Când se stinge din viață un mare creator, cutuma cere ca palmaresul lui să fie reamintit în detaliu, iar în încheierea evocării să scrii „cu decesul lui, cultura cutare a suferit o mare pierdere”. În cazul lui Philip Roth, am considerat firesc să ne luăm rămas bun de la el parafrazând titlul cu care, în 1959, a intrat pe piaţa literară: Goodbye, Columbus, un tablou ireverent al traiului micii burghezii evreieşti dintr-un oraş american. Cât despre pierdere, o fi ea mare – Roth era, probabil, cel mai important romancier al Americii – , numai că prozatorul anunţase că renunţă la scris încă din 2012. Personalitate contradictorie, conştiinţă rebelă a epocii sale, aflat într-o relaţie complexă şi nu neapărat solidară cu tradiţia scrisului iudeo-american (The epithet Jewish-American writer has no meaning to me. If I’m not an American, I am nothing.”).
Născut în 1933, vlăstar al unei familii evreieşti imigrată din Silezia şi Ucraina, Philip Roth a debutat la 27 de ani cu romanul amintit mai sus şi – cu toate că a cochetat cu viaţa academică la început – şi-a consacrat întreaga viaţă scrisului, devenind un autor extrem de prolific („anul şi romanul”), un catalizator de idei şi un inteligent observator şi comentator al scenei politice şi literare. După împlinirea a 70 de ani, Philip Roth şi-a înteţit ritmul activităţii literare, deşi ultimele sale cărţi, Everyman, Indignation, The Humbling şi Nemesis (toate procurabile în româneşte de la Editura „Polirom”) au fost pe cât de sumbre, pe atât de monotone. În ultimii ani ai săi, romancierul a compus variaţii pe aceeaşi temă obsedantă, a creatorului aflat în declin, a cărui viaţă este roasă de boli, paralizată de teamă, năclăită de amintirile nostalgice despre un trecut irecuperabil. Asta la un om care era – pe plan naţional, cel puţin – încarnarea deplină a succesului: îşi adjudecase toate premiile americane importante: Pulitzer, National Book Award, National Book Critics Circle Award, PEN/Faulkner Award, etc. Doar Premiul Nobel (pe care l-ar fi meritat pe deplin) l-a ocolit cu obstinaţie. Operele i-au fost publicate în prestigioasa colecţie Library of America, ceea ce face din el, oficial, un clasic al literaturii americane, situându-l, alături de Melville, Hawthorne, Fitzgerald şi Faulkner, într-un Panteon în care doar doi alţi autori, Eudora Welty şi Saul Bellow, mai fuseseră acceptaţi antum.
Deşi produce, în linii mari, o proză intens autobiografică – care, însă, încorporează comentariul social şi politic, având când accente grave, când satirice – Philip Roth şi-a demonstrat, pe parcursul unei lungi cariere, disponibilitatea pentru formule literare diverse şi pentru o gamă stilistică largă (este considerat unul dintre cei mai fini stilişti). Goodbye, Columbus, prezentarea sarcastică a vieţii unui evreu bogat în epoca prosperă de după Al Doilea Război Mondial, a fost urmat de Portnoy’s Complaint, care a stârnit un scandal enorm – romanul povesteşte relaţia dintre o mamă despotică şi fiul ei, jalnică victimă a viciului masturbaţiei, fiind descris de către autor drept un protest împotriva „seriozităţii morale” a literaturii anilor 1950. Au urmat două romane oarecum mai convenţionale, Letting Go şi When She Was Good. Our Gang ridică satira politică până la nivelul caricaturii, pentru ca în The Breast (unul dintre cele mai neconvingătoare texte ale lui Roth) ideea sexualităţii şi senzualităţii specific evreieşti să fie prezentată metonimic, prin procedee tipice literaturii absurdului. Sabbath’s Theater (1995) dă frâu liber imaginaţiei pornografice a autorului, scenele de sex şi promiscuitatea în care evoluează personajele fiind greu de înghiţit de cititorul cu un dram de moralitate. (Pasajele pornografice, chiar libidinoase, viciază un roman care ar fi putut fi interesant, Sabbath’s Theater, stârnind cu îndreptăţire protestele criticilor.) Ideatica se diversifică şi mai mult cu The Plot Against America, roman bazat pe istoria alternativă, în care tema erodării „visului american”, tratată şi în The Great American Novel şi American Pastoral, este dramatizată într-un context spectaculos. Dar, cum arată Malcolm Bradbury în The Modern American Novel, preocuparea majoră a romancierului Roth este să testeze şi re-testeze relaţia dintre ficţiune şi viaţa reală trăită de autor, sau vieţile unor personaje clonate după el, dintre romanul social şi romanul ca formă a confesiunii. Dacă în The Breast şi în The Professor of Desire Roth apelează la un personaj narcisiac, David Kempesh, un alt alter-ego al autorului, Nathan Zuckerman, apare în romanul The Ghost Writer din 1979, urmând să fie folosit în alte opt cărţi – până la simetricul Exit Ghost din 2007 –, care alcătuiesc un ciclu unitar şi coerent, discutând pe toate feţele subiectul scriitorului şi al avatarurilor sale, juxtapunând realitatea şi ficţiunea, meditând asupra felului cum amănuntul biografic poate fi convertit în literatură, dar şi asupra influenţei artei asupra vieţii şi a posibilităţii ca ea s-o structureze şi să-i confere semnificaţie. Volumele acestui ciclu pot fi considerate secţiuni ale unui ciclu romanesc, beneficiind de o unitate de intenţie, de ton şi de tratament, alcătuind un important künstlerroman, în care biografia protagonistului este urmărită de la vârsta de 23 de ani până la aceea a senectuţii târzii. Ciclul constituie şi una dintre cele mai ample reflectări literare ale Americii secolului XX, întrucât acoperă un segment de timp de aproape trei decenii. În ciuda eclectismului şi diversităţii, încorporează un design al ansamblului, un principiu al întregului superior sumei aritmetice a părţilor, valoarea fiecărei părţi sporind datorită valorii ansamblului.
