Lucrurile arată cam așa: un domnitor efemer, dar foarte erudit și talentat, trăind mai mult înafara propriei țări decât acasă, a scris primul roman românesc, unul politic, baroc, o fabulă animalieră, o parabolă. Fiul unui mic nobil hunedorean, cam scăpătat, a urmat școli înalte, studiind dreptul și teologia și ajungând consilier imperial de provincie, dar a lăsat în urma lui prima epopee eroi-comică din literatura noastră. Un copil de boier moldav cu veleități de diplomat a scris mulțime de poeme pastelate, a cules cele mai frumoase balade și doine, ajustându-le pe ici, pe colo, și a oferit teatrelor noastre comedii și melancolii, creând o epocă de așteptări și de bucurii. Prietenul său muntean, ajuns om de încredere al puterii otomane într-o insulă grecească, revoluționar la tinerețe și nostalgic la bătrânețe, a scris sub formă epistolară una dintre cele mai bune cărți de proză scurtă ale secolului său.
Au urmat apoi alți artiști înzestrați și generoși. Cel mai iubit până astăzi nu și-a încheiat studiile de nivel liceal niciodată, rămânând audient la universitățile germane, dar devenind jurnalist și scriind cele mai iubite poezii din zestrea noastră națională, deschizând drum prozei metafizice și fantaste, trăind meteoric. Un bun prieten al lui, sătean pus să studieze teologia, s-a lăsat de preoție iute și a scris cele mai izbutite și năstrușnice basme, apucând să își pună pe hârtie și memoriile evocând o copilărie bucolică rurală într-un mod fără egal. Un tânăr de pe lângă Ploiești, fără multă școală, dar cu o privire acidă și cu sare și piper pe limbă, a devenit nu numai autor de proze scurte satirice inspirate din viața bucureștenilor, ci și cel mai important dramaturg al nostru, prin câteva comedii de pomină. Alături de cei trei ar fi de amintit și un șirian tenace care și-a încheiat studiile universitare cu bine, trecând mai apoi în țară și creând o proză scurtă realistă viguroasă, precum și primul roman al cărei protagonistă era o femeie de afaceri româncă.
Dar marii ctitori ai romanului românesc din etapa următoare cine au fost? Un tânăr ofițer din armata chezaro-crăiască ce și-a lăsat uniforma deoparte după un incident nefericit, trecând munții și încercând să trăiască exclusiv din scrisul lui artistic. Alături de el, un orfan ajuns ofițer în Primul Război Mondial, după studii de filosofie, care avea să devină și un notoriu dramaturg, dar ale cărui două romane interbelice au oferit modelul unei modernități burgheze românești fără precedent. Totodată, mai exista și persoana delicată și rafinată, căsătorită devreme cu un om al legii scorțos, care a ajuns să adauge formulei românești a epicului amplu un univers inconfundabil, cu o marcată amprentă feminină și intelectuală. Nu este de uitat nici tânărul preot cu studii pe malurile Dunării, ajuns paroh printre mineri și izbutind, an după an, să lase în urmă un portret amănunțit, uneori de la un ins la altul, pas cu pas, al lumii de săraci și amărâți, de ratați și de oameni plini de speranțe, într-o amplă colecție de crâmpeie prozastice și în mai multe romane, prea des trecute cu vederea de critica prudentă în a le înregistra valoarea. Dar fiul de magistrat moldovean dintr-un târgușor unde nu se petrecea mai nimic, care a ajuns – tot fără studii superioare – cel mai mare povestitor și încă și un neîntrecut autor de romane istorice?… Ori micul oltean provincial aciuat într-o mănăstire, dar plecând destul de iute de acolo, pentru a deveni unul dintre cei mai mari poeți români ai veacului al XX-lea, alături de un matematician cu poeme criptice și de un fiu de popă din Alba care, pe lângă poezia lui expresionistă, covârșitoare, a lăsat pentru cei ce vin și primul sistem filosofic al nației? Și cum poți uita de silueta ftizică a băcăuanului înfundat în crâșme, mereu mohorât și pustiu, a cărui poezie a depășit și cele mai optimiste evaluări valorice inițiale?
Pe umerii lor și a altor câțiva asemenea stă literatura română care se preda prin școli, la mai toate nivelurile, pe care o editează oricine vrea să dea o imagine a tezaurului literar românesc și pe care o citește orice persoană cu un gust pentru frumusețile de necrezut ale limbii pe care o vorbim și o scriem.
Literatura română așa s-a făcut și uneori se mai face: ca o aventură pe cont propriu, cu fața la realitate, nu prin asiduități și rețete de specialitate. Ea vine dintr-o nevoie organică de a da voce gândurilor proprii și ale celor din jur, din trecut și din prezent, nu pentru a umple programe de studiu sau pentru a oferi cazuistică elocvenței profesorale, docte. Un mister și un dar, pulsând ca o flacără din chiar mijlocul nostru…