BOUR 80

BOUR 80

Atingerea unui prag de vârstă impresionant în viața unui artist nu este niciodată indiferentă. Aceasta vrea să spună, dincolo de prilejul unor tratări encomiastice, că în cazul lui timpul creației a fost suficient de dilatat pentru a permite o pregătire pe îndelete și o exprimare suficient de amplă și de mulțumitoare a performanței personale în domeniul în care se ilustrează. Cum cultura română a fost multă vreme una a expierilor timpurii și a proiectelor abia schițate și prea des neterminate, adeseori acumulările de ani pe seama artiștilor sunt garanția exersării uneltelor la dimensiunile performanței.

Despre graficianul Octavian Bour am scris de mai multe ori până acum, bucuros că o pot face. De astă dată însă, la un nou bilanț de etapă, aș începe printr-o exclamație de plăcută uimire în fața revelației unei cornucopia târzii. După ce vreme de decenii Bour a hașurat hârtia în tuș linie după linie, de la explozia informaticii încoace el își exersează imaginația și dexteritatea cu o productivitate infinit superioară, împlinindu-și talentul într-o revărsare de obiecte grafice și, ca bonus, folosind și culoarea.

Tipul de imagini-parabolă pe care cel născut odinioară în Bucovina îl oferă, într-un spectacol continuu, fanilor săi și oamenilor de spirit are rădăcini vechi, de la grafitti-urile romane din Pompei la desenele cu tâlc, satirice și umoristice, pe care Lonardo le improviza pentru Lodovico Il Moro. Dar înainte de a debușa în desenul satiric din media actuală, acest fel de abordare a realității a trecut prin nervul artistic al lui Goya și Daumier.

Grafica lui Bour, intens esențializată și de o plasticitate a liniei elegante, când curbată, când frântă, întâlnește și ipostaziază un duh al perplexității aflate la limita dintre spontaneitate și joc. Uneori, omulețul din filmul căruia se desprind, de zeci de ani, noi și noi cadre aproape cinematografice, stârnește uimiri legitime, pe când cu alte prilejuri el dobândește adeziuni complice din partea privitorului. Nu pot decât să regret că Bour nu a dispus niciodată de șansa de a concepe și de a regiza vreun film de animație.

În desenul românesc de gen cel mai faimos omuleț de felul acesta ar putea părea cel datorat lui Gopo. La un posibil bilanț însă, ipostaza pusă la treabă de Bour s-ar putea să fie mai vitală și mai persuasivă. Deși, tot mai mult, pe măsura timpului, autorul însuși a început să împrumute unele dintre tentele personajului, acesta din urmă se dovedește, la drept vorbind, a fi însuși omul generic. El nu are aerul de „gușter” al homunculilor care împânzesc desenele lui Ion Barbu, și nici pe cel de tembeli absoluți dintr-ale lui Mardale. Ambii caricaturiști postcomuniști se deosebesc de propunerile grafice semnate Bour printr-un soi de realism social, altminteri strident expresionist (cu bune rezultate, fructificând original experiența lui Grosz), al tratării protagoniștilor și nu în ultimul rând printr-un cinism dureros și coroziv. Pe lângă ei, Bour este precum un presocratic în raport cu Platon și Aristotel. El plutește în ceruri eleate, fără grija de a trimite săgeți directe contemporanilor lui români, ci aspirând la o universalitate descifrabilă oriunde pe mapamond.

Aș remarca aici și faptul că desenele maestrului clujean nu folosesc cuvintele. Ele nu au nevoie de și nici nu suportă explicații simple, obligând la reflecție nu mai puțin decât niște replici zen. Pe de altă parte, deși o viață întreagă Bour s-a învecinat și s-a împrietenit cu scriitori, desenele pe care le produce nu au în ele pic de literatură. Desfid pe oricine să încerce să le traducă într-o poveste făcută din cuvinte…

Având un aer oarecum geometric și întrucâtva abstract, frizând, în felul lor, forma „pură”, fără concesii față de contigent, creațiile bourești iau o anumită distanță și de ceea ce îndeobște se înregimentează sub cuvântul grafică. Minimaliste în felul lor – care nu seamănă dar aduc cu formula ce l-a consacrat pe Dan Perjovschi, ale cărui metafore imagistice regresează până la tipul desenului preșcolar cu cretă pe asfaltul copilăriei – productele artisticești ale lui Octavian Bour au ajuns să alcătuiască o operă majoră, în imagini, a Clujului și a României contemporane, de fapt o propunere cu potențial impact pe harta deschisă a lumii.

Nu cred că există un corpus – măcar virtual – cu toate imaginile semnate de maestrul Bour de-a lungul unei vieți care, spre bucuria mea și a celorlalți admiratori ai săi, continuă. Cu siguranță nu îl are nici măcar autorul însuși. Poate că prilejul acesta, al celebrării a 80 de ani de la nștere, ar trebui să devină momentul inagurării unui asemenea depozit și catalog virtual. Muzeul de Artă clujean și Biblioteca Octavian Goga, împreună cu (sau fără) Biblioteca Centrală Universitară și cu filiala locală a Bibliotecii Academiei ar putea produce un inestimabil instrument de acest fel: mărturia unei arte majore în veșminte simple și opulentul corpus mărturisitor pentru gândirea cu miez și execuția de virtuoz a unui artist de excepție.

 

 

 

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.