lui Petru Gruz împotriva Rusei,
femeie învinuită de vrăjitorie
Helena, soția lui Ambrosius Semel, aflată sub jurământ, a mărturisit că, în ajunul sărbătorii Sfântului Grigore Papă [12 martie – n. tr.], picioarele fiului său mic s-au vătămat brusc […]. Martora, aruncând bănuiala faptei asupra Rusei, o chemase să vindece copilul […]. Rusa nu voise să vadă copilul, dar, biruită de multe rugăminți, își pusese în cele din urmă mâna pe piciorul bolnav al copilului. […] Îndată picioarele copilului se umflară atât de tare, încât […] nu mai putuse păși deloc.
Georgius Takach […] intrând în sălciștea îmbibată de ploi și privind către domeniul Feneș [astăzi localitatea Florești], văzuse două femei – pe Rusa și pe una numită soția lui Lakatos, cea care vinde brânză în târg – care trecuseră, cu picioarele uscate peste o apă foarte adâncă. […] Martorul, cuprins de frică, se ascunsese sub un trunchi încovoit și a pus iasca pe cremene, ca să le lovească cu scântei, dar nu izbutise. Rusa i-ar fi spus să se calmeze, ea nu-l cunoaște, și să nu se mire de felul în care merge; despre cremene a spus că nu are nicio putere.
Laurentius Zeöch, hangiul, […] a mărturisit că, pe șalele soției sale crescuse un abces mare, pentru a cărui vindecare o chemase pe Rusa. […] Pansamentul, pe care ea îl pusese seara, dimineața nu îl scosese, ci îl împinsese în trup, ascunzând bucăți de pansament în corp, spre pieirea vădită a femeii și chinul ei de pe urmă. Când martorul a înțeles aceasta, […] a încercat singur să scoată puroiul din rană […] și găsise acolo trei pansamente vechi și putrede. Martorul, aflat sub jurământ, a mărturisit că Rusa înadins și cu meșteșug ar fi voit să-i piardă soția […].
Paulus Czige […] a mărturisit că, în zilele de sărbătoare ale Nașterii Domnului, în noaptea în care au fost aleși consulii [magistratul orașului], auzise un zgomot venind dinspre fereastra casei Rusei și, privind într-acolo, văzuse intrând un bărbat și o femeie, dar nu prin ferestrele deschise, ci prin cele închise, și văzuse limpede picioarele lor ieșind puțin afară […]. Iar martorul s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu ca aceia să nu-i poată face vreun rău.
Angleta, văduva lui Emericus Gaztner […] la rugămințile stăruitoare și repetate ale Rusei, îi împrumutase cinci florini, dar nicicum nu reușise să-i mai recupereze de la ea. În cele din urmă, odată, când se dusese la Rusa, aceasta, cuprinsă de mânie, aruncase cei cinci florini în curte și o amenințase pe martoră că în scurtă vreme treburile ei vor merge rău. Și, după puțin timp, femeia orbi la un ochi. Mai apoi, Rusa o chemase la Bistrița, la fratele ei, Achatius Lang, care ar fi spus: „Dacă tu i-ai vătămat ochii, tu singură îi poți vindeca”. În continuare, martora a mai mărturisit că Rusa vătămase piciorul unui tânăr ucenic, îi sucise înapoi încheieturile genunchilor și îi întorsese și vârful piciorului către călcâi – lucru pe care Prisca, arsă de curând pe rug, îl mărturisise pe față.
Anna, soția lui Antonius Drezler […] a mărturisit că avusese o slujnică ale cărei amândouă mâini se vătămase deodată; și, când aceasta se dusese la Rusa pentru vindecare, văzând-o, Rusa ar fi zis: „O, sărmana de tine, acest rău, cu siguranță, nu era menit pentru tine!”. Și, deși mâinile erau foarte urâte și stricate, Rusa le-ar fi vindecat repede. Dar, când slujnica a voit să facă o înțelegere cu ea, Rusa i-a cerut un florin și 25 de denari. Fata, mărturisind că este foarte săracă, a rugat-o să nu-i ceară atât de mult. Rusa însă, indignată, ar fi zis: „Ei bine, dacă nu vrei să-mi plătești atâta pentru osteneala mea, să-ți fie mâinile din nou în nenorocirea de dinainte!”. Și, după acest cuvânt, chiar în noaptea aceea, mâinile fetei au recăzut în aceeași nenorocire ca mai înainte și s-au stricat.
