Salutări lui Troţki

Salutări lui Troţki

Dacă majoritatea scriitorilor se inspiră foarte mult din realitate şi se folosesc de (auto)biografic pentru scrierea textelor literare, Dumitru Crudu ia din viață numai numele, – reale în noua sa carte de proză scurtă, „Salutări lui Troţki” (Univers, 2016), – apoi inventează situaţii şi întîmplări pentru a crea atmosfera de care are nevoie. Sînt convins de asta, pentru că şi numele meu e… protagonist în două texte din carte, în rest, scriitorul basarabean îşi creează lumea sa, iar prin ce trece personajul cu numele meu am aflat odată cu ceilalţi cititori, citind cartea. E meritul lui Dumitru Crudu, pentru că reuşeşte să creeze o atmosferă atît de veridică în „Salutări lui Troţki”. Atmosfera din prozele din carte – foarte scurte, pentru că un editorial nu trebuie să aibă mai mult sau mai puţin de n semne – adună textuleţele într-un volum care se citeşte ca un roman despre Basarabia zilelor noastre. Deşi de dimensiuni mici, cartea nu se citeşte uşor, din contra, trebuie să iei măcar o scurtă pauză după fiecare text, pentru că-s concentrate, încărcate şi apăsătoare, iar finalurile, chiar dacă nu-s şocante sau neaşteptate ca la Sorokin sau Palahniuk, oricum te pun pe gînduri şi dau textului un aer destul de misterios. Majoritatea prozelor au loc la Chişinău, unde locuieşte acum Dumitru Crudu, ori la Flutura, satul în care s-a născut, iar cînd personajele trec graniţa atmosfera basa se ţine scai de ele, fiindcă nu poţi fugi de umbra ta. Toate textele au două planuri, unul existenţial şi cotidian & unul social-politic. În „Peşte proaspăt prins, numai bun pentru un grătar”, Virgil prinde peşte pentru prietenii lui care fac grevă în Piaţa Centrală, unde face un grătar, chiar lîngă corturile unde s-au mutat pentru a protesta împotriva comuniştilor lui Voronin. Vine şi Roşca, poetul Eugen Cioclea încearcă să vîndă cărţile sale protestatarilor, toţi scandează lozinci patriotice, iar cînd Virgil îşi aminteşte de peştele de pe grătar, „peştele era scrum”. Personajele au foarte multe obsesii, porniri ciudate şi frici: frica de realitate, de cotidian, de oameni, de vise. Unul se teme să adoarmă, pentru că în visele sale un boschetar joacă rolul principal într-un serial hiperrealist, în care-l bate măr pe-un pensionar din scara blocului lui, iar cînd încearcă să-l salveze e luat el în vizor/la pumni (şi asta – de fiecare dată cînd adoarme). Personajele trec prin multe situaţii crude. Un scriitor se întîlneşte cu un interlop care poartă porecla asta, Scriitorul, deşi n-a scris nimic în viaţa asta, ba mai rău – nici n-a citit („Doi scriitori”). Fiul şomer locuieşte cu soţia lui (tot şomeră şi… nu numai) în casa părinţilor lui, pe care-i şi bate, şi jefuieşte („Nu trage”). Securistul care l-a maltratat, acum mulţi ani, în timpul studenţiei (la Braşov), apare şi-i dă întîlnire, la Chişinău, aşa cum face şi tipul care-l bătea crunt în adolescenţă, oriunde da de el. O secretară (a socialiştilor) găseşte zi de zi pămînt în sertar. Împuşcături de kalaşnikov lîngă o mănăstire, apoi – lîngă lacul din cartierul Sculeni. O fată pofticioasă, dar săracă, ridică punga cu colţunaşi de pe cîntar, apoi, acasă, îi fierbe în apă furată. Un soţ flămînd găseşte cartofii murdari, iar de aici pînă la a crede că soţia îl înşeală nu mai e decît un… gînd. Doi soţi o bat pe mama vecinei doar pentru că doi pui de-ai acesteia au intrat la ei în bătătură. Un killer care vrea să se retragă primeşte o comandă la… adresa lui. Doi artişti îşi folosesc legitimaţiile de pictor şi scriitor ca să intre la o nuntă. Un poliţist de la un miting se gîndeşte la iubita care tocmai l-a părăsit…

Cartea este scrisă în stilul lui Dumitru Crudu, cu care ne-am obişnuit, doar că de data asta parcă nu mai exagerează, dar nici nu evită cuvintele inventate sau demult uitate, marcă înregistrată DC – dudisme. Tot marcă înregistrată DC e şi umorul său unic, mucalit & hîtru. „Salutări lui Troţki” e o carte de proză scurtă foarte interesantă şi originală, cu iz basa, una dintre cele mai bune cărţi de proză scurtă din ultima vreme. Multe din aceste texte parcă-s scenarii pentru regizorul Igor Cobileanski, cu Sergiu Voloc în rolul principal, fireşte. Lectură plăcută şi utilă!

 

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.