De pe oricare poziție a spectrului politic ai privi, prima impresie a cititorului neavizat al cărții scrise de Leigh Phillips și Michal Rozworski, People’s Republic of Walmart [Republica Populară Walmart], va fi cu siguranță una de stupoare. De unde și până unde Walmart, unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din lume și cea mai mare companie în funcție de venituri, ar pune bazele pentru o tranziție post-capitalistă? N-ar fi mai logic ca lucrurile să stea invers, și Walmart să fie una dintre cele mai strălucitoare reușite ale lumii neoliberale, capitaliste? În cartea semnată de Phillips și Rozworski cele două perspective nu se exclud reciproc, pentru că, în opinia autorilor, mecanismul prin care s-ar ajunge la o lume post-capitalistă nu este unul revoluționar, ci reformist. Cu alte cuvinte, post-capitalismul nu presupune renunțarea uniformă la orice element al lumii capitaliste actuale, ci o identificare, selectare și refuncționalizare a unor aspecte utile într-o lume mai egalitară. Pentru autorii discutați aici, Walmart evidențiază cel mai bine importanța pe care o au logistica și infrastructura, atât în prezent, cât și într-un posibil proiect progresist viitor.
Proiectul celor doi autori se înscrie într-o zonă relativ prolifică a stângii (preponderent, dar nu exclusiv pre-pandemice), care încearcă să restabilească încrederea în potențialul unor schimbări politice progresiste incrementale, bazate nu atât de mult pe cerințe utopice – și poate cu atât mai alienante pentru oameni –, ci pe analize empirice ale situației socio-tehno-economice contemporane. În același spațiu teoretic am putea pune, de exemplu, în funcție de specificități, și cărți precum Extrastatecraft, a lui Keller Easterling, care tratează cu precădere influența arhitecturii și infrastructurii publice sau private în politică, dar și încercări mai speculative de a analiza modificările aduse asupra subiectivității de către noua încrengătură tehnologică, precum The Stack, a lui Benjamin Bratton. Deși provocările politico-medicale ale pandemiei Covid-19 sau apariția așa-zisei „inteligențe artificiale” în forma unor modele mari de limbaj (large language models) au îndreptat atenția înspre alte probleme, deloc mai puțin relevante, întoarcerea la unele dintre problemele discutate în cărți precum cea a lui Phillips & Rozworski este oportună și pentru că situațiile și oportunitățile semnalate de ei nu au dispărut în ultimii ani – maxim s-au intensificat.
Să începem cu cei doi mari elefanți din încăpere semnalați și la începutul textului. Ce progresiști cu picioarele pe pământ s-ar folosi de o companie ca Walmart pentru a vorbi despre trecerea la post-capitalism? Întrebarea anterioară – cu tot cu colocvialitatea de rigoare – codifică una dintre prejudecățile cele mai interesante (teoretic) din cercurile contemporane de „ultra-stânga”, și anume imposibilitatea de a depăși cu totul capitalismul dacă ne bazăm pe elemente care au apărut în și sunt tributare acestei perioade. Premisa de bază din spatele teoriilor de acest tip este că teoria marxistă a alienării nu se mărginește doar la relația dintre muncitor și lipsa deținerii directe a mijloacelor de producție, ci poate fi extinsă și generalizată, în timp, la nivelul întregii societăți. Cu alte cuvinte, capitalismul subsumează nu doar arealul muncii, ci întreaga existență umană. Evident, există o varietate de critici care pot fi aduse acestei poziții, începând de la statutul pe care l-ar avea chiar gândurile într-o societate subsumată complet mecanismelor capitalului – măsura în care sunt ele influențate de capital; valabilitatea sau veridicitatea unor gânduri anti-capitaliste în acest sistem etc. –, și până la statutul elementelor pre-capitaliste și gradul lor de alterare în cadrul capitalismului. Cu toate că această atitudine față de capitalism poate facilita dezbateri filozofice fructuoase, în contemporaneitate, într-o lume în care complexitatea socio-politică crește constant, efectul practic ar putea fi mai degrabă unul defetist, în care „totalitatea” mai degrabă descurajează decât să îndemne la implicare. Demersul propus de Phillips & Rozworski nu vede totalitatea capitalistă drept un sublim inamovibil, ci ca pe o perioadă istorică plină de inegalități, care poate și trebuie să fie depășită.
