Ascuțita nostalgie a verii
Astăzi e despre ascuțita nostalgie a verii –
dor tăind în piept în viscere
și în zori –
și parcă am uitat semnul
cerșind ca un orb lumina
și dragostea
Aș vrea să pot păstra doar arta mea
și arderile necontenite –
astăzi insula mea fiind un vulcan
ce mocnește neuitându-mă
un vulcan frumos negru
puternic înalt
ochii și inima mea
locuind acolo în el –
cu singură vietate o plantă
de ferigă amplă în umbra mea
așteptând
*
În vara anului doi
anul numărat după ce nu a mai fost nimic aídoma –
florile albe au erupt deschizându-se în cupe albe
așteptând cuprinderea
unor translucide mâini a sânilor mei albi
sticloși și ei sub conul lunii
umerii au luat forma pietrei șlefuite îndelung
coapsele strânse așteptând
iar brațele închise pe corp înlănțuind albul cărnii
gura tace mușcată de gânduri
și dorința gata de drum –
vară a florii și a cărnii albe
plecate pe insula în care mi-am despletit corpul
și mi-am împletit părul cu panglici negre
într-o cărare de umbre umblând
Definiție a inimii
Inima mea – e o flacără ce tresaltă
și se întoarce în
ardere
bate și răzbate cerurile
dintre noi – pasăre
roșie albastră grea sau
întunecată
inima mea
e din apă de mare și de orizont
din sare și sânge și fier e făcută
stare lichidă a cărnii
crescută în colivia dragostei
desen în sepia pe hârtia albă
vinul prelins din cer spre pământ
arzând curgând șuvoaie
inima mea e sub mâinile de zeu
ce ne vede și ne absoarbe
Dragostea despre care se poate spune totul
Dacă scrii pe un zid sau pe un colț în albul de foaie
Dacă o spui șoptind nopții într-o scară de bloc
Dacă o rostești frunzelor în parc printre arbori
Dacă râzi clipelor printre dinți când o faci
Sau îți îngropi viața peste gura și auzul ei
Daca verbul din tine suspină-nfrunzind
Dacă ți se cere și nu poți să îl spui
Dacă soarele lucește mai intens când roșești
Daca iarba își ascute verdele în fire de lună
Dacă ea astfel și mai tare îți strigă numele
Dacă umbrele în colțuri fug sub așternuturi
Și se încălzesc acolo
Dacă mâinile pot cuprinde cuvântul
Starea din ele și îi modelează adâncul
Dacă inima sângele venele și mintea
Pleacă din corp luminându-l
Dacă toate acestea se întâmplă sub timp îmblânzindu-l
Este că te iubind te iubind
Poem pentru împăratul care nu e gol
Strecoară-te-n mine – de ce-ai sta în balans
și să întrebi de ani de câți ți-au trecut pragul
cu vârste noi –
s-au desfătat în tine iubirile
dând prin destin lapte albastru
din sânii întăriți plini de înalt –
sub ani și sori fiind
ai tâmplele strălucind
nisip sticlos clepsidre pline
cu mâini mari de roșul lut și atingeri de zeu
ce-ți unduie în palme –
cu vârsta de bronz te îmbraci –
ea spală timpul trupul picioarele
străbați grădini prin ierburi adânci
ce-atârnă-n cuvânt – te uiți în urmă
cu nostalgiile ce-ți cresc hainele altele nevăzutele –
iar eu îți îmbrac genunchiul și umărul
în desen altul și te voi scrie
din tine
