Una dintre revelațiile anilor de după Revoluție a fost aceea că marii scriitori, clasicii noștri, au… revenit la viață și continuă să înzestreze literatura română cu noi și noi opere. Era, desigur, într-un fel, o iluzie. Textele care se tipăreau acum, în sfârșit, nestingherite de vreo cenzură ideologică, fuseseră scrise pe vremea când, încă în pline puteri creatoare, scriitorii respective își continuau opera, încrezători în șansa noilor lor cărți de a apărea. Vremuri potrivnice se opuseseră însă, în condiții diferite de la un autor la altul, acestor proiecte, amânându-le sine die. Răsturnarea totalitarismului roșu crease însă noi condiții. Chiar dacă tranziția postcomunistă a înlocuit fosta cenzură ideologică prin opreliști noi, ținând de posibilitățile moderate de capitalizare a culturii, până la urmă, de bine, de rău, una câte una, lucrările rămase inedite vreme de decenii începuseră să apară.
Unul dintre cazurile cele mai spectaculoase rămâne cel al recuperării creației inedite a lui Lucian Blaga. Romanul său, Robie cerească, robie pământească – denumit astfel cu un titlu care putea fi mai inspirat – a apărut imediat, în 1990, sub titlul (ales de editorul său) Luntrea lui Caron. Nici vorbă, desigur, ca romanul să fi fost o metaforă funestă a trecerii Dincolo, a morții, fiind vorba mai degrabă despre supraviețuirea prin dragoste și creație în timpuri istorice de restriște. Dar de la recuperarea acestui roman, profilul creatorului de mare complexitate care a fost Lucian Blaga s-a completat cu noi file. Ion Taloș a reluat, împreună cu doi colegi germani, Antologia de poezie populară alcătuită de poet în anii de recluziune în Biblioteca Centrală Universitară din Cluj și pe când era cercetător cu statut incert în orașul de pe Someș, traducând-o integral în germană și, totodată, reconstituind cu precizie izvoarele folosite pentru a se opera selecția. În acest fel, antologia, al cărei scop inițial fusese doar acela de a culege nestemate folclorice și de a le prezenta publicului elvețian interbelic de limbă germană, a fost salutar completată și prin aparatul științific necesar transformării sale într-un instrument de lucru indispensabil celor dornici să știe cum au intrat în circuitul cultural aceste perle de cultură poetică orală. Mai apoi, istoricul literar Ilie Rad a recuperat corespondența lui Blaga cu Elena Daniello, înzestrând astfel cultura noastră cu al treilea mare epistolar erotic – după cel al lui Eminescu și Veronica Micle și după publicarea scrisorilor lui Radu Stanca către Dotti, marea lui iubire –, dar oferind posibilitatea unei mai adecvate și mai profunde înțelegeri a ultimilor ani din viața clasicului, cu dezamăgirile, iluziile și mitologiile sale personale. De adăugat și paginile inedite – puține, ce este drept – adăugate de Dorli Blaga-Bugnariu la una dintre trilogiile filosofice ale tatălui ei, aport de netrecut cu vederea, chiar dacă nu schimbă radical percepția asupra filosofării blagiene.
O surpriză de proporții a constituit-o însă și completarea bibliografiei operei lui Tudor Arghezi prin publicarea ineditelor poetului recuperate din grădina de la Mărțișor de fiul său, Baruțu, adăpostite în străinătate, și aduse în circuitul nostru cultural prin tipărire târzie în 2010. Cum ediția inițială de la Arad prezenta numeroase probleme de lecțiune – fiind alcătuită de Baruțu cu puțin timp înainte de a se săvârși el însuși din viață – Ion Simuț, criticul și istoricul literar de la Oradea, a reluat descifrarea manuscriselor, operând numeroase corecturi și adăugând pagini de erudiție necesare pentru mai buna contextualizare a creațiilor din deceniul de prohibiție suferit de marele poet îndată după instaurarea comunismului. Răzbate la suprafață un creator răvășit, ostil comunismului adus de ruși în țară, angoasat de amenințări existențiale, măcinat de incertitudini. Simuț presupune că din arhiva personală a Mitzurei Arghezi ar putea apărea, chiar și în postumitatea acesteia, noi pagini necunoscute scrise de tată. Este o posteritate literară prea tânără încă, nu se poate ști ce mai există și ce nu. În orice caz, corespondența argheziană nu a fost încă restituită în integralitatea recuperărilor sale și își așteaptă rândul, spre a ni-l apropia pe autorul Cuvintelor potrivite și mai tare… Deja comentariile simuțiene lămuresc un episod incomod din biografia lui Arghezi: șantajul asupra lui efectuat de autoritățile comuniste de la un moment dat înainte…
Dacă se adaugă la cele de mai sus și recuperarea parțială, dar amplă, a ultimului roman al Hortensiei Papadat-Bengescu și punerea în circulație a masivei construcții romanești a lui Petru Dumitriu, Colecția de biografii…, devine evident că ultimii treizeci și cinci de ani au redimensionat sensibil statúrile clasicilor noștri contemporani.