A doua problematică s-ar putea să fie la fel de spinoasă ca prima: cum ar putea Walmart, un bastion al pieței libere și al competiției neoliberale, să fie folosit drept exemplu încurajator pentru o lume post-capitalistă? Aceasta este, de fapt, și întrebarea la care încearcă, explicit, să răspundă autorii, trimițând la diverse dezbateri, teorii sau aspecte care le-ar putea întări argumentul. Ceea ce demonstrează autorii nu este doar viabilitatea anumitor aspecte din modelul Walmart pentru politici sistemice progresiste, ci faptul că multe din componentele reușitei companiei se datorează nu capitalismului și preceptelor sale bazate pe competiție, ci unor idei tributare mai degrabă anumitor dezbateri din jurul socialismului sau social-democrației.
Mare parte din fascinația pe care Phillips & Rozworski o au față de Walmart vine din funcționarea companiei ca o economie planificată. Odată cu URSS-ul, la începutul secolului trecut, au început să apară și diferite opinii – favorabile în interiorul blocului socialist, dar nu numai, nefavorabile în afara lui – referitoare la viabilitatea planificării și centralizării economiei naționale. De o parte, în URSS, Lenin se confruntă cu problema lipsei unor indicii sau „instrucțiuni” clare despre planificare economică în textele lui Marx sau Engels, iar de cealaltă parte, în special în rândul câtorva economiști austrieci, încep să apară mai multe diatribe împotriva posibilității propriu-zise de a centraliza și planifica un sistem economic național. Între cele mai notabile intervenții din tabăra anti-planificare sunt cele ale lui Ludwig von Mises și Friedrich Hayek, ambii autori fundamentali pentru teoria neoliberalistă. Ținta principală a lui Mises în textele de la acea vreme era presupusa complexitate informațională care ar împiedica centralizarea eficientă a datelor provenite din societate într-o economie cu adevărat centralizată. O astfel de problemă este cu atât mai depășită astăzi, când sistemele computaționale (inexistente atunci) pot centraliza cu o acuratețe din ce în ce mai ridicată datele primite. De cealaltă parte, Hayek credea că importanța pieței libere nu stă atât în modalitățile de manipulare a informațiilor, cât în sugerarea căror produse trebuie fabricate. Chestiunea evidențiată de Hayek – mai importantă decât cea a lui Mises – funcționează, însă, pe baza presupoziției că piața produce cu adevărat ceea ce își doresc consumatorii, neluând în calcul faptul că, parafrazându-i pe Phillips & Rozworski, mulțimea bunurilor profitabile nu se intersectează mereu cu mulțimea bunurilor utile.
Contrar unor companii concurente, precum Sears, Walmart a reușit să implementeze și să mențină anumite standarde și modele care aparțin mai mult zonei socialiste din aceste dezbateri. Acolo unde Sears, un lanț de magazine cu o tradiție mai îndelungată, a încercat să introducă în cadrul propriei companii unele dintre cele mai „clare” teorii neoliberale, precum competiția, făcându-și departamentele să concureze între ele și, într-un final, ajungând la faliment, Walmart a continuat să vadă întreaga companie drept o entitate care are nevoie de centralizare și planificare, nu de competiție și descentralizare. În plus, Walmart a fost printre primele lanțuri de magazine care au implementat sisteme computaționale pentru a ușura întreg procesul de distribuție și reaprovizionare, funcționând după un model planificat, care nu aștepta după feedback-ul primit de la cumpărători pentru a duce produse în propriile magazine. Multe dintre inovațiile – atât materiale, cât și conceptuale – care au condus Walmart către o creștere economică constantă nu au apărut, prin urmare, datorită liberalizării extreme a piețelor economice, traseul și originea lor putând fi urmărite mai degrabă către politici publice sau teorii socialiste. Așa cum demonstrează și Mariana Mazzucato, în The Entrepreneurial State, povestea conform căreia inovația poate apărea doar datorită sectorului privat este un mit ușor de dezamorsat, al cărui scop este ocultarea importanței unor politici sociale puternice.
O anumită senzație de nepotrivire sau stânjeneală față de argumentul cărții probabil că rămâne și până în acest punct, în special de partea progresistă. Ceva din toată încercarea lui Phillips & Rozworski pare că scuză – deși ei ne asigură în repetate rânduri că nu despre asta e vorba – toată exploatarea de care Walmart sau companii similare dau dovadă în politicile lor de muncă. Totuși, la ce bună încă o carte – din raftul deja infinit – despre interminabila exploatare a muncitorilor? Exploatarea este un lucru știut, evident departe de a fi scuzabil, față de care trebuie să fim critici și căreia trebuie să îi opunem soluții pragmatice – exact ce caută să facă și cei doi autori ai cărții de față.