Transatlantic
ne întrecem cu soarele
fusul lui se învârte cu o oră
înaintea zborului acestei
păsări cu aripi de fier
cu codiță albastră
oceanul revărsă sferic
soarbe înghițitură cu
înghițitură lumina starului
veșnic aprins
între cer și ape mă poartă
cea mai lungă zi în timp ce
pământul ca o pască sfințită
răspunde în culoarea lui încă
verde „Adevărat a înviat!”
din când în când Atlanticul
suflă adânc în sus și aerul
scutură în pumnu-i străveziu
ca pe un zar jucăria plină
cu viețile noastre atât de
libere acum și deopotrivă
captive
nu mai e mult și
vom aluneca pe limba
scoasă cu bube de gheață
a altui continent magic
magnific îndepărtat cu totul
străin pentru mine
în căști
la maximum
bohemian rhapsody
„Bucuria”
ajung străină într-o lume străină într-o casă
străină într-un pat străin mă culc strâns
lipită de propria mea oboseală care nu-mi lasă
în pace trupul și mintea nici noaptea dar
nu am puteri s-o alung sau să mă supăr
așa că ne ținem în brațe din nou
la limită și mie nu-mi plac de mult
limitele de când m-au mințit
de când m-au certat cu visul
dimineața dă perdeaua neagră și grea
la o parte străina de ieri se trezește până
la genunchi în verdeață păpădii plouate
îi gâdilă gleznele umflate roua le spală
iarba i le șterge ca acasă
picioarele mă duc și mă aduc mă țin
și mă scapă de drumurile prea șerpuitoare
mă scoală devreme dimineața aceasta
îmi toarnă fără milă lumină în ochi
și-n cafea cu aceeași tărie
fata mea mă răsfață e ziua mamelor
zice s-o-mpărțim
cum să-mi duc mama la mare mă înțeapă
din senin un gând de-ar avea cu cine să lase
puii și casa uitată de tata de-ar ști tata
cum îl caut în auz văz miros și tăcere
bună dimineața tată caută-mă și tu
pe fața pământului eu sunt doar un punct
hai pune-ți ochelarii cerești acum mă vezi
beau cafea belgiană cu bomboane
„Bucuria” chiar pe fruntea Europei
să-i fiu oare străină și
fata mea