Ursula, soția lui Benedict Hinch, a făcut o mărturisire limpede despre nenorocirea mâinii sale […], asemănătoare cu cea relatată de martora precedentă, întrucât pomenita Rusa săvârșise și asupra ei același lucru. […] În cele din urmă, fusese nevoită să dea unei alte femei trei florini, pentru ca aceea s-o vindece. [depoziția arată rivalitatea dintre vindecătoare].
Georgius Seuch […] a mărturisit că, aflându-se în casa lui Andreas Seusn, s-ar fi certat într-un fel cu Rusa, iar aceasta l-ar fi amenințat că, dacă nu va putea ea însăși să se răzbune asupra lui, are totuși un orbiculum [obiect rotund, investit cu puteri magice], și acela îl va răzbuna. După ce și-a dus la sfârșit sarcinile obligatorii, martorul și-a luat o haină și, deși nu-i cususe niciun petic, totuși, în mâneca hainei a găsit cusut un petic de lungimea unui deget […]. De atunci, el își pierduse culoarea feței și sănătatea. […]
Angleta, soția lui Antonius Keötelvereő […] a mărturisit că piciorul copilului ei fusese vătămat prin otrăvire și că îl dusese la o femeie, care îi spusese că trebuie mai întâi să-i plătească datoria față de Rusa, și abia după aceea copilul se va însănătoși. […]
Georgius Nagy […] a mărturisit că Rusa locuiește în vecinătatea casei sale și că adesea a auzit zgomote, din pricina cărora casa lui s-ar fi clătinat.
Margaretha, soția lui Andreas Korich, a mărturisit că această Rusa nu a vrut să-i îngrijească pe cei care, fiind vătămați, veneau la ea, ba chiar îi sfătuise să nu dea crezare ideii că ar fi fost atinși de vreo vrajă.
Elisabeta, văduva lui Michael Kadar, din Strada de Mijloc [în prezent Bulevardul Eroilor], zăcând la pat din pricina unei grele vrăjiri, a mărturisit sub jurământ că, de acum doi ani, Clara Botzi avea picioarele și șira spinării vătămate de niște femei frumoase (speciosas mulieres), dar că, din pricina fricii, nu a îndrăznit să spună cine a făcut aceasta, ci doar că aceea locuiește pe Strada Săpunului [Strada Tipografiei din zilele noastre]. […] Clara Botzi nu îndrăznea să o numească, spunând că ar fi devorată (devorarent) dacă i-ar rosti numele [ar fi pedepsită de forțele malefice pentru trădarea confidenței magice].
Anna, văduva lui Mathaeus Gritner, fiica martorei precedente, aflată sub jurământ, a mărturisit că Rusa se apropiase odată de ea în târg și îi spusese: „Tu totdeauna vinzi împreună cu mine mărfurile mele, dar pe tine te vor sfâșia diavolii din mâinile mele!”. Martora […] înduioșată de durerea și chinul fetiței lui Gregorius Hozzu […] ar fi spus despre aceasta că fusese vrăjită și că Rusa o ținea sub vrajă. […]
Mărturisirea Rusei sub tortură
Devenită neînduplecată, nu a voit să mărturisească nimic.
Sentința de condamnare la ardere pe rug
Se dă aceeași sentință ca și în cazul celor precedente, întrucât aceasta, lepădând frica de Dumnezeu și de oameni, nu s-a ferit să folosească infecțiile și descântecele (infectionibus et incantamentis). Drept urmare, Petrus Gruz, al șaptelea jurător, este dator să depună jurământul că aceasta este o vrăjitoare (incantatrix), o umbră demonică (lemur), o otrăvitoare (venefica) și săvârșitoare de farmece (fascinatrix). Pentru că, fără nicio tortură, de bunăvoie și liber, și celelalte femei arse au mărturisit că aceasta este o vrăjitoare de seamă și recunoscută, o otrăvitoare și o ființă a nopții (noctua).
Aceeași sentință se pronunță și asupra femeii din cartierul de peste pod.