Anul suav de decadentă opulență

Anul suav de decadentă opulență

Am scris rareori despre autori străini, dar neamțul Florian Illies cu al său 1913. Vara secolului, în excelenta traducere semnată de către Vasile V. Poenaru, merită cu prisosință un popas de lectură. Bestsellerul internațional de acum trei ani este genul de lectură pe care o devorezi pe nerăsuflate cu maximă plăcere pentru a te lăsa apoi gînditor – oare ce ai citit de fapt? Într-un fel mi-a amintit de Germán Arciniegas cu a sa Biografie a Caraibilor, dar asemănările vizează mai degrabă atmosfera, ritmul și savoarea decît concordanțe constructive.

1913.Vara secolului reconstituie anul 1913, ultimul an de pace, “ultimul an înainte ca secolul s-o ia razna”, pășind pe foile calendarului și notînd cu predilecție evenimente din zona culturii occidentale (preponderent cea europeană, apăsat cea germană), dar neuitînd să urmărească și personaje al căror destin va bulversa în cele din urmă lumea. “[la Viena] Stalin studia într-o cameră de oaspeți problema naționalităților, Hitler picta acuarele într-un cămin de bărbați, iar Tito tot dădea ture fără noimă pe Ringstraẞe pentru a testa comportamentul în curbă al automobilelor. Ai fi zis că erau trei figuranți fără vreun text propriu în marele spectacol Viena pe la 1913” (p. 36). Florian Illies pare că face istorie, dar decupajul momentelor reținute, compoziția scenelor, notația scurtă și nervoasă, observațiile de un umor reținut (umorul celui care, povestind, se amuză, făcînd cu ochiul, complice, cititorului, ambii cunoscînd deja deznodămîntul), portretele foarte vii, în peniță, ale unei întregi galerii de personalități, toate acestea construiesc un text foarte personal, unul care, deși pare să prezinte sumar o istorie deja cunoscută, se metamorfozează într-un text indiscutabil literar și surprinzător de deschis spre o meditație mult mai profundă decît ai putea crede citind trei fraze despre corespondența lui Kafka dintr-o zi de marți. 1913 este anul în care se sfîrjește jumătate de secol de pace europeană, este ultimul an în care cultura europeană se extinde liber peste lume, aidoma unui vrej fermecat. Povestea acestui an este povestea unor figuri fabuloase care nu știu că se află în pragul unui sfîrșit. Semnele se arată, dar doar cititorul le descoperă cu un surîs trist. “… Ernst Ludwig Kirchner desenează cocotele din Piața Potsdam. Are loc primul looping. Dar ce folos. Oswald Spengler lucrează deja la Declinul Occidentului.”.

Uluitorul mozaic micro și macro evenimențial trădează erudiția lui Florian Illies, pregătirea sa de istoric de artă, dar și bibliografia serioasă care stă în spatele volumului. Autorul operează un decupaj complex, urmărind evenimente uneori aproape nesemnificative în istoria unei persoane, dar uluitor de relevante citite în context. În paginile lui 1913 intră, vie, o întreagă lume, o întreagă cultură. Din ecouri și rezonanțe construiești un portret convingător al occidentului aflat la zenit, așteptînd să facă următorul pas care îl va antrena în bolgiile celor două războaie mondiale și apoi în războiul rece. Este ciudat cum, pentru cititorul din anul 2013 și cei imediat următori, volumul lasă un gust amărui și semzația acută de a fi trăit în imediat această învolburare de evenimente de dinaintea unei furtuni. Un arc invizibil dă senzația că unește cele două momente inaugurale de secol. Și totuși, gustul amar vine din constatarea că, dacă cineva, în 2113 va scrie ceva asemănător, pesemne îi va fi greu să realizeze un decupaj atît de spectaculos și puternic al unei culturi mai degrabă flasce și fără prea multe nume marcante. 1913. Vara secolului propune într-un fel un instantaneu al unei culturi care, o știm, se pregătește să moară. De aici, de pe versantul descendent, priveliștea e fascinantă și tristă. În toată agitația acestor personaje există o energie, o determinare, o încredere în destin pe care contemporaneitatea noastră a pierdut-o undeva retrăgîndu-se într-o dulce și liniștitoare birocrație intelectuală, în care corectarea, erata și completarea iau locul actului de creație și instaurare. O lume care reciclază și nu riscă.

v-cublesan-florian-illies-1913

Lectura volumului este uluitor de satisfăcătoare și este greu să explici de ce nu poți lăsa din mînă o carte care relatează despre cum Schnitzler organizează răcit o lectură publică, Marcel Duchamp se hotărăște brusc să nu mai picteze, Franz Marc își amenajează atelierul în pod, Oswald Spengler se teme de femei atunci cînd acestea se dezbracă, iar arhiducele Ferdinand e îngrijorat de situația din Serbia și încearcă să obțină o reacție potrivită de la Majestatea Sa Apostolică Regală și Imperială, prin mila Domnului Împărat al Austriei, Rege al Ungariei și Boemiei, al Dalmației, Croației, Slavoniei, Galiției, Lodomeriei și Boemiei etc. etc. (etc. intervine aici mult mai repede față de pomelnicul citat integral în volum și terminat la rîndul său cu inevitabilul etc. etc.) Franz Joseph. Florian Illies știe să-și anime foarte inspirat subiecții, dîndu-le suficientă viață pentru a-i umaniza și aducînd pe de altă parte suficientă informație pentru a mima o fișă informativă.

1913.Vara secolului poate fi pentru literatura noastră un grăitor exemplu despre cum se poate construi o carte mare fără a mima profunzimi absconse. Un autor matur care se joacă, aparent, cu istoria, repovestind-o cu falsă candoare și real talent.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.