Un portret de extremist

Un portret de extremist

Tatiana Niculescu este o romancieră care a ales să scrie proză nonficțională. Cărțile ei de până acum (Spovedanie la Tanacu, 2006; Cartea judecătorilor, 2007; Nopțile Patriarhului, 2011), ca și piesele de teatru publicate până în prezent (Spovedania și Brâncuși contra S.U.A.) recomandă o autoare cu un profil particular în actuala configurație literară românească. Prin selecția subiectelor, legate adeseori de puncte fierbinți ale dezbaterii publice contemporane – precum moartea prin exorcizare-crucificare a Irinei Cornici la Tanacu, judecarea lui Corogeanu și a măicuțelor implicate în acest deces, jocurile de putere țesute și descusute în ultimele trei zile de viață ale fostului patriarh Teoctist –, autoarea a devenit cunoscută ca principala ilustratoare a genului docudramei în proză. Ea a repurtat un succes de public și atunci când și-a încercat mâna și în narațiuni amplasate exotic și militând pentru drepturile femeii la un tratament nediscriminatoriu (În Țara lui Dumnezeu, 2012), ori în romane colorate nostalgic-afectiv (Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut, 2013), doar cu un impact „oblic” asupra subiectelor tabu sau delicate (tema basarabeană și receptarea ei contemporană, la nivelul întâlnirii unui „el” și a unei „ea”), definindu-și un perimetru de acțiune scriitoricească exploatat mai mult sau mai puțin persuasiv, dar cu tentative notabile de lărgire. Rămâne, totuși, dominantă mai ales intersecția dintre interesul jurnalistic – prozatoarea are experiență în domeniul comunicării – al unor subiecte chibzuit alese, cu un bun instinct, și opțiunea pentru tratarea lor romanescă, transformându-le în „povești”. Avându-și, probabil, modelul în experimentul izbutit al lui Truman Capote din Cu sânge rece și găsindu-șiprecedentul românesc cel mai notoriu în romanele nonficționale ale lui Paul Goma (Cutremurul oamenilor, Soldatul câinelui, Patimile după Pitești ș. a.), „Autoarea își asumă cu modestie rolul celui care consemnează faptele. Este mesagerul din tragedia greacă, cel care nu interpretează, ci transmite auster, comunicând experiențele altora, din dorința de a înțelege ce s-a întâmplat de fapt”, după cum inspirat observa Andrei Șerban.

După un detur ficțional, așadar, Tatiana Niculescu revine la genul ei predilect cu o nouă carte nonficțională, care, de astă dată, nu mai este roman, ci o autentică biografie. Deși, deci, aparține acum literaturii istoriografice și nu prozei beletristice, Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (București, Ed. Humanitas, 2017, 239 p.) este scrisă în aceeași manieră fluentă, fără note de subsol și obligatoriile parade din studiile de specialitate, chiar dacă ipotezele interpretative și aporturile originale din ancheta despre Codranu nu lipsesc. Cartea este, de asemenea, scrisă într-o limbă nesofisticată, accesibilă oricărui cititor, înlesnind lectura printr-un mod prietenos de a relata lucrurile.

Dintru început merită salutat curajul autoarei de a se dedica unui subiect spinos atât în sine, ca unul intens ocultat și manipulat încă din epocă, de către regimul Ion Antonescu, cât și ulterior, în vremea celor cincizeci de ani de comunism. Nici ultimul sfert de veac nu îl fac mai prielnic cercetării, chiar dacă între timp accesul la arhivele românești a devenit mai permeabil și publicațiile valorificând fonduri documentare străine s-au înmulțit. Chestiunea extremismului de dreapta românesc rămâne, în principiu, delicată, atât fiindcă legionarismul este dificil de elucidat ideologic, datorită mărcilor sale specifice, cât și pentru că abordarea subiectului în sine stârnește suspiciuni și controverse referitoare la posibilitatea reînvierii popularității unei mișcări civic-politice criminale. Nu este însă mai puțin adevărat că istoria nu poate lăsa neelucidate anumite episoade din curgerea ei doar pentru că ele apar drept neconvenabile într-un context sau altul.

După scrierea și publicarea unor biografii ale Anei Pauker, a lui Gh. Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, a memoriilor dr. Petru Groza, ca și a lui Carol al II-lea și a unora dintre liderii politici interbelici, o lucrare despre Corneliu Zelea-Codreanu trebuia să apară, mai devreme sau mai târziu. Tatiana Niculescu a scris-o ca „… o încercare de a desluși chipul unor vremuri care, amestecând politica cu religia, au sfârșit în sânge și barbarie” (p. 8). Ea are merite incontestabile în conturarea unei imagini a epocii și locului, dar metoda – care rămâne una jurnalistică și literară, fără aporturile anchetei și ale analizei de tip istoriografic – plutește oarecum pe deasupra lucrurilor, în destule privințe. S-ar putea ca această impresie să fie și rezultatul strădaniei mâinii care scrie de a descâlci și de a reda sintetic lucrurile prea încurcate. Tânărul Zelea Codreanu devine astfel „un ciudat în firea căruia se amestecau o tristețe nedeslușită cu o hotărâre nestrămutată” (p. 29), ceea ce face din personajul evocat un ins împărțit între tentația depresivă și voința de fier, probabil prea puțin pentru a-i explica „ciudățenia” și pentru a-l face inteligibil pe cel care a manifestat un talent organizatoric de excepție și a fost, în același timp, un rece mânuitor al revolverului, neezitând în fața crimei.

Chiar și așa, expediind în formule simple și plastice descifrarea realităților, Tatianei Niculescu îi revin unele merite de descoperitor. Dacă nu mă înșel, ea face pentru întâia oară legătura Vladimir Purișchevici, creatorul unei Uniuni a Arhanghelului Mihail (Soiuz Mihail Arhanghela) în Rusia (1908), reprezentant în a doua, a treia și a patra Dumă imperială al Basarabiei și al provinciei Kursk, pe de o parte, și mișcarea lui Codreanu, care își putea găsi inspirația antisemită și ortodoxistă, legitimistă, și în acest precedent, pe de altă parte. Cum începuturile gardismului din România se cunosc încă destul de puțin, o astfel de ipoteză de lucru nu poate fi înlăturată înainte de a se produce o discuție consistentă. Așa cum dinspre Rusia au sosit personalități și idei, creatoare de tendințe, precum cei 75 de mateloți de pe crucișătorul Potemkin, în 1905, sau criticii-ideologi C. Dobrogeanu-Gherea și Constantin Stere, aducând cu ei idei socialiste, narodnice, la fel de bine au sosit și purtători ai celeilalte tendințe ideologice, personaje cu fișe filoțariste, cum a fost bunicul lui Nikita Stănescu, generalul-fizician Nikita Cereaciuchin.

Lectura lejeră a cărții Tatianei Niculescu arată că se poate scrie cu folos, pe înțelesul majorității cititorilor, și despre subiecte cu obstacole. Totul depinde doar de priceperea condeierului…

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.