Iată şi un scurt extras dintr-un interviu acordat recent de Philip Roth unui hebdomadar francez:
Întrebare: Trasaţi des o paralelă între potenţa sexuală şi potenţa creatoare.
Philip Roth: Comedia sexului maschează o vreme tragedia vieţii şi a îmbătrânirii. În ce priveşte personajul din The Humbling, cele două eşecuri, de pe scenă şi din pat, se cumulează şi-l distrug.
Întrebare: În ultimele romane nu vorbiţi decât despre boală, pierderi, doliu, despărţiri.
Philip Roth: Citiţi-i şi pe alţii şi veţi găsi şi la ei moartea, suferinţa, sentimentul sfârşitului, incertitudinea faţă de toate.
Întrebare: Aveţi vreo credinţă, ceva care să vă consoleze?
Philip Roth: Dacă voiţi să spuneţi o religie, răspunsul e nu. Nici urmă de ea în corpul meu, în viaţa mea. Nici urmă de Dumnezeu la mine. Chiar cred că lumea ar duce-o mai bine dacă nimeni n-ar crede în Dumnezeu. Cât despre durere, nimic nu-ţi alină durerea de a exista. Ba da, poate dacă scrii cărţi din suferinţa asta.
Întrebare: „A existat o vreme când oamenii inteligenţi foloseau literatura pentru a gândi”, îl puneţi să spună pe un personaj. A trecut vremea aceea?
Philip Roth: Vremea aceea se apropie de sfârşit. Romanul este un „animal pe moarte” (titlul unui alt roman al lui Roth, n. n.). O moarte lentă. Vor exista întotdeauna romancieri, vor exista romane. În America, avem vreo douăzeci de mari romancieri din generaţiile tinere. Adevărata problemă este: cine îi va citi? Cititorii sunt pe cale de dispariţie. Pe cale să devină o societate secretă. Aşa cum au dispărut cititorii de poezie latină. Oamenii capabili să asimileze un roman sunt o specie în pericol de dispariţie. Ecranele, toate tipurile de ecran, sunt un cancer pentru cei mai mulţi dintre noi, fiindcă sunt mult mai captivante decât cărţile scrise. Cine să mai citească, peste douăzeci de ani, cărţi?
Înainte de anul 1989, nimic din opera lui Philip Roth nu a apărut în româneşte. Catalogul General al Editurii „Univers” nu menţionează niciun titlu. Astăzi, însă, practic toate cărţile sale importante ne stau la dispoziţie, în traduceri cel puţin competente.
Virgil Stanciu
După ce a împlinit 70 de ani, în 2003, Philip Roth şi-a înteţit ritmul activităţii de literat, trimiţând aproape anual câte un nou volum în rafturile librăriilor şi devenind astfel nu numai cel mai popular romancier al Americii contemporane, ci şi unul dintre cei mai prolifici. Ce-i drept, ultimele sale patru cărţi – Everyman, Indignation, The Humbling şi Nemesis (2010, Polirom 2011) – sunt, pe cât de sumbre, pe atât de monotone. În aşteptarea Premiului Nobel, Roth compune variaţii pe aceeaşi temă obsedantă, a creatorului aflat în declin, a cărui viaţă este roasă de boli, paralizată de teamă, năclăită de amintirile nostalgice ale unui trecut irecuperabil. Asta la un scriitor care, pe plan naţional, cel puţin, este încarnarea deplină a succesului: şi-a adjudecat toate premiile literare importante ale Americii, Pulitzer, National Book Award, National Book Critics Circle Award, a fost decorat de către preşedintele Bill Clinton cu National Medal of Arts, iar operele îi sunt publicate în prestigioasa colecţie Library of America, ceea ce face din el, oficial, un clasic al literaturii americane, situându-l alături de Melville, Hawthorne, Fitzgerald şi Faulkner, într-un Panteon în care doar doi alţi autori, Eudora Welty şi Saul Bellow, au fost acceptaţi antum.